Noțiuni Introductive privind Dreptul Afacerilor

Curs
8/10 (1 vot)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 10 în total
Cuvinte : 6301
Mărime: 37.98KB (arhivat)
Cost: Gratis
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Tighineanu

Extras din document

1.1.Dispoziţii generale. Denumirea drept al afacerilor sugerează ieea că acest drept reprezintă un ansamblu de norme juridice care reglementează afacerile. Prin afacere se înţelege îndeletnicirea, acţiunea sau activitatea cu rezultat favorabil a unei persoane. Afecerile, numite în continuare şi activitate de întreprinzător, sunt peraţiuni social utile de extragere, creare sau dobândire de bunuri pentru a fi comercializate, astfel încât suma de bani primită ca plată să acopere toate cheltuielile suportate şi să asigure persoanei obţinerea unui profit. Afaceri sunt toate activităţile de extragere, cultivare şi confecţionare a bunurilor materiale, de executare a lucrărilor, de prestare a serviciilor etc. În categoria afaceri intră şi cumpărarea de bunuri materiale şi de servicii pentru a fi revândute.

Nu sunt afaceri: activitatea desfăşurată în bază de contract de muncă, activitatea persoanelor fizice şi a persoanelor juridice necomerciale care dobândesc bunuri pentru necesităţile proprii, alte activităţi care nu aduc profit autorului.

Afacerile au o bază normativă solidă, constituită din câteva sute de acte care şi se referă la diverse domenii ale economiei naţionale. Unificarea, sistematizarea şi interpretarea doctrinară, într-un curs unitar, a dispoziţiilor legale referitore la activitatea de întreprinzător şi la persoana care o desfăşoară (întreprinzătorul) este dificilă, dar şi de o necesitate stringentă pentru cei care utilizează normele de drept. Anume acestui scop serveşte dreptul afacerilor.

Denumirea materiei. În doctrina juridică, materia analizată în continuare (pe care autorii o numesc drept al afacerilor) poartă diferite denumiri, printre care şi cea de drept comercial. Se observă aşadar că asupra denumirii există păreri controversate.

Dreptul comercial. Denumirea tradiţională a acestei materii este dreptul comercial/ care se defineşte ca ansamblu de norme juridice de drept privat aplicabile raporturilor juridice izvorâte din săvârşirea actelor juridice, faptelor şi operaţiunilor considerate de lege fapte de comerţ, precum şi raporturilor juridice la care participă persoanele care au calitatea de comerciant. Altfel spus, dreptul comercial reglementează relaţiile sociale patrimoniale şi personal nepatrimoniare din sfera activităţii de comerţ, inclusiv toate activităţile economice aducătoare de profit.

Dreptul comercial a apărut în condiţiile statului feudal ca un drept profesional al persoanelor care practicau comerţul, denumit iniţial jus mcrcaturae(dreptul negustorilor sau dreptul comercianţilor) Acesta era bazat pe obiceiurile vânzării-cumpărării ale corporaţiei de negustori. Normele dreptului comercial se deosebeau de normele dreptului civil prin flexibilitate, rapiditate şi siguranţă în operaţiuni, precum şi prin încrederea în personalitatea celui cu care se contracta. Datorită comercianţilor, s-au născut şi s-au perfecţionat multe instituţii juridice, inclusiv cambia, reprezentarea, insolvabilitatea comercială etc.

Dezvoltarea comerţului a contribuit atât la răspândirea normelor dreptului comercianţilor pe alte pieţe, cât şi la extinderea lor asupra unor alte relaţii, inclusiv de creditare, de transport, de asigurare, de producere etc. Extinderea normelor jus mercaturae asupra unor alte operaţiuni economice decât cele de vânzare-cumpărare a transformat dreptul comercianţilor în drept comercial (jus mercatorum). Dreptul comercial contemporan reprezintă un ansamblu de norme care reglementează relaţiile dintre cei care săvârşesc operaţiuni economice aducătoare de profit (activitate de întreprinzător, afacere), indiferent de domeniu. De asemenea, se recunoaşte faptul că dreptul comercial ia în considerare noile realităţi şi include normele de intervenţie a statului în activitatea economică.

Dreptul afacerilor este un domeniu mai amplu deoarece include şi normele de drept public.

Normele dreptului afacerilor sunt încorporate atât în Codul civil, cât şi în alte acte legislative. Ele pot fi sistematizate în funcţie de caracterul omogen al relaţiilor pe care le reglementează, relaţii ce apar în legătură cu desfăşurarea, de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de întreprinzător, a activităţii economice aducătoare de profit.

Definiţia. Dreptul afacerilor reprezintă un ansamblu de norme juridice care reglementează relaţiile sociale patrimoniale şi personal nepatrimoniale ce apar între persoane în legătură cu desfăşurarea activităţii de întreprinzător, precum şi raporturile care apar în cazul intervenţiei statului în această activitate.

1.2 Obiectul dreptului afacerilor. Din cele menţionate rezultă că dreptul afacerilor are ca obiect raporturile reglementate de normele juridice din care aceasta este formată.

Aşadar, obiectul dreptului afacerilor reprezintă relaţiile care apar în legătură cu activitatea economică aducătoare de profit între persoanele fizice şi juridice care au calitatea de întreprinzător:'raporturile care apar în legătură cu dobândirea, menţinerea şi încetarea calităţii de întreprinzător, inclusiv relaţiile corporative (înregistrarea întreprinzătorilor, relaţiile ce apar în: interiorul întreprinzătorilor persoane juridice, în legătură cu reorganizarea şi lichidarea întreprinzătorilor persoane juridice, precum şi cu încetarea activităţii întreprinzătorilor persoane fizice), relaţiile ce apar în activitatea de întreprinzător şi în obţinerea de profit (încheierea şi executarea diferitelor contracte comerciale, extragerea, cultivarea şi producerea de bunuri, executarea lucrărilor şi prestarea serviciilor etc.); relaţii ce apar între autorităţile publice şi persoanele care au calitatea de întreprinzător.

I. Relaţiile aferente dobândirii, menţinerii şi încetării calităţii de întreprinzător, inclusiv relaţiile corporative (interne), ocupă un loc predominant în sistemul dreptului afacerilor. Aceste relaţii se manifestă în legătură cu decizia persoanei de a dobândi calitatea de întreprinzător (întocmirea declaraţiei sau a actului de constituire a persoanei juridice şi prezentarea actelor în faţa autorităţii publice), relaţiile ce apar în interiorul persoanei juridice cu scop lucrativ ca o organizaţie unică în legătură cu realizarea scopului pentru care a fost constituită: obţinerea şi împărţirea venitului. Deoarece societatea comercială uneşte persoane cu diferite interese (asociaţi, administratori, salariaţi), armonizarea acestor interese este posibilfi numai prin norme corporative. Există câteva tipuri de relaţiile corporative: dc gestiune a capitalului deţinut de societatea comercială; aferente utilizării resurseloi materiale, aferente utilizării forţei de munca; dintre asociat şi societate în cazul participării la lucrările adunării asociaţilor, dintre diferite organe ale societăţii etc. În principiu, sunt inerente şi relaţiile considerate anterior nepatrimoniale. Noţiunea de întreprinzător denotă capacitatea persoanei de a manifesta în activitatea sa iniţiativă, îndrăzneală, hotărâre, ingeniozitate, altfel spus de a acţiona independent, liber şi eficient. Astfel, întreprinzătorul poate să adopte decizii şi să-şi conducă eficient afacerea, să soluţioneze cele mai importante probleme din activitate cu ajutorul normelor corporative. În această categorie intră şi relaţiile ce apar în legătură cu modificarea statutului de întreprinzător, inclusiv radierea din Registrul de stat a întreprinzătorului persoană fizică sau persoană juridică în caz de reorganizare sau lichidare.

II. O altă categorie de relaţii apar între întreprinzători în legătură cu desfăşurarea activităţii economice aducătoare de profit. Acestea sunt relaţii patrimoniale şi apar o dată cu încheierea şi executarea contractelor. Deşi întreprinzătorii pot folosi orice contract civil, legiuitorul evidenţiază express specificul unor contracte. Astfel, Codul civil operează cu expresii ca: relaţii comerciale (art.693); încheiere a contractului în ramura comercială (art.756), intermediere comercială (art.1190- 1198), agent comercial (art.1199- 1211), mandat profesional (art.1033),etc. După cum s-a menţionat, specificul relaţiilor sociale reglementate de normele dreptului afacerilor rezultă din scopul întreprinzătorului: obţinerea de venit. De exemplu, dacă printr-un contract de vânzare-cumpărare o persoană care nu este întreprinzător îşi satisface cerinţele în produse alimentare, mărfuri industriale şi alte bunuri necesare pentru existenţă şi activitate, întreprinzătorul foloseşte acest mecanism pentru obţinerea de profit: cumpără bunuri pentru a le revinde pentru a le prelucra şi a crea un nou bun cu o valoare mai mare pe care îl va revinde. Pot fi evidenţiate raporturi care apar numai între întreprinzători şi în acest caz ambele părţi urmăresc scopul de a obţine profit şi raporturi în care numai una din părţi urmăreşte scopul obţinerii profitului (raporturile între întreprinzător cu consumatorii) numite raporturi juridice comerciale unilaterale sau mixte

Preview document

Noțiuni Introductive privind Dreptul Afacerilor - Pagina 1
Noțiuni Introductive privind Dreptul Afacerilor - Pagina 2
Noțiuni Introductive privind Dreptul Afacerilor - Pagina 3
Noțiuni Introductive privind Dreptul Afacerilor - Pagina 4
Noțiuni Introductive privind Dreptul Afacerilor - Pagina 5
Noțiuni Introductive privind Dreptul Afacerilor - Pagina 6
Noțiuni Introductive privind Dreptul Afacerilor - Pagina 7
Noțiuni Introductive privind Dreptul Afacerilor - Pagina 8
Noțiuni Introductive privind Dreptul Afacerilor - Pagina 9
Noțiuni Introductive privind Dreptul Afacerilor - Pagina 10

Conținut arhivă zip

  • Notiuni Introductive privind Dreptul Afacerilor.docx

Alții au mai descărcat și

Conflictele de Muncă

Conform art. 248 alin.1 din Codul muncii, conflictul de muncă reprezintă orice deza¬cord intervenit între partenerii sociali, în raporturile de...

Drept Diplomatic și Consular

1. instituţiile interne din România care au competenţă în politica externă a statului: sunt a. preşedintele româniei: i. încheie în numele Ro...

Audit Public - Capitolul 1

CAPITOLUL 1 ASPECTE GENERALE PRIVIND AUDITUL INTERN ÎN INSTITUŢIILE PUBLICE Termenul de audit vine de la cuvântul italian „audire”, care are...

Audit Public - Capitolul 2

CAPITOLUL 2 METODOLOGIA DE DERULARE A MISIUNII DE AUDIT Cuvântul „misiune” are origini latine – „missio”, însemnând „a trimite”. Normele...

Evaziune Fiscala

In doctrina este data si o definitie conform careia prin evaziune fiscala se întelege „ansamblul sustragerilor intentionate de la obligatiile...

Apelul și Recursul

Subcap. VI.2. Judecata în căile ordinare de atac Secţ.I. Apelul §1. Noţiune. Apelul reprezintă o cale de atac: - de reformare - cu caracter...

Drept Penal Roman - Note de Curs

Titlul I Noţiuni generale CAPITOLUL I Noţiuni introductive Secţiunea I DREPTUL PENAL CA RAMURĂ DE DREPT 1. Noţiunea dreptului penal 1....

Drept Administrativ II

CAPITOLUL I FORME DE ACTIVITATE ALE AUTORITĂŢILOR ADMINISTRAŢIEI PUBLICE §. 1. Consideraţii preliminare Autorităţile publice ale statului în...

Ai nevoie de altceva?