Politici Comunitare

Curs
9/10 (2 voturi)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: ppt
Pagini : 29 în total
Mărime: 817.31KB (arhivat)
Cost: Gratis
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Dan Top
Master "Dreptul Afacerilor" Univ. Valahia Targoviste

Extras din document

Politici comunitare

Uniunea Europeană numără 27 state membre şi aproape 500 milioane locuitori. In UE nu există o majoritate, ci numai minorităţi. In ciuda diferenţelor dintre acestea, la baza întregii construcţii europene a stat voinţa de a lucra împreună, pe baza unor interese comune. Acestea au condus la convingerea că în unele domenii se pot obţine rezultate mult mai bune la nivel european decât la nivel naţional. Aşa s-a ajuns la politici comune tuturor statelor membre, elaborate si adoptate de instituţiile comunitare cu aplicabilitate pe întreg teritoriul Uniunii. De multe ori, astfel de politici comune răspund şi unui principiu fundamental al construcţiei europene, acela al solidarităţii şi coeziunii. Existenţa politicilor comune conferă unicitate Uniunii Europene, pentru ca demonstrează acceptarea cedării unei părţi a suveranităţii statelor membre către instituţiile europene.

Obiectivul acestei politici îl constituie ameliorarea condiţiilor de viaţã şi de lucru, promovarea egalitãţii de şanse şi asigurarea unei protecţii sociale minimale în interiorul spaţiului comunitar. Pentru aceasta, UE are la îndemânã Fondul Social European (FSE), o serie de programe comunitare şi normele juridice din Tratat care completeazã legislaţiile naţionale.

Dimensiunea socialã a Pieţei Interne comunitare a impus instaurarea unui « dialog social » între partenerii sociali reuniţi la nivelul UE. Conceptul a fost introdus în 1985 prin Actul Unic European şi semnificã faptul cã partenerii sociali trebuie sã participe la realizarea Pieţei Interne şi la concretizarea dimensiunii sale sociale.

Pentru a concretiza aceastã « dimensiune socialã », Consiliul European a adoptat în decembrie 1989 « Carta comunitarã a drepturilor sociale fundamentale ale lucrãtorilor » (acceptatã atunci de 11 din cele 12 state membre, deoarece Marea Britanie a refuzat semnarea documentului).

Tratatul de la Maastricht a lãrgit competenţele Comunitãţii în domeniul social, a extins acţiunea FSE şi a introdus un nou capitol privind educaţia şi formarea profesionalã. Consiliul European de la Essen, din decembrie 1994, a decis cã statele membre trebuie sã-şi coordoneze politicile şi acţiunile sociale, cu accent pe cinci domenii : promovarea investiţiilor în formarea profesionalã, realizarea unei creşteri economice care sã genereze noi locuri de muncã, reducerea costurilor salariale indirecte, eficientizarea politicii forţei de muncã şi adoptarea unor mãsuri ferme în favoarea grupurilor sociale puternic afectate de şomaj.

Odatã cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam, « Carta comunitarã a drepturilor sociale fundamentale ale lucrãtorilor » a fost acceptatã de cãtre toate cele 15 ţãri membre ale UE, devenind astfel parte din acquis-ul comunitar în domeniul social.

Conținut arhivă zip

  • Politici Comunitare.ppt

Alții au mai descărcat și

Cele Patru Libere Circulații

INTRODUCERE Prin Tratatul de la Maastricht, s-a procedat la o reorganizare a materiilor reglementate prin tratatele constitutive ale Comunităţilor...

Norme Conflictuale in Domeniul Falimentului International

1. Sediul reglementarii In materia falimentului international legiuitorul roman a a adoptat un act normativ cu aceasta destinatie - Legea nr.637/...

Modificarea Societății Comerciale

Condiţiile economice pot determina modificarea societăţii comerciale; astfel asociaţii pot considera utilă mărirea sau reducerea capitalului...

Drept Comunitar

Drept comunitar Sfarsitul celui de al doilea razboi mondial a gasit tarile din Europa intr-o stare de dezbinare totala cauzata de apartenenta la...

Dreptul Mediului

- termenul “mediu”( – folosit pt prima data in sec XIX) = ambianta naturii, a tuturor vietuitoarelor (provine de la britanici – environement) - in...

Dreptul Mediului dupa Legislatia Republicii Moldova

1.1. Ecologie. Mediu. Resurse naturale Tot mai des în discuţiile cetăţenilor, în discursurile mass-media, în rapoartele guvernamentale sînt...

Infractiunea

Infractiunea – este fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala. Trasaturi – fapta care prezinta...

Comunitar

CAP. I. PROCEDURA DE INFRINGEMENT - procedura de infringement se refera la recursul in neindeplinirea obligatiilor asumate de catre statele...

Te-ar putea interesa și

Dreptul Comunitar și Politica Monetară a Uniunii Europene

INTRODUCERE Pentru a face faţă provocărilor viitoare, cele mai importante sarcini ale Uniunii Europene (U.E.) sunt intensificarea coordonarii...

Politica Monetară și Fiscală

PARTEA I CAPITOLUL I. Aspecte instituţionale în Uniunea Europeană Uniunea Europeană este constituită sub forma unui sistem instituţional unic în...

Politici Privind Protecția Solului în România

POLITICI PRIVIND PROTECŢIA SOLULUI ÎN ROMÂNIA 1. INTRODUCERE Solul este definit ca stratul de la suprafaţa scoarţei terestre. Este format din...

Programul operațional asistență tehnică POAT

Programul Operational Asistenta Tehnica (POAT) INTRODUCERE Programul Operational Asistenta Tehnica (POAT) are drept obiectiv asigurarea unui...

Politica Regională a Uniunii Europene

1. Prezentarea politicilor comune ale Uniunii Europene 2 2. Politica regională şi obiectivele acesteia 4 2.1. Politica regională 4 2.1.1 Scurt...

Politicile Comunitare - Prioritati si Obiective

Capitolul 1. Politicile comune ale Uniunii Europene Europa celor 15 a realizat performanţa consolidării instituţiilor sale şi, chiar, a...

Politica de mediu a UE

I. Integrarea politicii de mediu în politicile comunitare Tratatele instituind Comunitatile Europene nu prevedeau competente comunitare explicite...

Politicile Comunitare ale Uniunii Europene

1. Politica industriala promovata de UE Principalul obiectiv al politicii industriale comunitare este consolidarea competitivitatii UE pe plan...

Ai nevoie de altceva?