Regimul juridic al concurenței. Doctrină. Jurisprudență

Capitolul I

Aspecte generale privind concurenţa

§1. Noţiunea concurenţei comerciale

1. Trăsături caracteristice

Conceptul de concurenţă s-a format şi este folosit în orice tip de relaţii sociale. Reglemen¬tările juridice l-au preluat din vocabularul uzual, adăugându-i unele note disociative, spre a-l adapta particularităţilor vieţii economice. Se impune ca atare să precizăm mai întâi accep¬ţiunea generică a noţiunii, în scopul de a-i desluşi ulterior sensul pe care l-a dobândit în relaţiile comerciale.

În sens general, prin concurenţă se înţelege o confruntare între tendinţe adverse, care converg spre acelaşi scop.

În plan social deosebim forme extrem de variate ale competiţiei. O primă formă este aceea de concurenţă vitală, semnificând conflictul interuman în cadrul căruia fiecare ins tinde la conservarea şi dezvoltarea proprie. Poate exista, de asemenea, opoziţie competiţională între interesele individuale şi sociale, între drepturi şi obligaţii, între manifestări altruiste şi egoiste.

În contextul relaţiilor interumane, concurenţa implică multiple afinităţi cu emulaţia, fără ca între cele două concepte să existe similitudine. Emulaţia, ca dispoziţie morală, scria Tudor Vianu, este dorinţa de a te întrece pe tine, întrecând pe altul. Dezvoltând această idee, ilustrul profesor arăta că emulaţia constituie un fel de prefigurare a luptei vieţii (concurenţa vitală, amintită anterior), cu deosebirea esenţială că succesul propriu nu în¬seamnă nici înfrângerea, anularea, eliminarea aceluia cu care m-am găsit în raport de emulaţie. Există, aşadar, în emulaţie ceva infinit: „te poţi înălţa cât de sus prin ea”. Astfel, în învăţământ, elevii şi studenţii, care se găsesc în raport de emu¬laţie nu se ciocnesc, ci efortul lor decurge paralel”.

„Viaţa practică - încheie Tudor Vianu - se desfăşoară pe te¬renul economic sau pe terenul social, în aşa fel încât succesul propriu înseamnă insuccesul semenului”.

2. Noţiunea de concurenţă

În economia de piaţă, forma modernă de organizare a activităţii economice, agenţii econo¬mici acţionează în mod liber, pe baza proprietăţii private şi în concordanţă cu legea cererii şi ofertei.

Între agenţii economici care produc aceleaşi mărfuri ori servicii există o luptă permanentă în scopul atragerii clientelei pentru mărfurile şi serviciile oferite pe piaţă.

Deci, o componentă intrinsecă a economiei de piaţă o con¬stituie libera competiţie, concurenţa între agenţii economici.

Concurenţa este definită ca o confruntare între agenţii eco¬nomici pentru câştigarea şi conservarea clientelei, în scopul rentabilizării propriei activităţi.

Având în vedere rolul pozitiv, stimulativ, pe care îl are concu¬renţa în activitatea economică, dreptul trebuie să instituie cadrul juridic necesar pentru manifestarea acesteia. În acest sens, însăşi Constituţia României prevede că statul trebuie să asigure „libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de pro¬ducţie” (art. 134).

Prin legi speciale sunt stabilite limitele în care trebuie să se manifeste libera concurenţă, precum şi consecinţele pe care le au încălcările acestor limite legale.

3. Concurenţa licită şi concurenţa ilicită

În economia de piaţă, exercitarea concurenţei constituie un drept al oricărui agent economic. Ca orice drept recunoscut şi protejat de lege, dreptul la concurenţă trebuie exercitat cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi agenţi economici şi cu respectarea legii şi a bunelor moravuri. Numai dacă exercitarea concurenţei are loc în aceste limite, concurenţa este licită sau loială şi, deci ea este ocrotită de lege.

În cazul exercitării abuzive a dreptului la concurenţă, a folosirii de mijloace nepermise de lege pentru atragerea clientelei, concurenţa este ilicită şi, în consecinţă, este interzisă. Întrucât o asemenea exercitare a concurenţei este păgubitoare pentru agenţii economici lezaţi, ca şi pentru însăşi desfăşurarea ac¬tivităţii comerciale în ansamblul ei, legea instituie anumite mă¬suri menite să înlăture astfel de consecinţe.

4. Semnificaţia economică

În relaţiile de piaţă, concurenţa a fost privită, iniţial, ca factor decisiv care asigură, în mod spontan, diviziunea muncii între agenţii economici, precum şi condiţiile normale ale producţiei, ale schimburilor şi ale consumului de bunuri. Îndeosebi în opinia lui Adam Smith i se recunoaşte rolul de „mână invizibilă” care, independent de orice intervenţie statală, realizează adaptarea cererii şi ofertei, sub impusul exclusiv al interesului individual, disciplinând prin ea însăşi, în mod natural, întreaga activitate economică.

Teoreticienii contemporani sunt mai puţin optimişti, restrân¬gând substanţial rolul şi eficienţa atribuite concurenţei de con¬cepţiile pur individualiste, astăzi depăşite, ale clasicilor econo¬miei politice. Se admite în prezent că, în esenţă, concurenţa defineşte, pe de-o parte, un anumit tip de comportament al agenţilor economici, iar, pe de altă parte, un mod specific de organizare a activităţii de piaţă.

Comportamentul agenţilor economici are, în condiţiile con¬curenţei, caracter prin definiţie individualist. Fiecare dintre ei îşi urmăreşte interesul propriu. Ţinta rivalităţii o constituie profitul maxim, realizat prin captarea şi păstrarea clientelei. „Este o lup¬tă dură, fără menajamente, în care primează interesele economice, ale fiecărui participant la piaţă” Armele folosite pot fi oneste, de natură economică, precum scăderea preţului de vânzare, reducerea costurilor de producţie, ridicarea calităţii bunurilor şi a activităţii de prestări servicii, lansarea de noi produse, organizarea mai eficientă a vânzărilor, reclamă şi publicitate. Din păcate se recurge în acelaşi scop şi la mijloace neoneste, de natură extraeconomică. Se citează astfel furtul de informaţii sau răspândirea de insinuări false pe seama rivalilor de pe piaţă, mergând până la denigrare. Se practică de asemenea cumpărarea de salariaţi ai concurentului spre a fi utilizaţi în interes propriu ori atragerea pe căi incorecte a unor surse de sponsori¬zare. Nu se exclud nici demersuri agresive, urmărind falimentarea sau eliminarea temporară de pe piaţă a concurenţilor.