Organizarea si etica profesiilor juridice

Imagine preview
(9/10 din 4 voturi)

Acest curs prezinta Organizarea si etica profesiilor juridice.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier pdf de 43 de pagini .

Profesor: S.Zilberstein, V.M. Ciobanu,

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Drept

Extras din document

Obiectivele unitatii de invatare 1

După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi să:

• Identificati sensurile notiunii de justitie

• Identificati principiile ce stau la baza organizarii justitiei ca

serviciu public.

Noţiunea de justiţie are mai multe sensuri, două dintre acestea fiind legate în mod

direct de studiul organizării judiciare:

• într-o primă accepţiune, justiţia este o funcţie, funcţia de a judeca, de a

decide asupra conflictelor ivite între diferitele subiecte de drept prin

aplicarea legii. În acest sens se spune că judecătorul înfăptuieşte justiţia.

Într-o astfel de viziune, justiţia este o prerogativă suverană care aparţine

statului;

• Într-o a doua accepţiune, mai restrânsă, prin justiţie se înţelege ansamblul

instituţiilor prin a căror mijlocire se poate exercita funcţia judiciară:

instanţe judecătoreşti, magistraţi, auxiliari sau parteneri ai justiţiei etc.. Din

această perspectivă, justiţia este un serviciu public al statului deoarece

corespunde unei activităţi organizate, finanţate, reglate şi ale cărei rezultate

sunt asumate de stat.

1.1. Înfăptuirea justiţiei reprezintă monopol de stat.

În societatea modernă rolul de a înfăptui justiţia şi l-a asuma statul. Faptul că

justiţia este monopolul statului implică două consecinţe:

• nici o altă autoritate decât instanţele judecătoreşti legal instituite nu

pot înfăptui justiţia, prin pronunţarea unor hotărâri care să se bucure

de autoritatea lucrului judecat şi de forţă executorie. În acest sens,

art.125 alin.1 din Constituţie prevede că justiţia se realizează prin

Înalta Curte de Csaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti

stabilite de lege;

• cealaltă consecinţă a principiului potrivit căruia justiţia este

monopolul statului este aceea că statul este obligat să împartă justiţia

atunci când se solicită acest lucru. Judecătorul care a fost învestit cu

soluţionarea unei cereri nu poate refuza judecata, sub sancţiunea

săvârşirii infracţiunii de denegare e dreptate. În acest sens art.3

C.civ. prevede că “judecătorul care va refuza de a judeca, sub

cuvânt că legea nu prevede, sau că este întunecată sau

neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de

dreptate”. Bineînţeles că este ideal ca judecătorul să soluţioneze

cauza cu care a fost învestit, în temeiul unui text de lege al cărui

conţiunt să fie neechivoc şi perfect aplicabil situaţiei de fapt ce

caracterizează speţa. Însă, chiar dacă legea prezintă neclarităţi sau

lacune, judecătorul este obligat să recurgă la interpretarea legii, iar

în lipsă de text expres la analogia legii ori la analogia dreptului şi să

rezolve cauza cu care a fost învestit.

1.2. Dublul grad de jurisdictie.

Organizarea justiţiei pe sistemul dublului grad de jurisdicţie porneste de la idee

conform careia controlul ierarhic al hotărârilor judecătoreşti este un câştig

incontestabil şi reprezintă atât o garanţie pentru justiţiabil în contra abuzurilor

care ar putea să apară în activitatea unui judecător cât şi o recunoaştere a faptului

că judecătorii pot greşi în opera lor de aplicare şi interpretare a legii.

Acest principiu presupune ca :

• instanţele judecătoreşti să nu se situeze la acelaşi nivel ierarhic şi să

fie grupate două câte două, astfel încât un proces judecat într-o

instanţă să poată ajunge apoi, prin exercitarea căilor de atac, în faţa

unei instanţe superioare. Dacă o cauză este judecată în primă

instanţă la tribunal, apelul se va soluţiona de curtea de apel, iar

recursul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

• chiar dacă procesul urmează trei faze – primă instanţă, apel şi recurs

- nu se poate vorbi de un triplu grad de jurisdicţie. Recursul este o

cale de atac extraordinară care nu permite discutarea cauzei sub

toate aspectele de fapt şi de drept, singurele problemele susceptibile

de a fi analizate fiind cele de drept şi numai dacă se încadrează în

motivele indicate în mod expres şi limitativ de lege. Analizarea

cauzei sub toate aspectele sale de fapt şi de drept şi administrarea

unui probatoriu complet este posibilă numai în faza judecăţii în

primă instanţă şi în faţa instanţei de apel, motiv pentru care chiar

dacă legea prevede şi calea de atac a recursului, nu se poate vorbi

decât de un dublu grad de jurisdicţie.

1.3. Egalitatea in fata justitiei.

Potrivit art.16 alin.8 din Constituţie, cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a

autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Nimeni nu este mai presus de

lege. Acelaşi principiu este consacrat şi în Legea nr.304/2004 privind organizarea

judecătorească, care prevede că justiţia se realizează în mod egal pentru toţi, fără

deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală,

opinie, apartenenţă politică, avere, origine ori condiţie socială sau orice ale criterii

discriminatorii.

Principiul egalităţii în faţa justitiei presupune ca:

• toate persoanele să aibă vocaţie egală de a fi judecate de aceleaşi

instanţe judecătoreşti şi după aceleaşi reguli de procedură;

• părţile trebuie să aibă dreptul la aceleaşi probe, aceleaşi apărări şi

aceleaşi căi de atac;

• instanta de judecata are obligaţia de a lamureasca parţile despre

drepturile lor, sa deaîndrumari parţilor cu privire la drepturile şi obligaţiile

procesuale, atunci când nu sunt reprezentate sau asistate de avocat şi sa staruie

prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşala privind aflarea

adevarului în cauza, pe baza stabilirii faptelor cauzei şi aplicarea corecta a legii. Pe

langa aplicarea dispoziţiilor care consacra rolul activ al judecatorului, echilibrul

procesului civil poate fi realizat şi prin acordarea asistenţei ajutorului public

judiciar care consta, intre altele, si în asistenţa gratuita a parţii de catre un avocat

delegat de barou. Cheltuielile facute de stat prin acordarea asistenţei judiciare

gratuite vor fi puse în sarcina parţii adverse daca aceasta pierde procesul;

• in jurisprudenta Curtii de la Strasbourg, in stransa legatura cu

principiul procesului echitabil s-a dezvoltat principiul ,, egalitatii armelor in

proces “. Aspectele pe care instanta europeana le-a analizat ca si elemente ale

principiului egalitatii armelor au fost: posibilitatea partiii de a-si exprima punctul

de vedere in fata instantei in conditii care sa nu o dezavantajeze fata de cealalta

parte, contradictorialitatea procedurii, obligativitatea motivarii hotararilor,

administrarea echitabila a probelor, oralitatea procedurii, limba in care se

desfasoara procedura, dreptul de a fi prezent la proces;

• egalitatea in fata justitie se manifesta si sub aspectul dreptului

recunoscut justitiabililor de a se exprima in instanta in limba materna. Este

adevarat ca potrivit legii procedura se desfsoara in limba romana, cererile si actele

procedurale se intocmesc in limba romana dar cetatenii romani apartinand

minoritatilor nationale se pot exprima in instanta in limba materna. Daca una sau

mai multe parti isi exprima dorinta de a se exprima in limba materna, instanta

trebuie sa asigure in mod gratuit folosirea unui interpreta sau traducator autorizat.

Fisiere in arhiva (1):

  • Organizarea si etica profesiilor juridice.pdf