Răspunderea juridică în dreptul civil

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ CIVILĂ

1. Noţiuni introductive

1.1. Definirea răspunderii juridice civile

Funcţia fiecărei orânduiri sociale, aşa cum arată Hans Kelsen, este

să provoace un anumit comportament al oamenilor care se supun acestei

ordini, să-i determine să omită anumite acţiuni dăunătoare şi să acţioneze

într-o modalitate considerată utilă pentru societate. O asemenea acţiune

motivaţională este determinată de imaginea normelor care ordonă sau

interzic anumite acţiuni umane.1 De esenţa ordinii sociale, realizată prin

construcţia diferitelor sisteme normative (între care cel juridic se afirmă,

pe departe, a fi cel mai eficient), este răspunderea şi sancţiunea.2

Reglementând relaţiile sociale prin norme de drept, legiuitorul are

în vedere condiţiile în care norma poate şi trebuie să se realizeze,

capacitatea acesteia de a modela conduitele, îndreptându-le pe un făgaş

considerat socialmente util. In acelaşi timp însă, legiuitorul are de fiecare

dată în atenţie şi posibilitatea violării normei prin conduite neconforme.3

In principiu, încălcarea prevederilor normelor juridice atrage răspunderea

juridică a persoanei vinovate.

Definiţia răspunderii juridice. In literatura de specialitate s-a

arătat că "răspunderea juridică este complexul de drepturi şi obligaţii

conexe, care – potrivit legii – se naşte ca urmare a săvârşirii unei fapte

ilicite şi care constituie cadrul de realizare a constrângerii de către stat

prin aplicarea sancţiunilor juridice în scopul asigurării raporturilor sociale

şi al îndrumării membrilor societăţii în spiritul respectării ordinii de

drept".4 Definită astfel, răspunderea juridică nu poate fi confundată cu

sancţiunea, cele două, deşi faţete ale aceluiaşi fenomen social, sunt

1 Hans Kelsen, Doctrina pură a dreptului, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2000, p. 42.

2 Hans Kelsen, op.cit., p. 41-46.

3 Nicolae Popa, Teoria generală a dreptului, Ed. Actami, Bucureşti, 1996, p. 319-320.

4 M.N.Costin, O încercare de definire a noţiunii răspunderii juridice, în R.R.D. nr. 5/1970, p- 83.

diferite, deoarece răspunderea juridică constituie cadrul juridic de

realizare pentru sancţiune.

Definiţia răspunderii juridice civile. Răspunderea civilă este o

formă a răspunderii juridice care constă într-un raport de obligaţii în

temeiul căruia o persoană este îndatorată să repare prejudiciul cauzat

alteia prin fapta sa ori, în cazurile prevăzute de lege, prejudiciul pentru

care este răspunzătoare.5

Ca instituţie juridică, răspunderea civilă este alcătuită din totalitatea

normelor de drept prin care se reglementează obligaţia oricărei persoane

de a repara prejudiciul cauzat altuia de fapta sa extracontractuală sau

contractuală pentru care este chemată de lege să răspundă.

Răspunderea civilă prezintă numeroase trăsături proprii care o

particularizează în ansamblul răspunderii juridice; specificul răspunderii

civile constă în obligaţia de reparare integrală a prejudiciului, îndatorire

care incumbă autorului sau persoanei chemate de lege să răspundă.

Răspunderea civilă, prin principiile, condiţiile şi funcţiile sale,

constituie dreptul comun în raport cu răspunderea ce se antrenează după

normele aparţinând celorlalte ramuri de drept privat.

1.2. Funcţiile şi principiile răspunderii civile

Funcţiile răspunderii civile. In literatura juridică sunt discutate

două funcţii ale răspunderii civile: funcţia preventiv-educativă şi cea

reparatorie.6

Funcţia educativ-preventivă. Răspunderea civilă, ca de altfel toate

celelalte feluri ale răspunderii juridice, are, în mod evident, o funcţie

educativ-preventivă prin influenţa exercitată asupra conştiinţei oamenilor

şi, implicit, asupra comportamentelor acestora.

Funcţia reparatorier. Esenţa răspunderii civile constă în ideea de

reparare a unui prejudiciu. De îndată ce s-a încălcat un drept subiectiv sau

un interes legitim al unei persoane, cauzându-se un prejudiciu, se

angajează răspunderea autorului acestuia sau a altei persoane chemate de

lege să răspundă.

Principiile răspunderii civile. In genere, se poate vorbi despre

două principii incontestabile ale răspunderii civile: principiul reparării

integrale a prejudiciului şi principiul reparării în natură a prejudiciului.7

Principiul reparării integrale a prejudiciului constă în înlăturarea

consecinţelor dăunătoare ale unui fapt ilicit, în scopul repunerii victimei

în situaţia anterioară (restitutio in integrum). Principiul este implicit

5 I.Albu, I. Ursa, Răspunderea civilă pentru daune morale, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1979, p. 29.

6 A se vedea : Ion Dogaru, op.cit., p. 591-592; Liviu Pop, op.cit., p. 170-171; Constantin Stătescu,

Cornelia Bârsan, op.cit., p. 124-125.

7 Liviu Pop, op.cit., p. 166-169.

consacrat în art. 998-999 C.civ. ("Orice faptă a omului, care cauzează

altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l

repara", respectiv "Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a

cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau

imprudenţa sa").

Practica judiciară a avut un rol important în consacrarea şi

formularea principiului reparării integrale a prejudiciului, el nefiind

prevăzut explicit sub această denumire în nici un text de lege.

Principiul reparării în natură a prejudiciului. Repararea în natură

a prejudiciului constă într-o activitate sau operaţie materială, concretizată

în: restituirea bunurilor însuşite pe nedrept, înlocuirea bunului distrus cu

altul de acelaşi fel, remedierea stricăciunilor cauzate unui lucru etc. Ea

poate consta şi într-o operaţie juridică, cum ar fi ignorarea de către

instanţa de judecată a revocării intempestive a unei oferte de a contracta

şi constatarea prin hotărâre că acel contract a fost încheiat în momentul

receptării acceptului. In lipsa unei prevederi exprese a Codului civil, un

merit deosebit în consacrarea acestui principiu îi revine practicii judiciare

care, în soluţiile pronunţate, a scos în evidenţă avantajele pe care le are

repararea în natură faţă de repararea prin echivalent bănesc. Cea mai bună

modalitate de punere în practică a principiului reparării integrale a

prejudiciului este tocmai repararea acestuia în natură.