Praxiologia normelor juridice

INTRODUCERE

Normele juridice sunt adoptate în vederea transpunerii în viaţă a prevederilor lor. Adoptând un act normativ, legiuitorul urmăreşte scopul ca normele juridice ce se conţin în el să producă efecte juridice, adică să contribuie la reglementarea mai eficientă a relaţiilor sociale respective, să asigure garanţii acestor relaţii, să protejeze anumite valori sociale etc. În caz contrar, normele juridice şi-ar pierde sensul şi menirea lor socială.

Din aceste considerente, o importanţă primordială o are acţiunea normelor juridice. Analizând normele juridice prin prisma acţiunii lor, se scoate în evidenţă calitatea esenţială a dreptului, capacitatea acestuia de a influienţa real asupra activităţii şi comportamentului uman. Astfel, acţiunea dreptului evidenţiează toate atributele şi calităţile dreptului ce determină capacitatea acestuia de a influienţa comportamentul subiecţilor sociali. Aceasta e obiectivizarea ,,spiritului” (conţinutului, esenţei) şi ,,literei” dreptului pozitiv (legislaţiei) în practica socială, materializarea calităţilor, trăsăturilor şi însuşirilor dreptului în conştiinţa generală şi individuală, în conduita legală şi activitatea fiecărui individ şi colectivităţii umane. [233, p.300]

Acţiunea dreptului nu se limitează la realizarea sau la reglementarea normativă. Acestea sunt doar efecte, componente ale acţiunii dreptului. Doctrina juridică, pe bună dreptate, porneşte de la premise conform cărora ,,acţiunea dreptului este o categorie mult mai largă decât realizarea normelor juridice. La rândul său, realizarea normelor juridice constituie o treaptă superioară de acţiune a dreptului”. [205, p.194] Aceasta e firesc. Sunt multe cazuri când legea nu necesită realizarea normelor juridice ce se conţin în ea. Însuşi faptul prezentei normei juridice e suficientă pentru a atinge acel rezultat spre care tinde legiuitorul. Prezenţa legii este o modalitate de a asigura ca autoritatea statului să se realizeze pe baza legilor în vigoare.

Actualitatea temei investigate este determinată şi de faptul că Republica Moldova se află în perioada de tranziţie spre statul democratic, statul de drept. Starea tranzitorie a statului şi a dreptului întotdeauna a fost o stare complexă, contradictorie, deseori bolnăvicioasă, o stare legată de reestimarea critică a trecutului şi de alegerea viitorului, apropiat sau îndepărtat, optimal. [217, p.268] În aceste condiţii se impune necesitatea determinării proprietăţilor normative funcţionale, stabilirii exprese a coordonatelor acţiunii normelor juridice, căutării unui model spaţio-temporal oportun, adecvat realităţilor sociale, dar, în acelaşi timp, conform drepturilor şi libertăţilor omului.

Actualitatea problematicii acţiunii spaţio-temporale a normei juridice se justifică şi prin faptul că obiectul investigaţional nu este static, dat o dată pentru totdeauna, ci se află într-un flux continuu, e supus unor schimbări permanente, evoluează şi se adaptează la evoluţia societăţii, îşi schimbă instrumentele conceptuale. Aceasta ne obligă să-l reevaluăm, să-l revizuim şi să-l completăm permanent.

Argumentele invocate prezintă un suport esenţial pentru iniţierea studiului ştiinţific privind acţiunea în timp şi spaţiu a normelor juridice. Valorificarea studiului teoretic menţionat, incontestabil, va avea o semnificaţie praxiologică în edificarea statului de drept. Problemele identificate : interacţiunea dintre timpul juridic şi spaţiul juridic, acţiunea normelor juridice în timp şi în spaţiu, depistarea şi rezolvarea coliziilor spaţio-temporale a normelor juridice vor fi posibil de soluţionat cu succes, atât în aspect normativ, cât şi în aspect organizaţional şi funcţional şi vor contribui la ridicarea eficienţei şi randamentului funcţional al sistemului de drept în Republica Moldova.

1.PRAXIOLOGIA, DOMENIUL ŞI LIMITELE ACŢIUNII DREPTULUI.

1.1.Normativitatea, realitatea juridică şi esenţă socială a dreptului în societăţile contemporane

Societatea umană constituie un organism viu, un sistem logic orânduit şi bine închegat de elemente care se află în raporturi şi legături reciproce şi care formează un tot întreg. Ca şi oricărui sistem, societăţii i se impune dirijarea comportării şi funcţionării elementelor ei constitutive. Dirijarea permite orientarea societăţii, a elementelor acesteia spre un scop anumit. Din aceste considerente, e necesară o reglementare socială, care ar asigura o ordine şi disciplină în societate.

A reglementa, în sens social, înseamnă a determina comportamnetul oamenilor, al colectivelor de oameni, a impune o activitate umană în anumite limite acceptabile societăţii. Reglementarea socială se caracterizează prin următoarele:

În primul rând, fiecărui tip istoric de societate îi este caracteristică o anumită măsură de reglementare socială („mai mare” sau „mai mică”);

În al doilea rând, pe măsura dezvoltării societăţii umane creşte nivelul „socializării” vieţii, adică tot mai multe relaţii dintre oameni necesită o reglementare socială;

În al treilea rând, o tendinţă de dezvoltare a reglementării sociale o constituie formarea unor mecanisme de reglementare normativă a relaţiilor sociale;

În sfîrşit, pe măsura dezvoltării vieţii sociale, au loc schimbări calitative ale mecanismului de reglementare normativă. [189,p.]

Reglementarea socială poate fi de două feluri: individuală şi normativă.

Reglementarea individuală se face prin adresări personale concrete pentru cazuri concrete. Aceste adresări (comenzi) sînt valabile doar pentru o singură dată.

Reglementarea normativă e o reglementare mult mai complexă. Ea presupune o dirijare a comportării umane prin intermediul anumitor modele, etaloane, adică prin intermediul unor reguli generale de conduită, care se atribuie la toate cazurile de genul respectiv, reguli, cărora trebuie să se supună toate persoanele ce nimeresc în situaţiile programate.

Ambele modalităţi de reglementare se practică în viaţa de toate zilele. Atât în primul, cât şi în al doilea caz, se atinge rezultatul scontat: activitatea, comportamentul uman e dirijat conform interesului urmărit.

În acelaşi timp, însă, ele au o sferă de aplicare ce diferă. Cu cât o societate e mai avansată cu atât se impune tot mai mult o reglementare normativă. Reglementarea normativă reprezintă un comandament al societăţii adresat membrilor societăţii care o compun, colectivităţilor acestora etc.