Proceduri Speciale

Capitol I- Consideratii introductive

Sectuiunea I- Notiuni generale privind procedurile speciale

« Procesul penal este activitatea reglementata de lege, desfasurata de organele competente, cu participarea partilor si a altor persoane, in scopul constatarii la timp si in mod complet a faptelor ce constituie infractiuni, astfel ca orice persoana care a savarsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale si nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala. »

Pentru a se putea atinge scopul procesului penal legiuitorul a instituit o serie de norme juridice cuprinse in codul de procedura penala si in legile speciale, norme ce sunt menite a disciplina desfasurarea procesului penal.

Tinand cont de nevoia de unitate in reglementarea normelor aplicabile desfasurarii procesului penal exista la momentul actual o serie de dispozitii aplicabile in toate cauzele penale deservite justitiei, norme ce formeaza procedura comuna in dreptul procesual penal.

Procedura comuna se aplica nediferentiat in marea majoritate a cauzelor penale deoarece este necesara normarea desfasurarii procesului penal si respectarea dreptului la egalitate in fata legii penale.

In unele cazuri insa procedura obisnuita nu este suficient de eficace si nu poate alcatui cadrul optim pentru aflarea adevarului si instrumentarea cauzelor. De aceea legea penala a instituit anumite reglementari derogatorii de la procedura comuna, norme ce se aplica in mod limitat in functie de cauza in discutie. Rolul lor este de a mentine functional mecanismul justitiei fara a aduce atingere libertatilor garantate de lege si fara a influenta justa solutionare a cauzei. Aceste derogari sunt numite proceduri speciale. Pentru a putea constitui o procedura speciala normele derogatorii trebuie ca prin continut, sistematizare si mod de aplicare sa formeze un complex de norme pe deplin justificat.

In dreptul procesual penal roman procedurile speciale sunt limitative ca numar si au o arie restransa de aplicare. Ele sunt folosite in realizarea tragerii la raspundere penala dar si in rezolvarea pe cale jurisdictionala a unor aspecte adiacente sarcinilor fundamentale ale procesului penal.

Procedurile speciale nu sunt instituite aleatoriu ele fiind impuse de anumite imprejurari bine determinate in lege cum ar fi : elementele speciale determinante in ceea ce priveste persoana infractorului, imprejurarile in care s-a infaptuit infractiunea sau caracterul infractiunilor.

Cu toate acestea trebuie retinut faptul ca nu orice element ce tine de aceste considerente poate duce la instituirea unei proceduri speciale. Spre exemplu existenta unei boli a inculpatului poate sa aiba implicatii in desfasurarea procesului penal- amanarea executarii pedepsei, obligarea de a fi efectuata o expertiza- dar nu poate sa duca la aplicarea unei proceduri speciale existente si cu atat mai putin nu poate sa duca la crearea unei proceduri speciale.

De retinut este faptul ca normele speciale, desi au continut si sistematizarea proprie, sunt doar derogari partiale de la normele ce reglementeaza procedura comuna nefiind posibil ca printr-o norma din cadrul unei proceduri speciale sa se aduca atingere unui drept fundamental sau sa se incalce grav regulile de desfasurare a procesului penal.,

Un alt element ce trebuie luat in considerare este aplicabilitatea acestor proceduri speciale. Nu poate fi niciodata acceptata aplicarea discretionara a unei proceduri speciale in functie de elemente subiective existente de la o cauza la alta. Procedurile speciale se aplica in toate cauzele penale care prin analiza obiectiva pot intra in aria de aplicare a unei proceduri bine determinate.

Procedurile speciale sunt un complex de derogari cu o intindere variabila dar care pastreaza intotdeauna un caracter complementar si derogatoriu. De aceea oriunde procedura speciala nu reglementeaza expres anumite situatii va fi aplicabila procedura obisnuita. De asemenea daca o anumita situatie este reglementata atat de procedura obisnuita cat si de procedura speciala reglementarile derogatorii se vor aplica cu prioritate.

Legislatia in vigoare nu cunoaste o reglementare atat de larga a unei proceduri speciale incat sa elimine aplicarea oricarei norme din procedura obisnuita, astfel incat nu ne vom putea afla niciodata in fata unei cauze care sa se solutioneze exclusiv pe baza normelor derogatorii si fara aplicarea macar minimala a dispozitiilor comune. Trebuie retinuta regula conform careia orice cauza se solutioneaza prin aplicarea tuturor dispozitiilor comune incidente atat din partea generala cat si din partea speciala a codului de procedura penala la care, in probleme anume reglementate in procedura speciala, se adauga in completare dispozitiile speciale. Deci aplicarea dispozitiilor din procedura speciala nu elimina ci completeaza dispozitiile comune din codul de procedura penala iar orice cauza solutionata doar pe baza dispozitiilor derogatorii nu va putea fi considerata instrumentata corect si complet.

Aceasta regula este prevazuta in codul de procedura penala care indica in articolul 466 ca infractiunile flagrante « se urmaresc si se judeca potrivit dispozitiilor prevazute in acest capitol care se completeaza cu dispozitiile din prezentul cod. »

Tendinta pe care legea procesual penala o imbratiseaza in ceea ce priveste aceste proceduri speciale este aceea de reducere pentru pastrarea unitatii de reglementare procedurala. Reglementarile existente inainte de 1 ianuarie 1969 cuprindeau un numar considerabil mai mare de norme derogatorii , norme ce au fost eliminate prin modificarile codului de procedura penala roman. Astfel au fost eliminate proceduri speciale aplicabile infractiunilor contra avutului obstesc precum si procedurile privitoare la infractiunile contra securitatii statului.

Sectiunea II- Clasificarea procedurilor speciale in dreptul roman

In literatura de specialitate procedurile speciale sunt impartite in proceduri speciale propriu-zise si proceduri speciale auxiliare. Aceasta denumire a tipurilor de proceduri nu se regaseste in legislatie romana asa cum de exemplu o impune dreptul procesual penal ungar unde procedura speciala « kuloneljaras » se deosebeste terminologic in lege de procedura deosebita « kulonleges eljaras » . In dreptul procesual penal roman deosebirea terminologica a ramas doar in cadrul tratatelor si literaturii de specialitate legiuitorul considerand a nu fi necesara o deosebire formala intre cele doua tipuri de proceduri speciale.

Procedurile speciale auxiliare sunt reprezentate de diverse proceduri judiciare care fara a realiza sarcinile fundamentale ale procesului penal rezolva pe cale jurisdictionala anumite probleme legate de desfasurarea altor cauze penale. Prin urmare, in cazul procedurilor speciale auxiliare nu se va desfasura un proces penal in scopul tragerii la raspundere penala ci se vor infaptui diferite sarcini legate direct sau indirect de o cauza penala in curs de desfasurare sau care a fost deja incheiata. Spre exemplu, un condamnat dupa executarea pedepsei poate beneficia in anumite conditii de institutia reabilitarii judecatoresti. Aceasta procedura nu presupune solutionarea unui proces penal dar verificarea indeplinirii conditiilor precum si dispunerea reabilitarii nu pot imbraca forme extra judiciare. De aceea legea a trebuit in acest caz sa instituie o procedura distincta prin care sa se solutioneze problema acordarii beneficiului reabilitarii, problema ce nu poate fi tratata decat in cadrul legal deoarece este considerata ca fiind un element adiacent si derivat dintr-un proces penal anterior.