Protecția juridică a drepturilor omului

Conceptul “drepturile omului”

1. terminologie: problema omului ca s,ubiect de drept international

2. scurt istoric

1. Precizari introductive

Problematica drepturilor omului a bdevenit o preocupare centrala a tuturor statelor indiferent de deosebirile ideologice, culturale, economice sau sociale. Acceptarea unanima a filozofiei drepturilor omului poate fi uneori doar formala si superficiala, insa niciun guvern nu o contesta. Ca dovada, majoritatea statelor lumii au aderat la cele doua pacte internationale elaborate sub egida O.N.U.: Pactul International cu privire la drepturile civile si politice si Pactul International cu privire la drepturile economice, sociale si culturale.

Mai mult, ,sub egida Consiliului Europei s-a creat un sistem jurisdictional pentru protectia drepturilor omului deosebit de eficient in cadrul Curtii europene a Drepturilor Omului.

Precizari terminologice

- in prima etapa istorica, drepturile omului mai erau denumite si “drepturi naturale”; abia mai tarziu, dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, acestea au fost denumite si “drepturi ale omului”, “drepturi ale barbatilor”, etc.

- in limba engleza a fost consacrata initial ca “rise of men” expresie cu tinta discriminatorie; de aceea s-a inlocuit cu expresia “human rights”

- in limba franceza se vorbea de “droits de l’homme” tot cu nuanta discriminatorie, expresie care insa se mentine si in prezent

Problema: daca omul poate sa fie considerat ca subiect al raporturilor de drept international public?

Opinii:

1. unii autori considera ca omul este subiect de drept international (“conceptia internationalista”)

- argumente:

a) omul este destinatar al drepturilor si obligatiilor create prin taratatele internationale (exista paste 300 documente internationale)

b) persoana fizica poate depune personal plangeri la diferite organizatii internationale pretinzand ca le-au fost incalcate anumite drepturi prevazute in tratate

c) persoana fizica poate fi subiect pasiv al raspunderii penale internationale daca savarsesc fapte care sunt incriminate ca infractiuni internationale

2. alti autori considera ca omul nu poate fi subiect de drept international public (majoritatea)

- argumente:

a) faptul ca omul este beneficiar al reglementarilor tratatelor internationale nu-I confera calitatea de subiect de drept international, pentru ca acestea creeaza obligatii numai fata de statele parti nu si fata de persoanele fizice; mai mult, drepturile si libertatile fundamentale decurg din legislatia nationala a statelor parti ca si garantarea lor concreta

b) desi persoana fizica poate adresa plangeri in cadrul diverselor organizatii internationale, este vorba doar despre un drept procedural si nu despre un drept material substantial. Atat drepturile procedurale cat si drepturile materiale sunt necunoscute in tratatul la care este parte respectiva persoana fizica

c) faptul ca persoana fizica poate fi subiect pasiv al raspunderii penale internationale daca savarseste o infractiune internationala (genocid, pirateria, traficul de stupefiante, crimele de razboi, crimele contra pacii ,si umanitatii) nu ii confera calitatea de subiect de drept international deoarece aceste infractiuni internationale sunt prevazute in legislatiile interne ale statelor (coduri penale). In ceea ce priveste crimele de razboi si crimele contra pacii si umanitatii, raspunderea penala a subiectului in cauza este consecinta raspunderii internationale a statului sau, atunci cand individul respectiv a actionat in calitatede organ de stat.

De altfel, stautele tribunalului pentru Iugoslavia si Uganda acorda prioritate instantelor nationale ale statelor in cauza, iar tribunalele internationale au un caracter subsidiar. Acest principiu sta la baza tratatului adoptat la Roma in 1997 privind Statutul Curtii Penale Internationale.

In concluzie, persoanele fizice sunt subiecte de drept intern, situatie care le acorda capacitatea de a avea drepturi si obligatii ce pot proveni atat din ordinea juridica nationala,cat si din ordinea juridica internationala. Originea acestor norme juridice care reglementeaza drepturile si obligatiile persoanei fizice nu-i confera calitatea de subiect de drept.

2. Scurt istoric la reglementarilor

Primele preocupari privind protectia drepturilor omului

Conceptul propriu-zis de “drepturi ale omului” a aparut in perioada premergatoare revolutiilor burgheze din Europa si America, conturand idei formate inca din Antichitate si Evul Mediu (in Grecia Antica).

Istoria propriu-zisa a drepturilor omului incepe in Marea Britanie, odata cu Magna Charta Libertatum (1215) care rfeprezinta primul document in care se prefigureaza dimensionari juridice ale drepturilor fiintei noastre.

1). Declaratia Drepturilor Omului si Cetateanului 1789 – Revolutia Franceza

2). Constitutia Franceza din 1791

Aceste doua acte exprima filozofia drepturilor nationale, accentuand drepturile individuale si consacrand idei prevum: egalitatea, prezumtia de nevinovatie, protectia impotriva retroactivitatii legii. Principalele limite ale Declaratiei constau in faptul ca acesta nu prevede drepturi economice si sociale si nu se refera la drepturile populatiei din coloniile franceze.

3). Declaratia de Independenta Americana (1776) proclama idei precum: egalitatea, dreptul la viata, dreptul la libertate, dreptul la urmarirea fericirii. De asemenea continea idei de avangarda breferitoare la independenta justitiei, subordonarea militarilor fata de puterea civila, dreptul de a fi judecat de un tribunal cu juriu.

4). Secolul XX consacra aparitia primelor reglementari internationale si are loc “externalizarea” drepturilor omului.

a). 1919 – Organizatia Internationala a Muncii care a elaborat numeroase conventii dar si recomandari.

b). Perioada postbelica – preocuparile comunitatii internationale se concretizeaza in crearea unui asa-numit drept international al drepturilor omului, iar protectia individuala depaseste granitele unui stat, devenindo problema internationala.

c). Carta O.N.U (26 iunie 1945) afirma in art.1, paragraful 3: “necesitatea respectarii drepturilor omului si cooperarea internationala”. Aceasta este prima consacrare de ordin general a protectiei drepturilor omului printr-un tratat cu vocatie de universalitate (sunt 198 de tari membre).

- se stipuleaza ca statele au obligatia generala de cooperare pentru respectul universal si efectiv al drepturilor omului

- cu toate acestea, lacunele Cartei O.N.U. raman considerabile: se recunoaste puterea organelor sale de a elabora studii si recomandari, dar nu defineste continutul drepturilor omului si nu contine nicio garantare a acestora

- marele merit al Cartei O.N.U. este acela de a fi introdus protectia drepturilor omului in ordinea internationala, pentru ca prin aderarea la Carta O.N.U statele parti recunosteau ca problema drepturilor omului estede interes international

d). Declaratia Universala a Drepturilor Omului (1948) este primul document international care enumera drepturile civile si politice, economice, sociale si culturale. Desi nu are forma juridica a unui tratat, are meritulde a fi declansat un proces de elaborare a unor tratate internationale care sa puna bazele dreptului international al drepturilor omului.