Noțiuni Generale de Drept

I Noţiunea de ,,drept” şi locul dreptului în sistemul ştiinţelor sociale.

1. Rolul ştiinţei în epoca modernă.

Ştiinţa s-a structurat în epoca modernă ca un sistem închegat de cunoştiinţe despre natură, societate şi gândire obţinute prin metode adecvate, exprimate printr-o diversitate de categorii, principii, concepte şi noţiuni. John Bernal considera că în istoria societăţii, ştiinţa s-a constituit în forma unei instituţii distincte în care oamenii de ştiinţă îndeplinesc sarcini specializate în domeniul creării valorilor materiale şi spirituale necesare dezvoltării civilizaţiei.

Fiind o formă specifică de activitate umană, ştiinţa reprezintă un fenomen social constituit ca un sistem ideatic de reprezentări şi teorii care ilustrează statica şi dinamica procesului continuu de cunoştiinţe noi în sfera vieţii spirituale. De-a lungul timpului, pe baza unor analize şi clasificări, sistemul ştiinţei s-a structurat tridimensional, respectiv ştiinţe despre natură, societate şi gândire.

Referitor la ştiinţele despre societate, scopul acestora a vizat cunoaşterea legităţilor generale ale existenţei şi dezvoltării societăţii incluzând aici şi studierea formelor de organizare socială şi diversele componente ale realităţii social-umane, manifestate prin activitatea politică, juridică, morală, artistică şi religioasă. Comparativ cu legile naturii, în cadrul societăţii specificul legilor dezvoltării sociale se manifestă în şi prin conştiinţa oamenilor, dând o fundamentare raţională activităţilor. Din această perspectivă, dreptul prin tadiţie aparţine, prin conţinutul obiectului său, sferei ştiinţelor despre societate.

2. Noţiunea de ,,drept”-accepţii diverse.

,,Drept” este un cuvânt ce derivă din latinescul ,,directus”, de la dirico, dirigere, care însemna ,,drept”, în spaţiu, orizontal sau vertical, direct, direcţie, linie dreaptă. Substantivul drept, în limba latină corespundea cuvântului jus (drept, dreptate, legi), în franceză-droit, diritte (italiană), derecho (spaniolă), recht (germană) şi right (engleză).

Termenul de drept semnifica în ştiinţa dreptului un ansamblu de idei, noţiuni, concepte şi principii prin intermediul cărora dreptul poate fi conceput.

Totodată dreptul nu este numai ştiinţă, ci el reprezintă, de asemenea, tehnică şi artă. Dreptul implică norme de armonzare a vieţii sociale, o tehnică care să disciplineze convieţuirea şi comportamentul uman în ansamblul societăţii.

Mecanismul de organizare funcţională a statului şi comportamentul uman în ansamblul societăţii.

Mecanismul de organizare funcţională a statului şi celorlalte organisme nestatale asigură posibilitatea valorificării intereselor legate de participarea individuală în calitate de producător, cumpărător, vânzător, locator al relaţiilor intra familiale, etc.

În raport cu scopurile generale ale societăţii dreptul asigură îmbinarea necesităţii cu libertatea pe baza unor norme legale ceea ce reprezintă dreptul obiectiv, care în sensul lui Max Weber are un caracter imperativ, asigurând realizarea libertăţilor fundamentale.

Rezultă că dreptul este principiul care direcţionează coeziunea socială, asigurând coerent a sistemului social în ansamblu.

În raport cu dimensiunea obiectivă a dreptului, dreptul implică şi facultatea asigurării drepturilor omului în calitate de drepturi individuale, ce implică libertatea ce se înscrie în sfera dimensiunii dreptului subiectiv.

Juriştii Romei antice făceau distincţia dintre norma agendi şi facultas agendi. De asemenea, în limba engleză law reprezintă dreptul obiectiv, în timp ce prin Right înţelegem dreptul subiectiv, iar francezii redă dreptul obiectiv cu majuscule Droit iar dreptul subiectiv cu litere mici droit sau prin pluralul droits. Cunoscutul filosof german, Fr. W. Hegel considera că dreptul în sine ca existenţă obiectivă este determinat de gând pentru conştiinţă, fiind cunoscut că ceea ce este drept şi valabil este legea, care determină dreptului în genere sensul său pozitiv1.

De altfel, totalitatea normelor juridice în vigoare (active) existente într-un stat sunt denumite ca drept pozitiv, aplicat imediat şi conţin, drept obligatoriu şi susceptibil de a fi pus în aplicare prin forţa coercitivă a statului, legitimată de funcţionarea unor instituţii specializate şi abilitate legal. Privit ca artă, dreptul implică un ansamblu de mijloace pe care le utilizează organele care crează dreptul sau care aplică dreptul, conform prevederilor stabilite şi aprobate de legiuitor corespunzător trebuinţelor sociale (nevoilor reale), iar judecătorul este necesar să posede arta (vocaţia) de a aplica legea în litera şi spiritul ei, ţinând seama de spaţiu şi timp de condiţiile concrete ale persoanei judecate. La fel trebuie să se comporte procurorul, avocatul sau organul administrativ al puterii centrale şi locale a statului. Natura artistică a acestei regii a dreptului se înscrie în amplul proces de creare şi realizare a dreptului. Termenul de ,,drept” este, de regulă, asociat celui de juridic fiind un fenomen obiectiv existent pe un fond social implicând o dimensiune complexă de ordin psihologic, relaţional şi instituţional. Cuvântul drept, de asemenea, îmbracă şi o dimensiune adjectivală, bazată pe o apreciere morală concretizată în diverse sintagme de: acţiune dreaptă, pedeapsă dreaptă, un drept, etc.