Obiectul și Principiile Specifice Urmării Penale

I.1. Obiectul şi principiile specifice urmării penale

§1. Urmărirea penală ca primă fază a procesului penal român

1) Desfăşurarea procesului penal în faze, etape şi stadii procesuale

La realizarea scopului procesului penal de aplicare a legii penale celor care au săvîrşit infracţiuni contribuie instanţele judecătoreşti, Ministerul Public, organele de cercetare penală, cu participarea activă a învinuitului sau inculpatului, a părţii vătămate, a părţii civile şi părţii responsabile civilmente, precum şi a apărătorilor acestora.

Ministerul Public şi organele de cercetare penală au sarcina de a descoperi infracţiunile săvîrşite, de a identifica persoanele care le au săvîrşit, iar după dovedirea vinovăţiei lor să le aducă în faţa instanţei judecătoreşti; instanţele de judecată au sarcina de a judeca pe inculpaţi, de a constata prin probe vinovăţia acestora şi de a le aplica, în caz de vinovăţie, sancţiunile prevăzute de legea penală şi de a i obliga la repararea prejudiciului cauza prin infracţiune; în fine, sînt organe care pun în executare dispoziţiile din hotărîrea definitivă a instanţelor de judecată. Acestor sarcini diferite le corespund şi activităţi procesuale şi procedurale diferite, căci într un anumit mod se poate proceda la descoperirea infracţiunilor, identificarea şi prinderea infractorilor, şi în alt mod la stabilirea cu caracter difinitiv a vinovăţiei şi la aplicarea pedepselor celor vinovaţi de săvîrşirea de infracţiuni; o formă diferită capătă activitatea de punere în executare a hotărîrii penale definitive.

Activităţile diferite pe care le desfăşoară participanţii la procesul penal nu aduc atingere caracterului unitar al procesului penal, deoarece ele se desfăşoară în vederea realizării unui scop unic, de aplicare a legii penale celor ce au săvîrşit infracţiuni. Caracterul unitar al procesului penal nu este incompatibil cu împărţirea procesului penal în grupe de acte şi măsuri procesuale care, prin obiectul lor şi prin autorităţile care acţionează, se disting de alte grupe de acte şi măsuri procesuale. Ştiinţa dreptului procesual penal a delimitat aceste grupe de acte şi măsuri procesuale ce formează un ansamblu cu trăsături dinstincte şi a recunoscut existenţa unor faze, etape, stadii procesuale.

Faza procesuală cuprinde un ansamblu de acte şi măsuri procesuale şi procedurale, efectuate în ordinea şi formele prevăzute de lege, de către autorităţile judiciare şi de părţile din proces, îndeplinind un obiectiv limitat în realizarea scopului procesului penal – pregătirea fazei procesuale următoare, pînă ce se ajunge, prin ultima fază, la realizarea scopului procesului penal. Procesul penal cuprinde, ca regulă, trei faze procesuale: urmărirea penală, judecata şi executarea hotărîrii penale definitive. Fazele procesuale se deosebesc între ele, în principal, prin obiectivul ce trebuie îndeplinit, prin autorităţile care le efectuează, prin actele şi măsurile procesuale şi procedurale pe care le cuprind.

Etapa procesuală este o subdiviziune a fazei procesuale, avînd un obiectiv mai restrîns şi conţinînd acte şi măsuri procesuale şi procedurale proprii, dar îndeplinind obiectivul fazei procesuale căreia îi aparţine .

Stadiul procesual este o subdiviziune a etapei procesuale şi cuprinde un număr mai restrîns de acte şi măsuri procesuale şi procedurale, urmărind finalitatea etapei, dar avînd particularităţi care le diferenţiază de alte stadii procesuale ale aceleiaşi etape .

Compartimentarea procesului penal în faze procesuale nu constituie numai opera ştiinţei dreptului procesual penal, deoarece actualul Cod de procedură penală cuprinde trei titluri în partea specială, corespunzătoare celor trei faze procesuale: Urmărirea penală, Judecata, Executarea hotărîrilor penale.

Scopul procesului penal se aduce la îndeplinire prin desfăşurarea succesivă a tuturor fazelor procesuale, în ordinea arătată, prin trecerea fiecărei faze prin etapele procesuale pe care le cuprinde şi a fiecărei etape prin stadiile procesuale ce i sînt proprii. Acesta este procesul penal tipic, care se desfăşoară în majoritatea cauzelor penale.

În unele cauze penale determinate de lege, procesul penal nu trece prin faza de urmărire penală, cauza intrînd de la început în faza de judecată, sesizarea acesteia realizîndu se prin plîngerea prealabilă introdusă de către persoana vătămată; în acest caz, procesul penal are caracter atipic, lipsindu i faza de urmărire penale.

Atunci cînd există vreun impediment la condamnarea inculpatului la o pedeapsă pe care să o execute, procesul penal trece numai prin faza de urmărire penală şi judecată, lipsind faza de executare a hotărîrii penale; cînd un asemenea impediment se constată în cursul urmăririi penale, procesul penal nu mai poate continua în faza de judecată, astfel încît se rezumă la o singură fază procesuală – urmărirea penală.

Deşi fazele procesuale se succed în ordinea arătată, caracterul elastic al procesului penal permite întoarcerea sa la o fază depăşită, dacă aceasta nu s a desfăşurat în condiţiile legale sau dacă nu a fost îndeplinit obiectivul acestei faze procesuale. Astfel, dacă în cursul judecăţii se constată că urmărirea penală nu a fost complet şi legal efectuată, instanţa de judecată poate restitui cauza procurorului şi procesul penal se întoarce în faza de urmărire penală. Întoarcerea procesului se poate produce şi în cadrul aceleiaşi faze procesuale la o etapă depăşită sau la un stadiu depăşit . Întotdeauna, însă, pentru a se putea realiza scopul procesului penal, după finalizarea fazei, etapei sau stadiului în care s a reluat procesul, devine obligatorie parcurgerea din nou a fazelor, etapelor şi stadiilor în succesiunea lor normală .

2) Urmărirea penală – prima fază a procesului penal român

Activitatea de descoperire a infracţiunilor, de identificare şi prindere a infractorilor, de stabilire prin probe a vinovăţiei acestora – ca activitate prealabilă judecăţii – este necesară pentru combaterea fermă şi promptă a infracţiunilor şi condamnarea tuturor celor care au încălcat legea penală, finalitate care constituie în acelaşi timp şi un mijloc eficient de prevenire a săvîrşirii de noi infracţiuni. Judecata în şedinţă publică, cu prezenţa părţilor, cu dezbateri orale şi contradictorii, implică cunoaşterea infracţiunii săvîrşite şi a persoanei ce trebuie judecată; or, de cele mai multe ori, în momentul primirii unei sesizări despre săvîrşirea unei infracţiuni se cunosc prea puţine date despre împrejurările în care s a comis fapta şi despre persoana făptuitorului; un complet de judecată, desfăşurîndu şi activitatea în şedinţă, la care trebuie chemate persoanele ale căror interese sînt legate de fapta săvîrşită, nu are condiţiile necesare să le lămurească. Numai printr o activitate susţinută de investigaţii, de strîngere şi confruntare a probelor, de verificare a versiunilor posibile despre ceea ce s a întîmplat şi despre persoana făptuitorului, efectuată în condiţii de operativitate, mobilitate şi continuitate, de cele mai multe ori fără publicitate, se poate dezlega ceea ce iniţial era necunoscut, se pot înfrînge pas cu pas încercările infractorilor de a se sustrage de la răspundere, se poate lămuri cauza sub toate aspectele. Prin activitatea de strîngere a probelor cu privire la faptă, la făptuitor şi la răspunderea sa penală se realizează obiectivul urmărit de această activitate procesuală iniţială, de a pregăti în cele mai bune condiţii desfăşurarea judecăţii, care este faza principală a procesului penal.

Pe măsură ce ştiinţa şi tehnica sînt folosite pentru perfecţionarea mijloacelor şi procedeelor de săvîrşire a infracţiunilor, de împiedicare a descoperirii lor imediate şi a identificării infractorilor, devine mai necesară activitatea premergătoare judecăţii care, prin perfecţionarea mijloacelor de investigaţii este chemată să contribuie la combaterea eficientă a infracţionalităţii.

Caracterul necesar al activităţii premergătoare judecăţii, deci al urmăririi penale, se reflectă în obligativitatea desfăşurării acestei activităţi în aproape toate cazurile penale. Într adevăr, potrivit art. 228, organul de urmărire penală, sesizat prin plîngere, denunţ sau din oficiu, este obligat să înceapă şi să desfăşoare urmărirea penală dacă nu există vreo cauză legală de împiedicare. De aceea, procesul penal tipic are, în constituirea sa, ca fază iniţială, urmărirea penală. Se face excepţie în cazurile în care, pentru una din infracţiunile prevăzute în art. 279 al. 2 lit. a, procesul penal este lipsit de faza de urmărire penală, instanţa de judecată fiind sesizată direct prin plîngerea prealabilă a persoanei vătămate; excepţia se justifică prin faptul că, făptuitorul fiind cunoscut de către persoana vătămată, aceasta poate proba direct instanţei de judecată săvîrşirea infracţiunii de către cel chemat în judecată penală, nemaijustificîndu se o activitate de urmărire penală. Într o situaţie asemănătoare se află şi cauzele în care, în cursul judecăţii, se extinde judecata şi la fapta şi persoana pentru care nu s a efectuat urmărirea penală.