Mecanisme de protecție a drepturilor omului

Drepturile omului pot fi definite ca fiind reprezentate de ansamblul de norme juridice internaționale prin care ii sunt recunoscute individului atribute si facultati care ii asigura demnitatea, libertatea si dezvoltarea personalitatii sale si care beneficiaza de garantii instituționale apropiate.

Fiecare stat are obligatia respectarii drepturilor omului. In mod corelativ orice institutie a statului are obligatia de a nu face nimic de natura sa aduca atingere drepturilor recunoscute ale omului, avand totodata si obligații pozitive, materializate prin luarea tuturor masurilor legale, administrative sau judiciare, necesare asigurarii respectarii acelorasi drepturi.

Dupa continutul lor drepturile omului pot fi clasificate in drepturi civile si politice si respectiv drepturi economice, sociale si culturale.

Dincolo de imprejurarea ca acest concept de drepturi ale omului reprezinta o notiune specifică de drept internațional ce s-a conturat abia prin Carta O.N.U. totusi ambele categorii de drepturi sunt aparate in mod egal prin Conventia europeana a drepturilor omului, fiind reglementate prin articole distincte.

Unele drepturi sunt considerate mixte, astfel dreptul la libertate sindicala este in acelasi timp un drept social, dar si o expresie a libertatii de asociere ca drept civil si politic. Dupa cum dreptul la educatie este atat un drept cultural si un drept care exprima libertatea de gandire, de constiinta si de religie.

Independent de impartirea dreptului in aceste categorii in prim plan se situeaza, indiferent de categorie, drepturile personale ale individului. Ele consta in dreptul la viata, la libertare si la siguranta a persoanei, interzicerea torturii si a tratamentelor inumane si degradante, egalitatea in fata legii, libertatea de circulatie, dreptul la protejarea vietii private si de familie, dreptul la libertatea domiciliului si a corespondentei, dreptul la nationalitate, dreptul de a intemeia o familie, dreptul de proprietate.

Conventia europeană a drepturilor omului isi are originile in ideile referitoare la apararea acestor drepturi dezvoltate in cadrul comunităților internaționale dupa cel de al doilea razboi mondial, ca reactie fireasca de respingere a posibilității repetarii ororilor pe care acest conflict le-a cauzat. Ca atare societatea civila din Europa Occidentala a facilitatat crearea Consiliului Europei, organizatie însărcinată sa actioneze pentru crearea unui cadru democratic de dezvoltare a tuturor tarilor europene. Unul din dezideratele acestei organizatii internaționale a constat in impunerea unui statut care prevede ca statele semnatare sa-si reafirme atașamentul lor pentru valorile spirituale si morale ce reprezinta sursa reala a libertatii individuale, a libertății politice si a statului de drept, principii ce formeaza baza oricarei democratii autentice.

Articolul 3 al statutului dispune ca statele membre ale acestei organizații internaționale sa accepte principiile statului de drept si principiul pe temeiul caruia fiecare persoana aflata sub jurisdictia sa sa se poata bucura de drepturile si libertatile fundamentale ale omului. La 6 luni de la semnarea statutului Consiliului Europei organul sau executiv, Comitetul de Ministrii a decis sa fie invitate toate guvernele statelor membre, in sensul desemnării unei personalitati in calitate de membru al unei comisii ce va avea drept misiune elaborarea unui proiect de conventie a drepturilor omului.

Aceasta comisie, denumita Comitet de experti, s-a pronuntat in favoarea redactarii unei conventii cu privire la apararea drepturilor omului, adoptat in cele din urma la 7 august 1950 si deschis spre semnare statelor in cadrul sesiunii de la Roma din 4 noiembrie 1950.

Conventia a intrat in vigoare la 3 septembrie 1953 si a fost semnata de Romania la 7 octombrie 1993, fiind ratificata in 1994. In afara de textul propriu-zis al Convenției au fost adoptate si o serie de protocoale aditionale, pana in prezent fiind adoptate 14 astfel de protocoale, protocoalele 3, 5, 8, 10 nemaiavand in prezent o existenta distincta, deoarece au fost integrate in textul Conventiei. Aceste 4 protocoale vizau, de altfel, aspecte procedurale privitoare la organizarea si functionarea organelor convenției.