Raportul Juridic Civil

1. Definiţie

Raportul juridic civil este o relaţie socială patrimonială sau nepatrimonială reglementată de o normă juridică civilă.

2. Caractere

• Raportul juridic civil are un caracter social, în sensul că se stabileşte între oameni, persoane fizice sau persoane juridice.

• Raportul juridic civil are un caracter voliţional, în sensul că relaţia socială devine raport juridic civil prin edictarea normei juridice civile care o reglementează de către organul legiuitor, deci prin voinţa acestuia (voinţa de stat). Atunci când raportul juridic civil are ca izvor actul juridic civil, (actul juridic civil este manifestarea de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice, de a naşte, modifica sau stinge un raport juridic) intervine şi voinţa uneia sau ambelor părţi între care se stabileşte raportul juridic (adică, dacă acestea îşi manifestă voinţa, raportul juridic ia naştere, se modifică sau se stinge); prin urmare, în acest caz, raportul juridic civil are un dublu caracter voliţional.

• Raportul juridic civil se caracterizează prin aceea că părţile (subiectele) au o poziţie de egalitate juridică, în sensul că nici una dintre ele nu-şi poate impune voinţa faţă de cealaltă sau celelalte; fiecare parte (subiect) îşi manifestă voinţa (sau nu) în direcţia pe care i-o dictează propriul interes. Dacă nu se realizează acordul de voinţă al părţilor, raportul juridic civil nu ia fiinţă.

3. Structura raportului juridic civil

Raportul juridic civil, sub aspect structural, este alcătuit din următoarele trei elemente, care trebuie să existe cumulativ:

subiectele (partile)(1),

conţinutul (2) şi

obiectul (3).

Subiectele (părţile) raportului juridic civil sunt persoanele fizice şi persoanele juridice, ca titulare de drepturi şi obligaţii civile (1).

Conţinutul raportului juridic civil este format din drepturile şi obligaţiile subiectelor (părţilor) (2).

Obiectul raportului juridic civil constă în conduita subiectelor, adică în acţiunile sau inacţiunile acestora (3).

Subiect (7)Părţile raportului juridic civil.Definiţie.Determinarea părţilor.

3.1 Partile raportului juridic civil

a) Noţiune

Prin noţiunea de subiect al raportului juridic civil se înţelege calitatea de a fi titular de drepturi şi obligaţii civile. Subiecte ale raportului juridic civil sunt persoanele fizice şi persoanele juridice.

Persoana fizică este omul, privit individual, ca titular de drepturi şi obligaţii civile.

Persoana juridică reprezintă colectivul de oameni, care odată cu îndeplinirea condiţiilor cerute de lege, este titular de drepturi şi obligaţii civile.

b) Determinarea partilor raportului juridic civil

De regulă, raportul juridic civil se stabileşte între două persoane (fizice sau juridice), dintre care:

- una este titulară de drepturi civile şi poartă denumirea de subiect activ,

- iar cealaltă îşi asumă obligaţii civile şi poartă denumirea de subiect pasiv.

În cazul unui drept subiectiv civil absolut adică un drept real sau un drept nepatrimonial,

-subiectul activ este determinat şi el este titularul dreptului subiectiv civil

- subiectul pasiv, în cadrul unui asemenea raport, nu este individualizat, ci el este reprezentat de toate celelalte subiecte de drept care au obligaţia negativă şi generală de a se abţine de la săvârşirea oricăror acte sau fapte care să aducă atingere dreptului subiectiv al cărui titular este subiectul activ.

(Dreptul subiectiv civil absolut este acela în temeiul căruia titularul său poate avea el însuşi o anumită conduită şi produce efecte faţă de toate persoanele fizice şi juridice)

(Dreptul real este acel drept în temeiul căruia, titularul îşi poate exercita prerogativele asupra unui lucru determinat, în mod direct, fără a fi necesară intervenţia unei alte persoane (de exemplu, titularul dreptului de proprietate, sau dezmembrămintelor dreptului de proprietate),)

De exemplu, într-un raport care are în conţinutul său dreptul de proprietate, subiectul activ, determinat, este titularul dreptului de proprietate, adică proprietarul, iar subiectul pasiv, nedeterminat, sunt toate celelalte subiecte de drept, care au obligaţia generală şi negativă de a se abţine să-l deranjeze pe proprietar în exercitarea prerogativelor sale, pe care i le conferă calitatea de proprietar, şi anume: posesia, folosinţa şi dispoziţia; în momentul în care o persoană fizică sau juridică încalcă dreptul de proprietate al subiectului activ, se individualizează subiectul pasiv, iar raportul dintre ele devine unul obligaţional: subiectul pasiv va fi obligat să repare prejudiciul cauzat subiectului activ, astfel încât subiectul pasiv va deveni debitorul reparării prejudiciului, iar subiectul activ, creditorul acestuia.

In cazul unui drept subiectiv civil relativ adică un drept de creanţă:

- subiectul activ se numeşte creditor,

- subiectul pasiv se numeşte debitor,

iar raportul juridic se numeşte obligaţional.

Creditorul are un drept de creanţă (sau o creanţă), iar debitorul are obligaţia corelativă (datoria) de a da, a face sau a nu face ceva. (ceea ce pentru creditor este creanţă, pentru debitor este datorie).

(Dreptul subiectiv civil relativ este acela în temeiul căruia titularul său – subiectul activ – poate pretinde subiectului pasiv o anumită conduită, adică să dea, să facă sau să nu facă ceva; el produce efecte numai între titularul său, ca subiect activ şi una sau mai multe persoane individualizate, ca subiect pasiv)

De exemplu, într-un contract de împrumut de folosinţă, creditorul este împrumutătorul, care are dreptul de a pretinde împrumutatului restituirea lucrului, şi debitor este împrumutatul, care are obligaţia corelativă de a restitui împrumutătorului lucrul.

În majoritatea raporturilor juridice civile, subiectele au o dublă calitate, atât de creditor, cât şi de debitor. Este cazul raporturilor care izvorăsc din contractele bilaterale, din care rezultă drepturi şi obligaţii reciproce pentru subiectele lor.

De exemplu, într-un contract de vânzare-cumpărare, vânzătorul este creditorul preţului şi debitorul predării lucrului, iar cumpărătorul este creditorul predării lucrului şi debitorul preţului.