Protecția Drepturilor Omului

Cursul nr. 1 – Introducere în dreptul international al drepturilor omului

Ideea protectiei unor drepturi fundamentale ale persoanei nu apartine doar timpurilor noastre. Ideologii revolutiilor burgheze au folosit ca port-drapel ideea drepturilor naturale, inerente persoanei. Stau marturie declaratiile de drepturi de la sfârsitul sec. al XVIII-lea: Declaratia drepturilor omului si cetateanului din 1789, declaratiile de drepturi din America de Nord, Bill of Rights al Constitutiei americane, din 1791. Cu toate acestea, problema protectiei acestor drepturi nu putea depasi, în acel stadiu al dezvoltarii dreptului si relatiilor internationale, cadrul intern al fiecarui stat. Abia în sec. al XIX-lea au aparut firave încercari de internationalizare a unor categorii de drepturi, dar aceasta numai în considerarea unor interese geopolitice ale marilor puteri vis-a-vis de drepturile propriilor cetateni aflati în strainatate. În epoca, statutul strainilor era guvernat de un corp de reguli cutumiare, cunoscute sub numele de „standard minim”, aplicabil persoanelor si averilor strainilor. Aceste reguli aveau însa un continut destul de imprecis.

Un alt domeniu în care protectia drepturilor s-a impus la nivel international a fost dreptul umanitar, care are ca scop protectia victimelor conflictelor armate.

Sfârsitul primului razboi mondial a însemnat începutul unei noi etape în dezvoltarea dreptului international, în special în domeniul a ceea ce înca nu se numea „protectia drepturilor omului”. Una din directiile majore ale acestei dezvoltari a fost protectia minoritatilor.

§2. Perioada postbelica

Una dintre cele mai importante directii de dezvoltare a dreptului international dupa cel de-al doilea razboi mondial a fost preocuparea pentru protectia drepturilor omului. Protectia drepturilor omului prin intermediul actiunilor internationale a fost o idee revolutionara, care nu-si gasea locul în dreptul international traditional.

În a doua jumatate a sec. al XX-lea, a luat nastere ceea ce se numeste “dreptul international al drepturilor omului”, care depaseste contradictia dreptului international clasic, potrivit careia protectia individului se poate realiza doar prin intermediul unui drept interstatal, creat de catre si pentru state.

Întrebari si cerinte pentru autoevaluare

1. Ce înseamna „internationalizarea drepturilor omului”?

2. Care este conceptia dreptului international clasic asupra drepturilor individului?

3. Ce este „dreptul international al drepturilor omului”?

Bibliografie

Bianca SELEJAN-GUTAN.- Sistemul jurisdictional european de protectie a drepturilor omului. Curs universitar. Sibiu: Editura Universitatii „Lucian Blaga”, 2003

Bianca SELEJAN-GUTAN.- Protectia europeana a drepturilor omului. Bucuresti: Editura All Beck, 2004

Corneliu-Liviu POPESCU.- Protectia internationala a drepturilor omului. Surse, institutii, proceduri. Bucuresti, Editura All Beck, 2001

Cursul nr. 2 – Protectia drepturilor omului în cadrul ONU

§1. Charta ONU

- a fost adoptata în 1945, în urma Conferintei de la San Francisco si proclama, în preambulul sau, “credinta în drepturile fundamentale ale omului, în demnitate si în valoarea persoanei umane, în egalitatea de drept a barbatilor cu femeile, ca si a natiunilor, mari si mici”.

- articolul 1 §3 al Chartei confera ONU scopul fundamental “de a realiza cooperarea internationala, dezvoltând si încurajând respectul drepturilor omului si al libertatilor fundamentale pentru toti, fara distinctie de rasa, sex, limba sau religie.”

- art. 10 si 13 care precizeaza competenta Adunarii Generale a ONU, cuprinde si atributia de a dispune efectuarea de studii si de a face recomandari în scopul de a „facilita pentru toti, fara distinctie de rasa, sex, limba sau religie, beneficiul drepturilor omului si al libertatilor fundamentale”;

- în articolul 55(c), protectia drepturilor apare ca necesara în vederea cooperarii economice si sociale internationale;

- potrivit art. 62 §2, Consiliul Economic si Social poate face recomandari în vederea asigurarii respectului efectiv al drepturilor omului si al libertatilor fundamentale pentru toti;

- art. 68 prevede instituirea, de catre Consiliul Economic si Social, a unei comisii pentru progresul drepturilor omului.

Charta ONU are marele merit de a fi introdus drepturile omului în ordinea internationala.

§2. Declaratia Universala a Drepturilor Omului

Declaratia Universala a Drepturilor Omului a fost adoptata la 10 decembrie 1948 de catre Adunarea Generala a ONU si este primul document cuprinzator în sfera drepturilor omului, adoptat de o organizatie internationala. Declaratia Universala cuprinde doua mari categorii de drepturi: drepturile civile si politice si drepturile economice, sociale si culturale.

Declaratia recunoaste ca drepturile pe care le proclama nu sunt absolute. Ea da posibilitatea statelor sa adopte legi care sa limiteze exercitiul acestor drepturi, cu conditia ca unicul scop al acestei limitari sa fie “asigurarea recunoasterii corespunzatoare si respectarii drepturilor celorlalti si a compatibilitatii cu cerintele îndreptatite privind moralitatea, ordinea publica si bunastarea generala într-o societate democratica” (articolul 29 §2).

Declaratia Universala nu este un tratat. Ea a fost adoptata de AG a ONU ca rezolutie, deci nu are putere obligatorie.

§3. Pactele internationale privind drepturile omului

Cele doua Pacte internationale au fost adoptate de AG a ONU si deschise spre semnare în decembrie 1966. Abia dupa un deceniu a fost posibila intrarea lor în vigoare, prin ratificarea de catre 35 de state. Având statutul de tratat international, cele doua Pacte creeaza obligatii juridice pentru statele parti. Astfel, chestiunile legate de respectarea si recunoasterea drepturilor garantate de Pacte devin probleme de interes international si nu mai tin exclusiv de jurisdictia interna a statelor.