Cuprins
- 1 Introducere. Definirea dreptului diplomatic
- 2 Sursele si codificarea dreptului diplomatic
- 3 Misiunea diplomaticã: functii, componentã
- 4 Privilegiile diplomatice
- 5 Imunitatea diplomaticã
- 6 Activitatea diplomaticã a sefului de stat si a sefului de guvern
- 7 Ministrul de externe
- 8 Misiunea diplomaticã ad-hoc
- 9 Forul international; conferinta internationalã
- 10 Organizatia internationalã - for diplomatic
- 11 Reprezentarea statelor la organizatia internationalã
- 12 Functionarul international
- 13 Serviciul public pentru diplomatie. Ramurile internã si externã ale serviciului
- diplomatic
- 14 Relatiile diplomatice
- 15 Ambasada. Functiile ambasadei
- 16 Personalul ambasadei
- 17 Privilegiile ambasadei
- 18 Postul consular - relatiile consulare; personalul consular
- 19 Functiile si privilegiile consulare
- 20 Functionarul consular onorific
- BIBLIOGRAFIE
Extras din curs
1 Introducere. Definirea dreptului diplomatic
Iluzoriu, persoanele trãiesc si locuiesc în lumea întreagã. În realitate, pentru
fiecare persoanã, lumea se divide în ceea ce este si ceea ce nu este strãinãtate.
Fiecare persoanã trãieste într-o comunitate organizatã ca stat. Ca urmare, face
parte din statul propriu, distinct de celelalte state, de statele strãine. Statul
propriu este statul în afara cãruia este strãinãtatea. Natiunea strãinã este altã
natiune decât natiunea proprie. Strãinul apartine unei alte comunitãti, fiindu-i
proprii o ordine strãinã, cetãtenia strãinã, numele strãin, limba strãinã, un stat
strãin cu un suveran strãin si o suveranitate strãinã.
Comunitatea statelor lumii, comunitãtile lor regionale sau cele economice sunt
rezultatul legãturilor numeroase si foarte diferite, de ordin industrial, comercial,
financiar, politic, juridic, lingvistic, artistic, stiintific dintre ele. În vederea
acestor legãturi, se stabilesc între organizatiile comunitãtilor, îndeosebi între
state, si legãturi utile celorlalte legãturi, instrumente de constituire, întretinere si
diversificare a acestora - relatiile diplomatice.
Diplomatia este profesia celor care se pricep sã initieze, sã cultive, sã întretinã,
sã amelioreze, sã actualizeze, sã reactualizeze, sã intensifice, sã diversifice
legãturile cu strãinãtatea. Scopul general acestei profesii este armonizarea
intereselor diferite ale participantilor la relatiile dintre comunitãtile lumii si
organizatiile lor. În esentã, diplomatilor le revine rolul de conciliatori ai
intereselor divergente. Definitorii pentru diplomatie sunt cãile si metodele
constructive de actiune, incompatibile cu forta.
Diplomatia este si denumirea corpului agentilor diplomatici ai statului. Se
recurge la acest termen si pentru a denumi serviciul diplomatic al statului. Când
se vorbeste, nu doar în presã, dar si în doctrinã, despre "diplomatia
româneascã", ca si despre "diplomatia francezã", "diplomatia rusã", notiunea
semnificã serviciul diplomatic national. Fiecare din aceste servicii nationale au
ca misiune definitorie aplicarea politicii de înfãptuire si de apãrare a intereselor
statului national pe care îl reprezintã.
Relatiile diplomatice se realizeazã prin serviciile publice de diplomatie. Aceste
servicii, componente al administratiei statului, asigurã reprezentarea permanentã
statul, în primul rând în relatiile politice cu alte state, negociazã cu alte state,
transmit si primesc mesaje.
4
Statele recurg si la fortã pentru a-si rezolva problemele din relatiile cu
strãinãtatea. Activitãtile diplomatice sunt incompatibile cu forta si constau în
primul rând din dialog. Ele constituie mecanismul de întretinere a relatiilor cu
strãinãtatea. Activitãtile diplomatice oferã calea pasnicã de solutionare a
problemelor din ansamblul relatiilor dintre comunitãti, state, organizatii.
Prin activitatea diplomaticã se aplicã politica externã. Aceastã activitate constã
din misiuni în strãinãtate sau din misiuni ale strãinilor îndeplinite prin schimburi
de mesaje în cadrul unor vizite, întâlniri, convorbiri, în discursuri, în
corespondentã.
Regulile activitãtii diplomatice au rãdãcini adânci în traditie; ele au fost preluate
si cultivate ca rod al unor învãtãturi fundamentale.
În mãsura în care activitatea diplomaticã le revine serviciilor publice si relatiile
diplomatice, ca si relatiile consulare, au caracter interstatal, normele dupã care
functioneazã aceste relatii apartin dreptului international public.
Prin normele de drept diplomatic se stabileste modul de aplicare în diplomatie a
normelor de drept international public si, ca urmare, dreptul diplomatic este
subramurã a dreptului international public. Sunt doctrinari care considerã cã
dreptul diplomatic ar fi procedura dreptului international. De respectarea
principiilor si regulilor dreptului diplomatic depind desfãsurarea normalã a
relatiilor interstatale si realizarea obiectivelor si a principiilor înscrise în Carta
Natiunilor Unite.
Dreptul diplomatic este ansamblul normelor de drept international pentru
activitatea diplomaticã. Dreptul diplomatic însumeazã regulile diplomatiei, mai
precis regulile profesiei de diplomat si pe cele ale serviciului public de
diplomatie. Dreptul diplomatic este ansamblul normelor care reglementeazã
raporturile dintre institutiile subiectelor de drept international abilitate sã se
ocupe de relatiile externe ale acelor subiecte. Aceste institutii nu actioneazã în
nume propriu. Ele apar ca subiecte ale activitãtii diplomatice, dar nu sunt si
subiecte de drept. Desi apar ca subiecte ale activitãtii diplomatice, institutiile
care reprezintã statele sunt obiecte ale dreptului diplomatic. Normele dreptului
diplomatic se referã la organizarea, îndatoririle si competenta institutiilor de
relatii externe ale subiectelor de drept international.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Sinteza Cursului de Drept Diplomatic si Consular.pdf