Protecția internațională a drepturilor omului

CURSUL 1.

NOTIUNEA SI TRASATURILE DIDO

Dreptul international al drepturilor omului (DIDO) este o institutie a dreptului international public, alcatuita din normele juridice internationale care consacra si garanteaza drepturile omului.

Drepturile omului din perspectiva dreptului international al drepturilor omului

Def: Acele drepturi subiective care sunt esentiale pentru viata (existenta), demnitatea, libertatea, egalitatea, fericirea si pentru libera dezvoltare a fiintei umane si care sunt consacrate si garantate prin normele dreptului international public.

Trasaturi esentiale ale drepturilor omului:

(a) drepturi individuale- titularul lor este individul (exista si drepturi colective)

(b) drepturi esentiale

(c) consacrate si garantate/ protejate prin norme internationale

Drepturile omului nu sunt colective.. Drepturile colective (adică cele al căror titular este colectivitatea, cum ar fi drepturile minoritatilor) nu intereseaza materia drepturilor omului.

In dreptul intern si in cel comunitar se vorbeste despre drepturi fundamentale. In dreptrul international se foloseste notiunea de „drepturile omului”

Exista 2 mari categorii de drepturi ale omului: (a) drepturile civile si politice; si (b) drepturile economice, sociale si culturale.

Drepturile civile si politice

Drepturile civile si politice, sunt primele aparute si reprezinta libertatile fundamentale clasice (ex. dreptul la viata). S-au nascut in dreptul intern si au fost preluate apoi in dreptul international. Aceste drepturi pun accent pe individ, sunt nascute o data cu revolutiile burgheze, au aparut ca o reactie impotriva absolutismului feudal si sunt de inspiratie liberală.

Drepturile civile se refera la fiinta umana in general. Drepturile politice se refera la cetatean. Aceste drepturi au avut initial numai o dimensiune negativa (obligatia statului de a nu le incalca; de a se abtine de la aceasta). Treptat au dobandit si o dimensiune pozitiva, care consta in obligatia statului de a lua masuri pentru a proteja aceste drepturi fata de toata lumea.

Drepturile economice, sociale si culturale

Aceste drepturi permit participarea individului la viata economica, sociala si culturala. Au aparut mult mai tarziu, dupa ce societatea capitalista s-a dezvoltat, sunt de inspiratie socialista si au aparut tot in planul dreptului intern (cand s-a pus problema redistribuirii bogatiei), fiind ulterior preluate in dreptul international.

Drepturile economice, sociale si culturale nu exprima o situatie existenta, ci depind in mod esential de situatia economica dintr-o tara. Aceste drepturi nu sunt justitiabile (nu exista actiune pentru protejarea lor), spre deosebire de drepturile civile si politice, care sunt drepturi justitiabile.

Aceste drepturi reprezintă un obiectiv de atins, un program.

Incălcarea lor nu dă dreptul unei acţiuni la CEDO.

Unii autori afirmă că ar exista si o a 3-a categorie de drepturi, asa-zisele „drepturi de solidaritate” (ex. dreptul la pace, dezvoltare, mediu sanatos (drepturile de a 3-a generatie)).

CL Popescu: aceste drepturi (presupunand că ele există) s-au nascut direct in plan international. Ele sunt de inspiratie tiermondista (lumea a 3-a). Problema este ca nu se precizează cine este titularul dreptului de solidaritate si cine este titularul obligatiei corelative (un individ, un stat, un grup de state). În orice caz, daca aceste drepturi exista, ele nu sunt drepturi individuale, asa ca nu fac obiectul de cercetare al materiei PIDO.

DIDO este o institutie a dreptului international avand ca obiect de reglementare drepturile omului. DIDO nu este o ramura de drept, ci este o institutie a dreptului international (care este ramura de drept). In consecinta, se pune problema identificarii trasaturilor sale: genul proxim (ce il aseamana de dreptul international) si diferenta specifica (cu ce se deosebeste de dreptul international).

TRASATURILE Dreptului international al drepturilor omului

1. Caracterul recent al acestei institutii (DIDO) a dreptului international public.

- DIDO a aparut la jumatatea sec 20, dupa al 2-lea razboi mondial.

- pana la al 2-lea razboi mondial, problema drepturilor omului era una exclusiv interna, aceste drepturi fiind protejate si garantate exclusiv la nivelul statelor. De altfel, aceasta a fost una din cauzele celui de-al 2- lea razboi mondial.

- pana la 1940 existau norme (reduse ca intindere) in materia DO in 4 domenii:

1. interzicerea sclaviei si traficului de sclavi

2. dreptul international umanitar (reguli umanitare in timp de conflict armat)

3. protectia lucratorilor (Org. Intl a Muncii)-1919-Tratatul de la Versailles

4. protectia minoritatilor nationale (doar in Europa)

Primele doua tipuri de norme au aparut in sec 19, iar ultimele doua dupa 1918

- institutia DIDO se cristalizeaza dupa 1945

- pe data de 10 dec. 1948, la Paris, are loc „nasterea DIDO”, prin adoptarea Declaratiei Universale a Dr Omului (soft law). Aceasta nu este un tratat de drept international public, asa ca nu are in principiu forta juridica. 10 decembrie este ziua internationala a dr omului.

Din acest moment DIDO evolueaza in 2 planuri: la nivel universal si pe mai multe niveluri regionale.

La nivel universal

2 etape

etapa declaratorie - principala sursa este Declaratia Universala a Drepturilor Omului

etapa conventionala - 1966- adoptarea celor 2 pacte internationale relative la drepturile civile si politice & drepturile economice,sociale si culturale (in vigoare din 1976).

La niveluri regionale

evolutii mai rapide

e mai usor de gasit un numitor comun privitor la valori

Primul sistem regional (si cel mai avansat azi) este sistemul regional european, nascut o data cu Conventia Europeana a Drepturilor Omului. In 1949 incep negocierile pentru redactarea CEDO, in 1950 se adopta, iar in 1953 intra in vigoare.

Dupa modelul regional european s-au inspirat sistemul regional american si cel african.

Avantajul caracterului recent este ca institutia DIDO nu este rigida, ci receptiva la schimbari, iar dezavantajul consta in aceea că in anumite domenii ale DIDO apar ambiguitati.

In sec 19, in a 2-a jumatate apare DI Umanitar, in 1918 DI al Refugiatilor, in 1945 DIDO, iar in 1990 DI criminal/penal.

2. Excluderea regulii competentei nationale exclusive in materia drepturilor omului si limitarea suveranitatii statului prin drepturile omului

Exista anumite „domenii- rezervate” competentei nationale (ex. forma de guvernamant). Drepturile omului nu mai fac parte din „domeniul rezervat” al competentei nationale, fiind interesata si societatea internationala.

Materia drepturilor omului este reglementata atat de dreptul intern cat si de dreptul international, facand obiectul cooperarii internationale. Suveranitatea statului sub aspectul drepturilor omului nu este absoluta (deci limitata), statele trebuind sa respecte tratatele privind drepturile omului.

Suveranitatea statelor se opreste acolo unde incep drepturile omului.