Protecția Internațională a Drepturilor Omului

Organizaţia Naţiunilor Unite are un rol deosebit de important în ceea ce priveşte promovarea internaţională a drepturilor pe de parte prin adoptarea unor documente esenţiale în materie, iar, pe de altă parte, prin numeroasele organe principale şi subsidiare de control structurate în cadrul ei.

I.CARTA ORGANIZAŢIEI NAŢIUNILOR UNITE

Chiar documentul constitutiv al organizaţiei, Carta O.N.U., adoptată la 26 iunie 1945 la San Francisco, analizează drepturile omului şi libertăţile fundamentale într-o serie de dispoziţii. Astfel, în Preambul, poporele Naţiunilor Unite îşi afirmă hotărârea de “a proclama din nou încrederea lor în drepturile funamentale ale omului, în demnitatea şi valoarea persoanei umane, în egalitatea drepturilor între bărbaţi şi femei, ca şi între naţiuni, mari sau mici”.

Voinţa de a dezvolta şi încuraja respectul drepturilor omului şi libertăţile fundamentale şi de a facilita exercitarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale este afirmată sub diverse forme şi în mai multe rânduri: de exemplu, în articolul unu, care tratează scopurile şi principiile Naţiunilor Unite; în art.13, relativ la funcţiile şi puterile Adunării Generale; în art.62 pricind acelea ale Consiliului Economic şi Social. Art.8 prevede că „nici o restricţie nu va fi impusă de către Organizaţie accesului bărbaţilor şi femeilor, în condiţii egale, la toate funcţiile în organele sale principale şi subsidiare. În art. 56, toţi membrii O.N.U. se angajează să acţioneze, atât în comun cât şi separat, în cooperare cu Organizaţia, în vederea realizării scopurilor enunţate în art. 55, în special „respectarea universală şi efectivă a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără desosebire de rasă, sex, limbă sau religie.”

Aceste dispoziţii au determinat o serie de importante consecinţe referitoare la promovarea internaţională a drepturilor omului, printer care amintim:

a) Carta a „internaţionalizat” protecţia drepturilor omului. Aderând la Cartă, care este un tratat multilateral, statele părţi recunosc că drepturile omului care sunt invocate în ea devin de-acum o materie internaţională şi că, în consecinţă, aceste drepturi nu ţin numai de competenţa lor exclusivă. Aceste principiu a fost frecvent contestat de unele state în timpul primilor ani de funcţionare a O.N.U., dar astăzi nu există nici o îndoială în această privinţă. Totuşi, aceasta nu înseamnă că orice violare a drepturilor omului de către un stat membru al O.N.U. devine automat o problemă internaţională

b) Obligaţia statelor membre O.N.U. de a coopera cu aceasta în promovarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale apermis Organizaţiei să dispună de baza juridică necesară pentru a realize sarcina d a defini şi codifica aceste drepturi (pactele şi alte instrumente internaţionale cu vocaţie universală)

c) S-a reuşit, de-a lungul anilor,să se clarifice întinderea obligaţiei statelor de a „favoriza” drepturile omului, dând acestui termen o interpretare suficient de precisă şi suficient de largă pentru a permite crearea de instituţii în baza Cartei, care trebuie să asigure respectul drepturilor omului de către guverne.

Carta O.N.U.a acordat un rol important Adunării Generale, care, prin numeroasele sale rezoluţii, a contribuit într-o măsură importantă la afirmarea şi dezvoltarea drepturilor omului.Totodată, ea iniţiază studii şi elaborează recomandări, în scopul „de a promova cooperarea internaţională în domeniile economic, social, cultural, al învăţământului şi sănătăţii şi de a sprijini înfăptuirea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale pentru toţi fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie”

După anul 1948, data adoptării Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, Adunarea Generală a O.N.U. a adoptat numeroase declaraţii sau convenţii privind teme din domeniul drepturilor omului.

Majoritatea problemelor privind drepturile omului sunt rimise de către Adunarea Generală către Comisia a III-a care se ocupă de problemele sociale, umanitare şi culturale.

În anul 1993, Adunarea Generală a creat, prin Rezoluţia 48/141 postul de Înalt Comisar al Naţiunilor Unite pentru drepturile omului. Acesta este reprezentantul oficial al O.N.U. pentru problemele referitoare la drepturile omului şi raportează direct Secretarului General al O.N.U.

Înaltul Comisar se străduieşte să conducă mişcarea internaţională în favoarea drepturilor omului. El face în mod regulat declaraţii publice şi lansează apeluri în cazul crizelor ce afectează drepturile omului. De asemenea, el călătoreşte deseori pentru a se asigura că mesajul drepturilor omului este înţeles în toate zonele globului. În paralel, Înaltul Comisar dialoghează şi cooperează într-o manieră constructivă cu guvernele pentru a întări protecţia drepturilor omului la nivel naţional. În plus, Înaltul Comisar colaborează cu un evantai tot mai lar, printre care organizaţiile neguvernamentale, instituţiile unversitare şi sectorul privat, în scopul difuzării într-o manieră cât mai largă a angajamentelor în materia drepturilor omului.