Obiectul Criminologiei

Obiectul de studiu al criminologiei il constituie criminalitatea ca fenomen social. Fapta penala comisa, faptuitorul, victima si reactia sociala impotriva criminalitatii.

Notiunea de crima folosita in studiile de criminologie are o acceptiune mai larga si se refera la infractiune in general si nu la notiunea de crima folosita in limbajul penal ce are un sens mai restrans si face referire la infractiunea contra vietii ori alte fapte mai grave.

Criminalitatea ca fenomen social – este constituita din ansamblul infractiunilor care se produc intr-o anumita perioada de timp si intr-un loc bine determinat.

Criminologia isi propune sa observe, sa localizeze si sa clasifice delicventa in functie de problemele sociale care framanta societatea iar metodele folosite sunt cele ale stiintelor sociale in general: statisticile fenomenului criminal tinute la nivelul unor institutii, anchetele si interogatoriile, cercetarea dosarelor si a arhivelor, monografiile si urmarirea studiilor, etc.

Criminalitatea legala – reprezinta numarul faptelor ce privesc incalcarea legii penale si unde hotararile de condamnare au ramas definitive.

Criminalitatea aparenta – cuprinde toate acele fapte care par sa constituie infractiuni si care au fost aduse la cunostiinta puterii publice, fiind inregistrate ca atare. Principalul decalaj care apare intre criminalitatea legala si criminalitatea aparenta provine din aceea ca autorii unui important numar de infractiuni constatate nu au putut fi identificati. Statisticile politiei cuprind intre 50% si 60% infractiuni in care autorii nu au fost descoperiti.

Criminalitatea reala – obiectul criminologiei are in vedere in principal criminalitatea reala ale carei dimensiuni si realitati trebuie sa fie cuprinse cat mai exact.

Diferenta dintre criminalitatea reala si criminalitatea aparenta poarta denumirea de cifra neagra a criminalitatii si se refera la acea proportie considerabila de infractiuni care din diferite motive ramane necunoscuta.

INFRACTIUNEA – ca institutie fundamentala a dreptului penal reprezinta fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala. Pentru existenta infractiunii aceste trasaturi esentiale trebuie sa existe cumulativ iar lipsa uneia dintre ele face ca fapta sa nu aiba caracter infractional. Infractiunea, inainte de a fi un fenomen juridic este un fenomen social, adica un act antisocial care devine ilegal din momentul incriminarii sale in legea penala.

In cercetarea criminologica infractiunea (crima, delictul) trebuie analizata in contextul unui ansamblu (crima, criminal, victima), caruia se subsumeaza si care are o multime de conexiuni si interconditionari reciproce fara insa a-si pierde particularitatile si functiile proprii.

Criminalitatea ca fenomen socio-uman are in componenta sa intreg arsenalul de comportamente umane care sunt interzise de legea penala si reflecta individualitatea bio-psiho-sociala a celor care au comis infractiuni.

Infractiune este inseparabila de infractor, iar infractorul de pedeapsa. Ea este fapta omului care vine in conflict cu societatea provocand reactia acesteia, reactie care este concretizata in pedeapsa care se aplica. Infractiunea nu poate exista in afara societatii; este un fapt social care cuprinde un act antisocial si care lezeaza interesele societatii.

CRIMINALUL – este persoana care a comis o infractiune cu vinovatie sau la care a participat ca autor, complice sau instigator. Criminologia moderna fara a nega existenta caracterelor biologice sau psihice ereditare acorda o importanta deosebita dezvoltarii mentalitatii criminale, a procesului care conduce un individ la delicventa.