Protecția internațională a drepturilor omului

Unitatea de învățare I.

Drepturile omului

în sistemul Organizației Națiunilor Unite

Titlul unității

Cuprinsul unității

Obiectivele învățării

Conținutul unității (sinteze teoretice, exemple)

Sarcini de învățare

Bibliografie

Cuprinsul unității

Organizația Națiunilor Unite are un rol deosebit de important în ceea ce privește promovarea internațională a drepturilor, pe de o parte prin adoptarea unor documente esențiale în materie, iar, pe de altă parte, prin numeroasele organe principale și subsidiare de control structurate în cadrul ei.

În cuprinsul acestui capitol sunt prezentate documente fundamentale adoptate în cadrul Organizației Națiunilor Unite, cum sunt Carta O.N.U., Declarația Universală a Drepturilor Omului, Pactele internaționale cu privire la drepturile omului din 1966, convențiile privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei, ori cea cu privire la drepturile copilului. Cu această ocazie, se trec în revistă prevederile esențiale ale acestor documente, precum și mecanismele de control instituite de acestea.

De asemenea, sunt prezentate mecanismele și procedurile de protecție a drepturilor omului dezvoltate sub egida Consiliului Economic și Social al O.N.U. (ECOSOC).

Obiectivele învățării

A identifica și a înțelege specificul organismelor create și al normelor adoptate la nivelul Organizației Națiunilor Unite. Înțelegerea raporturilor standardelor universale în materia drepturilor omului în raport cu cele regionale

Conținutul unității

Capitolul 1. Carta Organizației Națiunilor Unite

Documentul constitutiv al organizației, Carta O.N.U., adoptată la 26 iunie 1945 la San Francisco, analizează drepturile omului și libertățile fundamentale într-o serie de dispoziții. Astfel, în Preambul, popoarele Națiunilor Unite își afirmă hotărârea de „a proclama din nou încrederea lor în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea și valoarea persoanei umane, în egalitatea drepturilor între bărbați și femei, ca și între națiuni, mari sau mici”.

Voința de a dezvolta și încuraja respectul drepturilor omului și libertățile fundamentale și de a facilita exercitarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale este afirmată sub diverse forme și în mai multe rânduri: de exemplu, în articolul unu, care tratează scopurile și principiile Națiunilor Unite; în art. 13, referitor la funcțiile și puterile Adunării Generale; în art. 62 cu privire la Consiliul Economic și Social. Articolul 8 prevede că „nici o restricție nu va fi impusă de către Organizație accesului bărbaților și femeilor, în condiții egale, la toate funcțiile în organele sale principale și subsidiare”. În art. 56, toți membrii O.N.U. se angajează să acționeze atât în comun, cât și separat, în cooperare cu Organizația, în vederea realizării scopurilor enunțate în art. 55, în special „respectarea universală și efectivă a drepturilor omului și libertăților fundamentale pentru toți, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie.”

Aceste dispoziții au determinat o serie de importante consecințe referitoare la promovarea internațională a drepturilor omului, printre care amintim:

a) Carta a „internaționalizat” protecția drepturilor omului. Aderând la Cartă, care este un tratat multilateral, statele părți recunosc că drepturile omului care sunt invocate în ea devin de acum o materie internațională și că, în consecință, aceste drepturi nu țin numai de competența lor exclusivă. Acest principiu a fost frecvent contestat de unele state în timpul primilor ani de funcționare a O.N.U., dar astăzi nu există nicio îndoială în această privință. Totuși, aceasta nu înseamnă că orice violare a drepturilor omului de către un stat membru al O.N.U. devine automat o problemă internațională.

b) Obligația statelor membre O.N.U. de a coopera cu aceasta în promovarea drepturilor omului și libertăților fundamentale a permis Organizației să dispună de baza juridică necesară pentru a realiza sarcina de a defini și codifica aceste drepturi (pactele și alte instrumente internaționale cu vocație universală).

c) S-a reușit, de-a lungul anilor, să se clarifice întinderea obligației statelor de a „favoriza” drepturile omului, dând acestui termen o interpretare suficient de precisă și suficient de largă pentru a permite crearea de instituții în baza Cartei, care trebuie să asigure respectul drepturilor omului de către guverne.

Carta O.N.U. a acordat un rol important Adunării Generale, care, prin numeroasele sale rezoluții, a contribuit într-o măsură importantă la afirmarea și dezvoltarea drepturilor omului. Totodată, ea inițiază studii și elaborează recomandări, în scopul „de a promova cooperarea internațională în domeniile economic, social, cultural, al învățământului și sănătății și de a sprijini înfăptuirea drepturilor omului și libertăților fundamentale pentru toți fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie”.

După anul 1948, data adoptării Declarației Universale a Drepturilor Omului, Adunarea Generală a O.N.U. a adoptat numeroase declarații sau convenții privind teme din domeniul drepturilor omului.

Majoritatea problemelor privind drepturile omului sunt trimise de către Adunarea Generală către Comisia a III-a care se ocupă de problemele sociale, umanitare și culturale. Comisia a treia se ocupă cu problemele sociale legate de problemele umanitare sau ale drepturilor omului care afectează populația din întreaga lume.

Comisia a treia se ocupă cu problemele importante privind dezvoltarea socială, cum ar fi promovarea femeilor, protecția copiilor, populațiile indigene, tratamentul refugiaților, protecția libertăților fundamentale prin eliminarea discriminării rasiale și dreptul la autodeterminare.

De asemenea, Comisia se ocupă cu probleme legate de tineret, familie, îmbătrânire, persoanele cu handicap, de prevenire a criminalității, de justiție penală sau de controlul internațional de droguri.

În anul 1993, Adunarea Generală a creat, prin Rezoluția 48/141 postul de Înalt Comisar al Națiunilor Unite pentru drepturile omului. Acesta este reprezentantul oficial al O.N.U. pentru problemele referitoare la drepturile omului și raportează direct Secretarului General al O.N.U.

Înaltul Comisar se străduiește să conducă mișcarea internațională în favoarea drepturilor omului. El face în mod regulat declarații publice și lansează apeluri în cazul crizelor ce afectează drepturile omului. De asemenea, el călătorește deseori pentru a se asigura că mesajul drepturilor omului este înțeles în toate zonele globului. În paralel, Înaltul Comisar dialoghează și cooperează într-o manieră constructivă cu guvernele pentru a întări protecția drepturilor omului la nivel național. În plus, Înaltul Comisar colaborează cu un evantai tot mai larg, printre care organizațiile neguvernamentale, instituțiile universitare și sectorul privat, în scopul difuzării într-o manieră cât mai largă a angajamentelor în materia drepturilor omului.

În baza art. 62 al Cartei O.N.U., Consiliul Economic și Social (ECOSOC) poate face „recomandări în scopul promovării respectării drepturilor omului și libertăților fundamentale pentru toți”. De asemenea, conform art. 68, Consiliul poate înființa comisii în domeniile economic și social și pentru protecția drepturilor omului.

ECOSOC poate, de asemenea, să pregătească proiecte de convenții pentru a le supune Adunării Generale și să convoace conferințe internaționale consacrate problemelor referitoare la drepturile omului.

În aplicarea art. 68 al Cartei O.N.U., conform căruia el „va înființa comisii pentru problemele economice și sociale și pentru promovarea drepturilor omului”, Consiliul Economic și Social a creat Comisia (din anul 2006 Consiliul) drepturilor omului și Comisia pentru condiția femeii.

Articolul 64 abilitează Consiliul să convină cu membrii Națiunilor Unite și cu instituțiile specializate spre a obține rapoarte privind măsurile luate în executarea propriilor sale recomandări și a recomandărilor Adunării Generale în probleme de competența Consiliului.

Mai amintim că de-a lungul timpului ECOSOC a constituit o serie de comitete speciale, a numit sau a autorizat Secretarul General al O.N.U. să numească raportori speciali sau comitete de experți în probleme de actualitate din domeniul drepturilor omului.

Consiliul, care este compus din 54 de membri, ține, în mod normal, o sesiune organizatorică și două sesiuni regulate în fiecare an. Problemele privind drepturile omului sunt, de obicei, transmise Comitetului al doilea al Consiliului (comitetul social) în care sunt reprezentați toți cei 54 de membri, deși unele probleme sunt dezbătute în plen. Rapoartele Comitetului social, care conțin rezoluții și decizii, sunt supuse Consiliului spre examinare și decizie în cadrul unor ședințe plenare.