Sinteze Dreptul Mediului

05.10.2007

Curs 1

Generalitati

Ecologia este stiinta economiei modului de viata si a raporturilor vitale reciproce ale organismului. Concluzia acestei ramuri este ca omul nu poate sa actioneze la nesfârsit asupra mediului sau fara a pune în discutie ruperea absoluta a echilibrelor ecologice esentiale.

Justitia de mediu se bazeaza pe trei elemente:

1. Echitatea între toti oamenii care traiesc astazi în ceea ce priveste repartizarea beneficiilor mediului.

2. Echitatea între generatii în ceea ce priveste pastrarea si transmiterea unui mediu sanatos

3. Echitatea între specii, respectiv între om si celelalte vietuitoare

Dreptul mediului este o ramura distincta de drept; se prezinta astazi ca un ansamblu de reglementari mai mult sau mai putin coerente printre care avem circa 900 de tratate internationale, numeroase acte de organizare internationale guvernamentale si neguvernamentale; 300 de reglementari, comunicate si zeci de mii de acte normative de drept intern.

Formarea si afirmarea dreptului international al mediului au loc, în fapt, la sfârsitul anilor 1960. În dezvoltarea sa istorica, dreptul international al mediului cunoaste patru mari perioade: epoca premergatoare aparitiei unor reguli de protectie propriu-zisa a mediului, „perioada utilitarista“, epoca ocrotirii si conservarii naturii si, în sfârsit, perioada dreptului international al protectiei si conservarii mediului.

Anul 1968 constituie, din punctul de vedere al formarii Dreptului in¬ternational al mediului si cooperarii internationale în materie, un moment hotarâtor; în acel an, ONU si doua organizatii internationale regionale, respectiv Consiliul Europei si Organizatia Unitatii Africane, au declansat activitati sis¬tematice în domeniul mediului.

Consiliul Europei a adoptat, la începutul lui 1968, primele doua texte în timp proclamate de catre o organizatie internationala în materie de protectie a mediului: Declaratia asupra luptei contra poluarii aerului (8 martie 1968) si Carta euro¬peana a apei (proclamata la 6 mai 1968).

Dreptul mediului reprezinta, în abstract, ansamblul reglementarilor juri¬dice si institutiilor stabilite în vederea protectiei, conservarii si ameliorarii mediului, conform obiectivelor de dezvoltare durabila.

Rezulta din definitie doua elemente fundamentale: un obiectiv direct si imediat (protectia, conservarea si ameliorarea mediului) si altul indirect si pe termen lung (dezvoltarea durabila).

Din perspectiva nivelelor de aplicare a reglementarilor juridice, dreptul mediului apare sub trei ipostaze principale:

- dreptul national (românesc) al mediului, format din totalitatea reglemen¬tarilor juridice interne ale statelor, vizând protectia, conservarea si ameliorarea mediului. În cazul nostru, obiectivul îl reprezinta dreptul românesc al mediului, cu propria sa istorie, dimensiunile specifice si perspectivele de dezvoltare, în context regional si universal;

- dreptul comunitar al mediului cuprinde dreptul comunitar originar si dreptul derivat (regulamentele si directivele, explicitate si precizate în semnificatiile lor prin politicile, programele, recomandarile si alte documente adoptate în cadrul Uniunii Europene), si

- dreptul international al mediului, constituit din tratatele, cutuma si celelalte izvoare specifice de drept international public referitoare la aceasta materie, care cunoaste importante variante regionale si având ca obiect protejarea biosferei contra deteriorarilor majore si dezechilibrelor care ar putea sa-i perturbe functionarea normala.

Conferinta de la Stockholm

În urma pregatirilor coordonate de un comitet special compus din reprezentantii a 27 de state, între 5 si 16 iunie 1972 s-a desfasurat în capitala Suediei, Stockholm, prima Conferinta ONU privind mediul. Aceasta a reunit cel mai mare numar de participanti de pâna atunci la o conferinta consacrata problemelor mediului, respectiv 6.000 de persoane, care au inclus delegatii din 113 state, reprezentanti ai tuturor marilor organizatii guvernamentale, 700 de observatori si circa 1.500 de ziaristi.