Noțiuni Generale de Drept Internațional Public

1. Notiunea si obiectul dreptului international public

1. Scurt istoric.

Istoria dreptului international public se confunda cu istoria omenirii, a societatilor care s-au perindat pe diverse meleaguri, si în diverse epoci. Este greu sa facem o afirmatie categorica asupra unei date certe sau aproximative care sa exprime data sau perioada concreta în care putem afirma ca dreptul international exista. Este de fapt acelasi raspuns care se da la întrebarea când a aparut dreptul ca si fenomen social. Nu putem face decât supozitii asupra perioadei aproximative în care aceasta ramura a dreptului s-a format, la început timid, ca o practica curenta, tot mai extinsa în timp si spatiu, înglobând tot mai multe popoare si civilizatii iar mai târziu, ca norme scrise, cu caracter obligatoriu, fenomen care este similar însusi formarii si afirmarii dreptului în general, a tuturor ramurilor sale principale.

Fara teama de a gresi putem afirma ca dreptul international public si-a început procesul de formare odata cu aparitia primelor formatiuni statale-embrionare la început în baza relatiilor care s-au cladit între ele, relatii de colaborare economica si sociala sau dimpotriva, de conflicte mai mult sau mai putin violente, inclusiv razboaie. Este evidenta o astfel de sustinere daca ne gândim la istoria antica, plina de conflicte militare, de cuceriri, de solii de pace sau pur si simplu expeditii cu caracter comercial pentru gasirea de noi resurse economice, de noi produse care sa fie schimbate cu cele proprii. Aceste relatii au impus o anumita conduita un anumit ritual care la început a fost specific pentru fiecare populatie în parte dar care cu timpul s-a generalizat, a devenit o practica curenta, unanim acceptata de toate sau majoritatea popoarelor. Este cazul trimiterii sau primirii de solii -germenii dreptului diplomatic -,declararea razboiului sau a pacii, tratamentului aplicat prizonierilor de razboi - elementele incipiente ale dreptului umanitar, etc.

Cu timpul aceste traditii si obiceiuri s-au cristalizat în norme nescrise acceptate de toate statele, norme a caror încalcare atrage nu numai oprobiul popoarelor, a conducatorilor acestora dar si ale zeilor, zeitatii lor supreme. Astfel, a intrat in constiinta umanitatii faptul ca pe plan international trebuie sa respecte anumite reguli, sa te orientezi dupa anumite practici unanim acceptate, norme care treptat au început sa fie cuprinse în anumite acte internationale încheiate tratate - precum si in reglementarile de drept intern - codurile de legi care ne-au ramas din antichitate.

Odata cu dezvoltarea societatii umane, cu aparitia unor organisme internationale bi- sau multilaterale, s-a impus necesitatea elaborarii unor norme scrise, clare si riguroase care sa reglementeze activitatea internationala a statelor, elaborându-se norme internationale. Aceasta activitate se desfasoara si azi pentru ca societatea umana este într-o permanenta dezvoltare, apar mereu noi aspecte care trebuiesc reglementate ca atare codificarea dreptului international nu înceteaza niciodata.

2. Definitia dreptului international public

În literatura juridica de specialitate, s-au dat mai multe definitii, unele bazându-se pe elementele formale care au fost desprinse din analiza continutului notiunii lor care definesc aceasta ramura de drept, altele pe baza altor elemente. Astfel, s-a afirmat ca dreptul international public cuprinde "totalitatea normelor juridice, create de state pe baza acordului lor de vointa, exprimat în forme juridice specifice, pentru a reglementa raporturile dintre ele privind pacea, securitatea si cooperarea internationala norme a caror aplicare este realizata prin respectarea de buna voie, iar în caz de necesitate prin constrângerea individuala sau colectiva a statelor". Prin aceasta definitie se sugereaza necesitatea punerii accentului pe elementele esentiale care se refera la respectarea pacii si securitatii internationale. O alta definitie prezinta dreptul international public ca pe un "ansamblu de principii si norme care reglementeaza raporturile dintre subiectele dreptului international, in principal statele dar si, într-o masura limitata, organizatiile interguvernamentale". Se considera ca aceasta definitie prezinta dezavantajul ca, încercând sa prezinte complet toate caracteristicile specifice acestei ramuri, pe de o parte îsi pierde din conciziune si claritate, referindu-se inclusiv la aspecte secundare, cum este cazul organizatiilor guvernamentale ca subiecte de drept, precum si din eliminarea pe aceasta cale a unei alte categorii importante dar de asemenea secundare de subiecte.

Se apreciaza ca o definitie trebuie sa fie cât mai concisa, clara fara posibilitatea de a fi interpretata în diverse feluri si sa cuprinda acele elemente esentiale care o fac specifica si definesc ramura juridica în cauza în raport inclusiv cu alte ramuri ale dreptului. În acest sens dreptul international public este definit ca "un ansamblu de norme scrise sau nescrise, având ca scop reglementarea conduitei statelor in relatiile dintre ele." Aceasta definitie exprima esenta dreptului international public, aceea de a reglementa raporturile juridice dintre state, reglementând implicit conduita acestora în relatiile dintre ele, astfel ca se subîntelege caracterul de putere al acestor relatii spre deosebire de cele care sunt specifice altor ramuri de drept.

3. Obiectul dreptului international public

Atunci când tratam aspectele referitoare la obiectul dreptului international public, este evident ca similar si celorlalte ramuri ale dreptului, ne referim la raporturile sociale care iau nastere între subiectii acestei ramuri, raporturi care sunt reglementate prin norme juridice specifice.