Probleme de Drept Internațional Privat în Dreptul Afacerilor

CONFLICTE DE JURISDICŢIE

1) Consideraţii prealabile

A. Convenţia arbitrală sau clauza de alegere voluntară a forului

Potrivit psihologului american Abraham Maslow, nevoia de siguranţă figurează pe locul

al doilea în piramida nevoilor umane (de la bază spre vârf), fiind devansată doar de nevoile

fiziologice. Fără satisfacerea nevoilor fiziologice şi a nevoii de siguranţă, fiinţa umană nu poate

accede la celelalte nevoi: de apartenenţă şi iubire, de consideraţie şi de autorealizare1. În

consecinţă, este firesc ca orice persoană fizice sau juridică, angrenată în raporturi reglementate

de Dreptul afacerilor şi înzestrate cu element de extraneitate, să se preocupe şi de remediile ce-i

stau la îndemână dacă partenerul sau partenerii nu-şi onorează înţelegerea. Într-o astfel de

situaţie neplăcută, în faţa persoanei înşelate în aşteptări se ridică două întrebări fundamentale:

„Cui anume să se plângă?” şi „Ce lege va fi folosită pentru a soluţiona litigiul?”. Scopul

prezentei lucrări este acela de a furniza câteva răspunsuri fundamentate juridic celor două

întrebări. În vreme ce, în Partea I, vom răspunde primei întrebări, în Partea a II-a, vom oferi

răspunsuri pentru cea de-a doua întrebare fundamentală.

În practică, persoanele fizice sau juridice răspund primei întrebări prin intermediul

convenţiei arbitrale ( fie clauza compromisorie, fie compromisul-a se vedea în sensul definirii

lor art. 541-543 din noul Cod de procedură civilă), fie prin intermediul unei convenţii de alegere

voluntară a forului, adică a instanţei competente să soluţioneze orice litigiu izvorât din acel

raport juridic cu element de extraneitate (a se vedea în acest sens articolele 1052 şi 1053 din noul

Cod de procedură civilă).

Convenţia arbitrală, în cele două ipostaze ale sale, trebuie să aibă formă scrisă (fie că

este vorba de înscris, telegrame, telex, telecopiator sau orice alt mijloc de comunicare care

înregistrează comunicarea sub formă de text). Forma scrisă este solicitată atât de paragrafele 1 şi

2 ale Articolul al II-lea al Convenţiei O.N.U. pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor

arbitrale străine (New York, 1958)2, ratificată de România prin Decretul nr. 186/24 iulie 1961,

cât şi de art. 1098 alin.1 şi 540 alin.1 ale noului Cod de procedură civilă român. Este necesar ca

cititorul să reţină în acest punct faptul că cerinţa formei autentice notariale a convenţiei arbitrale

privind un litigiu legat de drepturi reale imobiliare nu se aplică şi convenţiilor de arbitraj privind

litigii născute din raporturi de drept privat cu element de extraneitate în temeiul art. 1096 alin.2,

1098 alin.1 şi a principiului „norma specială derogă de la cea generală”. Potrivit art. 1053 alin.1

teza întâi din noul Cod de procedură civilă, convenţia de alegere voluntară a forului trebuie să

îmbrace şi ea, obligatoriu, forma unui text (fie că este vorba de un înscris, telegrame, telex,

telecopiator sau alt mijloc de comunicare care produce texte).

În ceea ce priveşte condiţiile de fond ale convenţiei arbitrale sau ale convenţiei de

alegere voluntară a forului, trebuie să reţinem în primul rând faptul că ambele convenţii pot fi

încheiate în legătură cu litigii izvorâte din raporturile patrimoniale cu element de extraneitate,

raporturi ce nasc drepturi subiective asupra cărora părţile pot dispune, conform dreptului

românesc (art. II alin. 1 al Convenţiei O.N.U. pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor

arbitrale străine -New York, 1958 şi articolele 1052, 1053,1097 şi 122 şi 534 alin.1 ale Codului

de procedură civilă). Tot în legătură cu condiţiile de fond ale convenţiei arbitrale, art. 1098 alin.

2 din noul Cod de procedură civilă consideră convenţia arbitrală validă din punctul de vedere al

fondului, dacă aceasta respectă condiţiile de fond impuse de una dintre următoarele legi: legea

1 Tom Butler-Bowdown, 50 de cărţi fundamentale pentru dezvoltarea personală. Soluţii pentru transformarea vieţii.,

Editura Meteor Press, Bucureşti, 2008,p.278 şi Paul Hauck, Cum să iubeşti pentru a fi iubit, Editura Polimark,

Bucureşti, 1995, p.14.

2 Textul convenţiei poate fi găsit la următoarea adresă web: http://www.uncitral.org/pdf/french/texts/arbitration/NYconv/

1958_NYC_CTC-f.pdf (accesată pe 30 septembrie 2010).

aleasă de părţi, legea ce guvernează obiectul litigiului, legea aplicabilă contractului ce conţine

clauza compromisorie, sau legea română. În acord cu art. 542 alin. 2, art. 1098 alin.3 al Codului

de procedură civilă reaminteşte că validitatea convenţiei arbitrale nu poate fi contestată pe

motivul invalidităţii contractului la care se referă (deci validitatea convenţiei arbitrale este

independentă de contractul la care se referă) sau pe motiv că litigiul nu există încă.

Este momentul să clarificăm care sunt efectele convenţiei arbitrale şi ale convenţiei de

alegere voluntară a forului. Existenţa validă a unei convenţii arbitrale obligă instanţa română

sesizată cu judecarea litigiului patrimonial cu element de extraneitate să-şi decline competenţa în

favoarea tribunalului arbitral prevăzut în convenţia arbitrală (excepţia de arbitraj). Doar în trei

situaţii expres prevăzute, instanţa română poate judeca litigiul respectiv, în ciuda convenţiei

arbitrale: atunci când pârâtul nu a invocat convenţia de arbitraj până la primul termen la care a

fost legal citat (reamintim că potrivit art. 196 alin.1, întâmpinarea este obligatorie şi se depune în

termen de 20 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată), atunci când instanţa

constată că respectiva convenţie de arbitraj este fie caducă, fie inoperantă şi în sfârşit, atunci

când din cauze imputabile în mod vădit pârâtului, tribunalul arbitral nu se poate constitui (art.

1054 al Codului de procedură civilă). Efecte cvasiidentice sunt recunoscute convenţiei de arbitraj

prin Articolul al II-lea, paragraful 3 al Convenţiei O.N.U. pentru recunoaşterea şi executarea

sentinţelor arbitrale străine -New York, 1958- ratificată de România prin Decretul nr. 186/24

iulie 1961. Se observă că în textul convenţiei nu se enumeră printre motivele ce împiedică

respectarea convenţiei arbitrale de către instanţa judecătorească sesizată şi împiedicare de către

pârât a constituirii tribunalului arbitral. În schimb tratatul internaţional vorbeşte despre situaţia în

care convenţia arbitrală „nu este susceptibilă de a fi aplicată”. Convenţia de alegere voluntară a

forului are ca efect instituirea competenţei jurisdicţionale a unei anumite instanţe în materia

respectivului litigiu cu element de extraneitate. Convenţia de alegere voluntară a forului nu

produce vreun efect (adică este nulă), dacă ea conduce la lipsirea abuzivă uneia dintre părţi de

protecţia asigurată de o instanţă prevăzută de legea română, sau când instanţa aleasă este străină,

dar litigiul este de competenţa exclusivă a instanţei române, fie când instanţa este română, dar

litigiul este de competenţa exclusivă a unei instanţe străine (art. 1053 alin. 2 Cod procedură

civilă). Instanţa română, desemnată printr-o convenţie de alegere voluntară a forului, nu se poate

declara necompetentă dacă în circumscripţia acelei instanţe se află domiciliul (reşedinţa

obişnuită-cum se numeşte domiciliul în tratatele internaţionale şi în actele comunitare), respectiv

un sediu secundar al uneia dintre părţi sau dacă potrivit dreptului internaţional privat român,

litigiului trebuie să i se aplice legea română (art. 1053 alin. 3 al Codului de procedură civilă).

Potrivit art. 1052 alin.3 din Codul de procedură civilă, instanţa românească aleasă de către părţi

poate respinge cererea dedusă judecăţii pe motiv de necompetenţă, în situaţia în care litigiul nu

prezintă nici o legătură semnificativă cu România (fapt apreciat luând în considerare ansamblul

circumstanţelor).

În situaţia în care subiectele unui raport juridic patrimonial cu element de extraneitate

nu au încheiat o convenţie de arbitraj sau o convenţie de alegere voluntară a forului sau în

situaţia în care aceste convenţii nu produc efecte, răspunsul la întrebarea fundamentală „Cui

trebuie să ne adresăm pentru a rezolva litigiul iscat din acel raport juridic?” ne va fi oferit de

normele de competenţă internaţională.