Sinteze drept constituțional

1. Originea dreptului

În orice colectivitate umana, indiferent care ar fi stadiul de dezvoltare al acesteia sau marimea populatiei sunt necesare anumite reguli de conduita care sa organizeze si sa reglementeze relatiile între indivizi, sa apere valorile traditionale. Fara aceste reguli, raporturile între indivizi ar fi haotice, violente, bazate pe liberul arbitru, pe forta fizica a fiecaruia si ar determina, în ultima instanta distrugerea si disparitia colectivitatii respective.

Oamenii au instituit mai întâi inconstient reguli de comportament general–obligatorii privind cele mai diverse aspecte ale vietii materiale si spirituale: schimbul de produse, apararea proprietatii, relatiile de familie, raporturile cu alte colectivitati, venerarea totemurilor, etc.

Normele de drept s-au format initial prin repetarea identica, timp îndelungat a aceluiasi obicei. Desi ideea de drept a luat nastere în constiinta oamenilor, dreptul nu este rezultatul unei simple speculatii a intelectului, ci consecinta observarii si abstractizarii practicii sociale.

Înca de la început, dreptul luat ca norma de conduita a avut o functie sociala foarte clara si anume de a ordona multitudinea relatiilor sociale existente în societate. Ordinea implica, pe de o parte, reguli de conduita care sa indice fiecarui individ ceea ce îi este îngaduit si ceea ce nu îi este îngaduit sa faca, iar pe de alta parte presupune institutionalizarea actului de coertie (pedeapsa sociala).

Odata cu instituirea în mod organizat a regulilor de conduita, a aparut din sânul colectivitatii o forta publica, o autoritate (sef militar / vraci), care a impus respectarea regulilor sub sanctiunea pedepsei.

În epoca moderna rolul dreptului este foarte complex, dar esenta sa, adica reglementarea normativa a relatiilor sociale a ramas neschimbata.

Pentru ca o prescriptie generala sa devina cu adevarat o norma juridica, ea trebuie sa rezulte nu din vointa individuala, ci din vointa colectiva si sa exprime interesele generale ale colectivitatii.

Astfel, în timp s-a format un aparat specializat care sa aplice si sa sanctioneze încalcarea regulilor de conduita (prescriptiile). Acest aparat specializat – statul – exercita puterea politica. Statul este cel care elaboreaza normele de conduita general – obligatorii si asigura aplicarea lor, la nevoie, prin forta sa de constrângere.

Conditiile concrete de viata materiala, social-politica, economica si spirituala care influenteaza procesul de legiferare sunt considerate factori de configurare a dreptului, care pot fi grupati în trei mari categorii:

a) cadrul natural;

b) cadrul social-politic;

c) factorul uman.

2. Definitia dreptului

Conceptul de drept este practic, imposibil de definit.

Nu exista o definitie generala, unanim acceptata a dreptului, întrucât conceptiile juridice sunt atât de diferite, încât o definitie a dreptului valabila într-o tara, într-un anumit moment istoric, nu ar mai corespunde realitatilor juridice dintr-o alta tara, si dintr-o alta epoca istorica.

Chiar notiunea de drept are mai multe sensuri:

- totalitatea normelor juridice (drept obiectiv) existent la un moment dat într-o societate, indiferent de forma, continutul si obiectul de reglementare;

- posibilitatea sau latitudinea unei persoane, recunoscuta de lege, de a-i cere altei persoane un anumit comportament, sau de a îndeplini ea însasi anumite acte (drepturi subiective);

- stiinta dreptului.

Fata de diferitele opinii exprimate în literatura de specialitate, se poate conclude ca dreptul reprezinta ansamblul normelor juridice editate sau sanctionate1 de catre stat, a caror respectare obligatorie este garantata de forta coercitiva a statului.