Sociologie

Capitolul I

SOCIOLOGIA  TEORIA GENERALA A VIETII SOCIALE, STIINTA

DESPRE SOCIETATE SI OM

Sociologia, mai mult decât alte domenii de cunoastere si de actiune practica, îmbina reflectia teoretica si abordarea empirica în studiul societatii si omului.

Reflectiile teoretice despre societate si om, încercarile de abordare empirica, îmbinarea lor în sisteme explicative unitare si coerente au raspuns întotdeauna cerintelor concrete de întelegere si solutionare a problemelor vietii sociale a oamenilor.

Interesul pentru aceste probleme a sporit în epocile de profunde schimbari sociale, în perioadele de progres stiintific, tehnologic, tehnic, economic, politic, moral si în alte domenii ale vietii sociale.

Cauza acestui interes rezida din:

1. nevoia de explicare în raport cu schimbarile ce contraveneau marilor sisteme filosofice speculative; marile sisteme teoretice explicative pretindeau ca prin rationamente deductive sa se treaca la caracterizarea fenomenelor particulare, concrete acestea fiind doar o expresie a unor principii si legitati generale. Dezvoltarea societatii, complexitatea fenomenelor sociale impuneau însa cunoasterea concreta a acestora si gasirea unor solutii practice, eficiente pentru diversele probleme si activitati umane.

2. cerinta de a fundamenta practic  actional aceste schimbari dezirabile din punct de vedere economic, politic, moral, structural, functional. Indivizii , grupurile sociale, societatile resimt permanent nevoia de a creste gradul de constientizare a activitatilor si de a diminua actiunile spontane cu efecte imprevizibile, nedorite, negative.

3. aflarea unei (unor) legitati sociale obiective ce guverneaza istoria societatii si care sa dea garantia logic  rationala a devenirii istorice. Determinarea actiunilor si comportamentelor individuale si colective de catre legi si mecanisme sociale este o realitate a carei cunoastere stiintifica asigura certitudinea asupra înfaptuirii obiectivelor propuse si a eficientei instrumentelor construite si adoptate în diversele activitati sociale. În absenta garantiei ca exista o regula în toate, oamenii nu ar avea motivatia necesara de a actiona.

4. deslusirea rationala dar si empirica a evenimentelor si proceselor sociale care apar ca neîntelese pentru :

a) mentalitatea comuna

b) stiintele si cunostintele existente institutionalizate si oficializate, ambele incapabile sa ofere cu promptitudine solutii pertinente la marile probleme existentiale, la aspiratiile si idealurile umane.

Mentalitatea comuna a oamenilor (prejudecati, superstitii, practici, automatisme, obisnuinte, maniere si stiluri etc). ca si cunostintele devenite clasice, oficializate se caracterizeaza prin conservatorism incapabil de a se acomoda la schimbarile efective ce se produc în toate domeniile si activitatile 4

sociale. De aici nevoia de cercetare si explicare, de cunoastere a noilor fenomene si procese aparute în viata sociala a oamenilor.

1. Dezvoltarea teoriei sociale. Premisele aparitiei sociologiei ca stiinta

Sociologul german Ferdinand Tönnies afirma ca sociologia este mai veche decât numele sau. Gândirea sociala, studierea si explicarea societatii, începute înca din Antichitate, au primit diverse denumiri: fizica sociala,filosofie sociala,filosofie istorica. Aceeasi problematica a facut obiectul si altor doctrine politice, economice, juridice, morale. Toate încercau sa identifice substanta, esenta societatii cu un ideal considerat valid si posibil de a se înfaptui. Cunoasterea esentei omului si a relatiilor reciproce dintre oameni, definirea modalitatilor de organizare si a directiilor de dezvoltare a societatii, adica evidentierea specificitatii faptelor sociale, au fost tentative aparute în interiorul sistemelor mitologice, dar premisele ontologice, gnoseologice si logice s-au pus abia odata cu aparitia filosofiei.

Hesiod în Munci si zile abordeaza pentru prima data activitatile concrete ale omului (munca). Theogonia sa este nu numai o cosmogonie, ci si o etologie, mai concret o etogonie explicitând geneza faptelor sociale si totodata o etiologie, mai exact o etiogonie, punând problema cauzelor aparitiei si desfasurarii faptelor sociale.

Theogonia sa este si o sociogonie , fara a putea fi înca o sociologie. Cu Democrit si Tucidide apar primele idei despre progresul social, idei dezvoltate de stoici. Ei au înlaturat din explicatiile lor rolul fortelor supranaturale.

Cu Herodot se manifesta interesul special pentru colectarea, cercetarea sistematica si generalizarea materialului faptic. Tucidide formuleaza metoda critica de apreciere a adevarului istoric si de verificare a faptelor, de evidentiere a cauzelor lor.

Dincolo de deosebirea de sistem si metoda, Platon si Aristotel isi aduc contributia la dezvoltarea teoriei sociale normative, prin studiul filosofant speculativ, la Platon, si empiric la Aristotel asupra modului cum trebuie organizata societatea, viata oamenilor.