Prelegerea a V-a - învestirea instituțională - competenta instanțelor judecătorești

1. Conceptul de competenta.

Competenta nu are, în dreptul procesual, sensul atribuit în limbajul comun, acela de valoare profesionala.

Prin definitie, în procedura, competenta este aptitudinea recunoscuta de lege unei instante judecatoresti ori altui organ cu atributii jurisdictionale de a solutiona un litigiu sau totalitatea drepturilor de judecata si de oficiere conferite de lege unei jurisdictii.

2. Felurile competentei.

Teoria competentei opereaza cu o clasificare, în functie de care se identifica mai multe feluri de competenta. Astfel, o prima distinctie se face între competenta generala, care reprezinta competenta ce apartine instantelor judecatoresti si competenta altor organe cu activitate jurisdictionala.

La rândul ei, competenta generala a instantelor judecatoresti distinge, din punct de vedere al atributiilor, alte doua specii de competenta, anume: competenta functionala si competenta jurisdictionala a instantelor judecatoresti; iar aceasta din urma, competenta jurisdictionala, trimite la o delimitare între: competenta materiala si competenta teritoriala.

În doctrina, se face o distinctie si între competenta absoluta si competenta relativa, criteriul folosit fiind acela al naturii normei care o reglementeaza (dupa caz, absoluta sau relativa).

I. Competenta generala a instantelor judecatoresti si competenta altor organe de jurisdictie.

Pentru a întelege raportul dintre ele, trebuie respectate urmatoarele reguli:

a) Instantele judecatoresti au o competenta jurisdictionala generala, ele au plenitudinea de jurisdictie. Aceasta competenta este o expresie a unui drept fundamental al oricarui cetatean. Nici o jurisdictie speciala nu se poate înfiinta decât în temeiul unei legi organice. Aceasta regula permite si o orientare în practica:

- orice litigiu trebuie solutionat de un organ de jurisdictie; daca nu exista un organ special pentru acel litigiu, altul decât instanta judecatoreasca, atunci aceasta este competenta;

- pentru a deferi litigiul instantei judecatoresti, nu este nevoie ca un text de lege sa prevada expres competenta acesteia.

b) în conflictul de competenta între instantele judecatoresti si alte organe cu activitate jurisdictionala, altele decât instantele judecatoresti, decizia asupra instantei competente apartine acestora din urma (regula este instanta superioara celei în conflict);

c) regula punctelor de contact între cele doua sisteme de jurisdictie (instantele judecatoresti si alte organe cu activitate jurisdictionala). Potrivit acestei reguli, pe de o parte, anumite litigii, dupa calitatea persoanei, sunt fie de competenta instantelor judecatoresti, fie de competenta altor organe jurisdictionale.

Pe de alta parte, aceasta regula se exprima prin competenta instantelor judecatoresti de a controla legalitatea actelor jurisdictionale date de celelalte organe de jurisdictie. Dupa natura controlului judecatoresc, instantele sunt chemate sa se pronunte asupra legalitatii actelor unor asemenea organe, pronuntându-se, de regula, în prima si ultima instanta. Este cazul recursului sau contestatiei împotriva unor acte administrative cu caracter jurisdictional, împotriva hotarârilor date în contencios fiscal în special, împotriva actelor date în jurisdictii disciplinare.

II. Competenta functionala a instantelor judecatoresti.

Acest tip de competenta cuprinde toate atributiile unei instante de judecata, majoritatea cu caracter jurisdictional, unele având însa si caracter mixt (pe lânga cel jurisdictional, care este preponderent, administrativ, disciplinar).

Competenta functionala face numai o expunere a functiilor instantei, relativ la judecata în fond, în control judiciar si judecatoresc, în regulator de competenta, fara însa a detalia materiile în care intervine. Ea nu face un inventar exhaustiv al atributiilor de judecata ale instantelor, un atare inventar fiind de domeniul altei specii de competenta, anume cea materiala.

Pentru întelegere, acest tip de competenta comporta o analiza distincta potrivit cu fiecare instanta din ierarhia sistemului judecatoresc.

Competenta functionala a judecatoriei.

Atât în materie civila, cât si penala, judecatoria este instanta de drept comun. Normele de drept procesual mentin pentru aceasta instanta plenitudinea de jurisdictie în materie civila si penala.

De aici rezulta ca, daca legea nu defera o anumita cauza unei instante, atunci ea va reveni spre solutionare judecatoriei.

Competenta functionala a judecatoriei, ca dealtfel si a celorlalte instante superioare ei, se determina în raport cu instanta imediat superioara.

Ca prima instanta, judecatoria judeca toate cauzele nedate în competenta altor instante.

Ca instanta de control judecatoresc, judecatoria se pronunta asupra actelor unor organe cu caracter jurisdictional sau asupra unor acte jurisdictionale ale altor organe (se are în vedere evident competenta în materie civila; în penal, nu exista alte organe cu caracter jurisdictional, a caror activitate sa intre sub incidenta controlului judecatoresc).