Protecția Juridică a Drepturilor Omului

Drepturile omului. Noţiune şi evoluţie

Preambulul Declaraţiei drepturilor omului şi cetăţeanului a Revoluţiei franceze

din anul 1789 proclamă că ignorarea, uitarea şi dispreţul drepturilor omului sunt singurele

cauze ale nenorocirilor publice. Un secol şi jumătate mai târziu, Declaraţia Universală a

Drepturilor Omului din anul 1948 reţine că ignoranţa şi dispreţuirea drepturilor omului au

condus la acte de barbarie ce revoltă conştiinţa oamenilor, astfel că este esenţial ca

drepturile omului să fie protejate printr-un sistem juridic pentru ca omul să nu fie

constrâns, ca ultim recurs, la revoltă împotriva tiraniei şi opresiunii.

Pe de altă parte, respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale

constituie esenţa unei societăţi democratice, nu poate exista democraţie fără a asigura

acceptarea şi respectarea acestor valori recunoscute universal.

Primele documente constituţionale care promovează şi apără drepturile omului au

apărut în Anglia: la 12 iunie 1215, regele loan fără de Ţară a semnat Magna Charta

Libertatum, un document în care erau stipulate importante drepturi şi libertăţi, Petiţia

drepturilor din 7 iunie 1628 statuează că „orice criminal indiferent de condiţia sa, nu

poate fi exceptat de la judecată şi de la pedeapsa stipulată în mod expres în legea

Regatului"; Habeas Corpus Act din 26 mai 1679 şi Bill of Rights din 13 februarie 1689

În Franţa- 26 august 1789, Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului, înscrie

chiar în primul său articol ideea că „oamenii se nasc şi rămân liberi şi egali în drepturi".

Declaraţia de independenţă a SUA, din 14 iulie 1776, subliniază şi ea că

„oamenii au fost creaţi egali, ei fiind înzestraţi de Creator cu anumite drepturi

inalienabile; printre aceste drepturi se găsesc viaţa, libertatea şi căutarea fericirii".

Documentele menţionate au reprezentat la timpul lor manifestări curajoase ale tendinţei

de a proteja drepturile legitime ale cetăţeanului împotriva tentativelor puterii de a-şi

extinde prerogativele în pofida drepturilor oamenilor şi în detrimentul acestora. Privind

retrospectiv, putem afirma că declaraţiile de drepturi au reprezentat documente

fundamentale, relevante pentru definirea conţinutului politic şi juridic al instituţiei

drepturilor omului.

Drepturile omului sunt drepturile subiective individuale, esenţiale pentru

existenţa, demnitatea, libertatea, egalitatea, fericirea şi libera dezvoltare a fiinţei umane,

consacrate şi garantate prin normele dreptului internaţional public. În prima etapa

istorica, drepturile omului mai erau denumite si “drepturi naturale”; abia mai tarziu, dupa

cel de-al doilea Razboi Mondial, acestea au fost denumite si “drepturi ale omului”,

“drepturi ale barbatilor”, etc.

Conceptul propriu-zis de “drepturi ale omului” a aparut in perioada premergatoare

revolutiilor burgheze din Europa si America, conturand idei formate inca din Antichitate

si Evul Mediu (in Grecia Antica).

Teme de discuţie-referate1

1. Instituţia protecţiei drepturilor omului în antichitate

2. Protecţia europeană a drepturilor omului

3. Protecţia drepturilor omului pe celelalte continente

1 Pentru realizarea referatelor se va folosi bibliografia de la sfârşitul suportului de curs

Drepturile omului. Izvoare, principii, caracteristici şi categorii

Izvoare

Conform literaturii de specialitate, sursele internaţionale de protecţie şi consacrare a

drepturilor omului se clasifică în: a) surse convenţionale; b) surse cutumiare; c) surse

jurisprudenţiale; d) alte surse.

În continuare voi face o scurtă analiză a acestor surse, oprindu-mă cu o analiză

mai detaliată la cele care au o importanţă pentru lucrarea de faţă.

Sursele convenţionale, sunt date de tratatele internaţionale în materia drepturilor

omului.

Sursele cutumiare , constau într-o practică îndelungată, constantă şi repetată,

considerată ca fiind obligatorie din punct de vedere juridic de subiectele dreptului

internaţional public. În domeniul drepturilor omului, anumite norme juridice au intrat în

domeniul cutumiar, precum: interzicerea scalviei, interzicerea genocidului, interzicerea

discriminării rasiale, interzicerea muncii forţate, a torturii, egalitatea între sexe.

Sursele jurisprudenţiale, reprezintă una din cele mai bogate surse în materia

protecţiei drepturilor omului, întrucât de cele mai multe ori interpretarea şi aplicarea

corectă a normelor convenţionale nu este posibilă decât în baza jurisprudenţei dezvoltate

pe baza acestora, căpătând astfel un rol din ce în ce mai important.