Procedura de Soluționare a Litigiilor Maritime

Sechestrul asigurator – noţiune şi reglementare

Sechestrul asigurator reprezintă o măsură destinată să indisponibilizeze bunurile mobile sau imobile ale pârâtului, până la terminarea procesului, în scopul de a garanta reclamantului posibilitatea de a-şi realiza creanţa constatată prin hotărârea ce se va pronunţa.

Sechestrul asigurator, reglementat prin dispoziţiile art. 591-596 C.Pr.Civ., constă în indisponibilizarea, de către instanţa sesizată cu cererea principală, la cererea accesorie a creditorului reclamant, a unor mobile sau imobile, aparţinând debitorului, aflate la acesta sau la un tert, pentru ca la nevoie, să se poată executa silit, în vederea acoperirii creanţei alegate în raport cu valoarea acesteia.

La procedeul sechestrului asigurator se poate recurge doar atunci când obiectul acţiunii vizează plata unei creanţe.

Noţiunea de sechestru asigurator asupra navei nu este definită în legislaţie. Potrivit art.490 din Codul comercial: Vasele sunt bunuri mobile. Fac parte din vas: îmbarcaţiunile, uneltele, instrumentele, armele, muniţiile, proviziunile şi în general toate lucrurile destinate uzului său permanent, chiar când ar fi oarecare timp separate de vas.

Art. 23 din Ordonanţa nr.42/1997 privind transportul maritim şi pe căile navigabile interioare prevede că: Sunt nave, în înţelesul prezentei ordonanţe: navele maritime şi de navigaţie interioară de orice tip, propulsate sau nepropulsate, care navighează la suprafaţă ori în imersie, destinate transportului de mărfuri ,şilsau de persoane, pescuitului, remorcajului ori împingerii; instalaţii plutitoare, cum ar fi: drage, elevatoare plutitoare, macarale plutitoare, graifere plutitoare si altele asemenea, cu sau fără propulsie; construcţii plutitoare care, în mod normal, nu sunt destinate deplasării, cum ar fi: docuri plutitoare, debarcadere plutitoare, pontoane, hangare plutitoare pentru nave, platforme de foraj ,şi altele asemenea, faruri plutitoare; ambarcaţiuni de agrement.

Potrivit dispoziţiilor art.1lit.d) din Convenţia Internaţională pentru Unificarea anumitor reguli în materie de conosament – Bruxelles 1924: prin vas se înţelege orice bastiment folosit pentru transportul de mărfuri pe mare.

Condiţiile generale ale sechestrului asigurator

Pentru înfiinţarea sechestrului asigurator sunt necesare a fi întrunite, în mod cumulativ, o serie de condiţii precum: a)creanţa să fie constatată printr-un act scris, în lipsa unui înscris creditorul trebuie să depună o cauţiune reprezentând o jumătate din valoarea reclamată în justiţie; b)creanţa să fie exigibilă; c)reclamantul să dovedească faptul că a intentat acţiunea civilă.

Art. 591 din Codul de procedură civilă prevede: (1)Creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanţă este constatată prin act scris şi este exigibilă, poate solicita îfiinţarea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului, dacă se dovedeşte că a intentat acţiune. El poate fi obligat la plata unei cauţiuni în cuantumul.fixat de către instanţă. (2)Acelaşi drept îl are şi creditorul a cărui creanţă nu este constatată în scris, dacă se dovedeşte că a intentat acţiune şi depune, odată cu cererea de sechestru, o cauţiune de jumătate din valoarea reclamată. (3)Instanţa poate încuviinţa sechestrul asigurator chiar dacă creanţa nu este exigibilă în cazurile în care debitorul a micşorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol să-şi ascundă sau să-şi risipească averea. În aceste cazuri, creditorul trebuie să dovedească îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de alin.1 şi să depună o cauţiune al cărui cuantum va fi fixat de către instanţă.

În conformitate cu art. 2 din Legea nr. 91/1995, privind aderarea României la Convenţia Internaţională pentru unificarea anumitor reguli asupra sechestrului asigurator de nave maritime, sechestrul reprezintă imobilizarea unei nave cu autorizarea autorităţii judiciare competente pentru garantarea unei creanţe maritime, dar nu se înţelege sechestrarea unei nave pentru executarea unui titlu.

În mod excepţional legea permite înfiinţarea sechestrului chiar dacă, creanţa nu a ajuns la scadenţă, dar numai în una din următoarele situaţii: când datornicul a micşorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu s-a conformat asigurărilor promise sau când există pericolul ca datornicul să se sustragă de la urmărire sau să-şi ascundă ori să-şi risipească averea sa. În toate aceste împrejurări, sechestrul se va putea dispune numai după depunerea unei cauţiuni, al cărui cuantum se fixează de către instanţă.

Definiţia legală a creanţei maritime este dată de art. 1 din Convenţiade la Bruxelles din 1952 ca fiind afirmarea unui drept şi a unei creanţe rezultate din următoarele situaţii:

a) daune cauzate de către o navă, fie prin abordaj, fie în alt mod;

b) pierderi de vieţi omeneşti sau daune corporale cauzate de către o navă sau provenind din exploatarea unei nave;

c) asistenţa şi salvarea;

d) contracte referitoare la folosinţa sau locaţiunea unei nave prin charter-party sau altfel;

e) contracte referitoare la transportul mărfii de către o navă în baza unui charter-party, conosament sau altfel;

f) pierderi sau pagube aduse mărfurilor şi bagajelor transportate de către o navă;

g) avarie comună;

h) împrumut maritim;

i) remorcaj,

j) pilotaj;

k) furnizarea în orice loc, de produse sau de materiale făcute unei nave în scopul exploatării sau întreţinerii sale;

1) construcţie, reparaţii, echipamentul unei nave sau taxele de doc;

m) salariile comandanţilor, ofiţerilor sau membrilor echipajului;

n) banii cheltuiţi de comandant şi cei plătiţi de către încărcători, navlositori sau agenţi în contul navei sau al proprietarilor ei;

o) proprietatea contestată a unei nave;

p) posesia sa, ori exploatarea sa, sau drepturile la rezultatele explotătrii unei nave în coproprietate;

q) orice ipotecă maritimă şi orice garanţie .