Participanții la Executarea Silită

I. Părţile

Executarea silită, ca parte a procesului civil, este o activitate complexă la care iau parte, ca subiecţi procesuali, părţile - creditorul urmăritor şi debitorul urmărit, instanţa, organele de executare, Ministerul Public şi alte persoane.

Un rol auxiliar în faza de urmărire silită îl au organele administraţiei publice locale şi organele de poliţie, care pot fi chemate să sprijine acţiunile organului de executare.

În faza executării silite părţile se numesc creditorul urmăritor - titularul titlului executoriu, care urmăreşte să-şi realizeze dreptul recunoscut prin acest titlu şi debitorul urmărit - cel ţinut de îndeplinirea titlului executoriu.

În principiu, nimeni nu poate urmări pe cineva decât pentru un drept ce îi aparţine, după cum nimeni nu poate fi urmărit decât pentru datoria sa personală.

Există însă şi unele excepţii. Astfel, executarea silită poate fi cerută, în afară de titularul titlului executoriu, de succesorii universali, cu titlu universal sau cu titlu particular ai creditorului; de creditorii creditorului, de procuror, de instanţa de judecată din oficiu, în unele situaţii de excepţie.

În afara debitorului propriu-zis, mai pot fi urmăriţi:

a) garanţii - ţinuţi să răspundă pentru debitor potrivit dreptului comun;

b) moştenitorii. În cazul lor trebuie făcută următoarea distincţie:

-moştenitorii universali sau cu titlu universal, care au acceptat succesiunea pur şi simplu, răspund cu întreaga lor avere

-moştenitorii universali sau cu titlu universal, care au acceptat succesiunea sub beneficiul unui inventar, răspund numai în limita bunurilor succesoare

-moştenitorii cu titlu particular nu pot fi urmăriţi decât asupra bunului succesoral şi numai dacă obligaţia este legată de aceasta.

Executarea silită poate fi continuată asupra moştenitorilor, începută fiind asupra defunctului, după cum poate fi pornită direct asupra moştenitorilor.

În ce priveşte coparticiparea, spre deosebire de faza de judecată în care există coparticipare activă, pasivă sau mixtă, în faza executării silite nu există decât coparticiparea activă - mai mulţi creditori urmăresc acelaşi debitor.

Ca expresie a caracterului unipatrimonial al executării silite, în cazul pluralităţii de debitori ce decurge din acelaşi titlu executoriu, urmărirea se face separat pentru fiecare debitor. Astfel, în cazul urmăririi unui bun determinat, acesta nu priveşte decât o singură persoană - deţinătorul bunului, iar în cazul în care executarea are ca obiect alte valori patrimoniale, pentru fiecare patrimoniu pe latura sa activă sau fiecare valoare patrimonială în parte, trebuie îndeplinite în mod separat formele de executare cerute de lege.

Drepturile şi obligaţiile părţilor

Părţile au anumite drepturi şi obligaţii comune, dar au şi drepturi şi obligaţii specifice.

a) Drepturi şi obligaţii comune

În privinţa drepturilor, atât creditorul cât şi debitorul:

- au posibilitatea de a participa personal sau prin reprezentant la toate actele de executare;

- în acest scop părţile trebuie înştiinţate de pornirea executării silite şi de etapele pe care aceasta le parcurge;

- pot formula cereri pentru apărarea drepturilor lor;

- pot exercita căile de atac prevăzute de lege;

- au dreptul să cunoască toate actele dosarului care le priveşte;

- au dreptul ca declaraţiile lor să fie consemnate în actele încheiate de organele de executare;

- dacă nu înţeleg sau nu vorbesc limba română sau aparţin naţionalităţilor conlocuitoare, pot recurge la serviciile unui interpret;

- au dreptul de a tranzacţiona cu privire la modul de executare şi la obiectul ei.

În categoria obligaţiilor comune se încadrează obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile cu bună credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia acestea au fost recunoscute.

Exercitarea abuzivă a drepturilor procedurale atrage - potrivit art. 723 C. proc. civ - răspunderea pentru pagubele pricinuite şi, în măsura în care este prevăzută de lege, plata unor amenzi în cuantumul stabilit de lege.

b) Drepturi şi obligaţii specifice

Şi în faza executării silite îşi găseşte aplicare principiul disponibilităţii, în măsura în care este vorba de drepturi de care titularul lor poate dispune.

Făcând aplicarea acestui principiu, creditorul are dreptul să renunţe la executarea începută sau să aştepte cu pornirea ei în limitele prescripţiei dreptului de a cere executarea silită. Creditorul şi debitorul se pot înţelege pe cale de tranzacţie.

Potrivit art. 3714 C. proc. civ. creditorul şi debitorul pot conveni, în tot cursul executării silite ca aceasta să se efectueze numai asupra veniturilor băneşti ale debitorului.

De asemenea, ei pot stabili ca vânzarea bunurilor supuse urmăririi să se facă, total sau numai în parte, prin bună învoială.

Există situaţii în care posibilitatea creditorului de a acorda unele înlesniri debitorului este expres prevăzută de lege. Astfel, la cererea temeinic justificată a debitorilor, creditoii bugetari pot acorda:

a) amânări şi eşalonări la plata impozitelor, taxelor şi a altor obligaţii bugetare;

b) scutiri sau reduceri de impozite şi taxe, în condiţiile legii;

c) amânări, eşalonări, scutiri sau reduceri de majorări de întârziere.

O altă consecinţă a principiului disponibilităţii procesuale este posibilitatea creditorului de a alege, în cazul executării silite indirecte, forma concretă de executare. Există, însă, situaţii în care acest drept de a alege al creditorului este îngrădit, legea prescriindu-i acestuia procedura de executare.

Totuşi, pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere, alocaţie pentru copii, precum şi în cazul sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii, când executarea se face asupra salariului sau asupra altor venituri periodice, înfiinţarea popririi se poate dispune de instanţa de fond, din oficiu (art. 453 alin. 2 C. proc. civ.). De asemenea, conform art. 455, poprirea subzistă atunci când debitorul îşi schimbă locul de muncă la o altă unitate sau este pensionat.

Tot în virtutea disponibilităţii, creditorul are dreptul de a-şi alege debitorul împotriva căruia să se îndrepte cu executarea silită, dacă obligaţia este solidară. În această situaţie, dacă s-a început urmărirea împotriva unui codebitor solidar şi nu s-a plătit integral datoria, nu se pune problema renunţării de către debitor la beneficiul solidarităţii, el putând începe urmărirea şi împotriva altui codebitor solidar. Se are în vedere aici caracterul unipatrimonial al executării silite. De asemenea, creditorul are dreptul să aleagă bunurile debitorului pe care vrea să le urmărească, existând însă, şi excepţii: imobilul unui minor sau al unei persoane puse sub interdicţie nu poate fi urmărit înaintea urmăririi bunurilor sale mobile (art. 491 C. proc. civ.); creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaş nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi împărţeala acestora (art. 493 C. proc. civ.); dacă debitorul nu are alt mijloc de existenţă decât veniturile imobilului urmărit, la cererea acestuia, executorul judecătoresc poate să-i fixeze o cotă de cel mult 20% din aceste venituri pentru traiul său şi al familiei sale (art. 503 C. proc. civ.).