Statute profesionale

Consideraţii generale privind profesiile juridice şi statutele acestora

În procesul complex de realizare a dreptului în ambele sale forme: conformarea şi aplicarea legii intervin o serie de persoane şi instituţii cu atribuţii specifice şi bine delimitate. Astfel, pe lângă magistraţi, persoanele chemate în primul rând să aplice legea şi care au şi rol distinct în înfăptuirea justiţiei, intervin şi alte persoane, care fie sprijină activitatea magistraţilor sau a părţilor implicate într-o activitate juridică, fie desfăşoară o activitate distinctă cu conexiuni puternice cu prima categorie.

Fiecare din aceste persoane se încadrează într-o anumită profesie juridică distinctă şi parte componentă a sistemului juridic şi judiciar al statului român.

Statutele profesionale reprezintă un ansamblu de norme funcţionale şi organizatorice proprii tuturor corpurilor profesionale care au o lege specială de organizare şi exercitare a profesiei. Statutele profesionale de regulă, reglementează accesul în profesie, conduita profesională, drepturile şi obligaţiile specifice, sancţiunile ş.a.

Statutele profesionale sunt adoptate, de regulă, de membrii corpului profesional respectiv şi au valoare de acte normative subsecvente legilor de organizare şi exercitare a profesiei, precum şi de aplicare a legii în sine. Conceptul de statut profesional implică reglementarea unei categorii profesionale deja instituită printr-un act normativ anterior.

În general, prin statut se înţelege un ansamblu de dispoziţii cu caracter oficial prin care se stabileşte constituirea unei organizaţii şi se stabilesc, de asemenea, scopul, structura şi modul de funcţionare al acesteia.

Având în vedere aceste două accepţiuni ale noţiunii de statut, precizăm că în cursul de faţă avem în vedere primul sens, şi anume acela de "regulament" (nu de act constitutiv).

Legat de formele profesiilor juridice, într-o concepţie tradiţională toate persoanele care participau la înfăptuirea actului de justiţie, cu excepţia magistraţilor erau încadraţi în categoria auxiliarilor justiţiei, fie că era vorba de persoane cu studii juridice superioare, fie că se vorbea de angajaţi ai autorităţilor judiciare. În prezent, trebuie făcută o distincţie între parteneri ai justiţiei, aceştia fiind avocaţii, consilierii juridici, notarii şi executorii judecătoreşti şi auxiliarii justiţiei: grefierii, arhivarii, registratorii, aprozii şi alţii.

Chiar dacă toţi contribuie la realizarea serviciului public, prin care se înfăptuieşte justiţia, contribuţia fiecăruia este diferită şi specializată.

Legat de justiţie, acest termen are o dublă accepţiune: aceea de sistem al organelor judecătoreşti şi aceea de activitate desfăşurată de aceste organe.

Principala sarcină a justiţiei este aceea de a aplica în concret normele dreptului material, asigurându-se astfel derularea relaţiilor sociale.

Justiţia are două mari funcţii: funcţia educativ-preventivă şi funcţia sancţionatoare.

Situaţia cea mai des întâlnită este aceea în care regulile de drept sunt respectate, sub imperiul primei funcţii. Astfel, vorbim de o aplicare necontencioasă a dreptului prin conformare.

Atunci când regulile dreptului obiectiv sunt încălcate, conflictele de drepturi şi interese ce apar pot fi soluţionate prin modalităţi nejurisdicţionale sau jurisdicţionale.

În cazul primelor compromisul, fie este expres formulat, fie intervine o terţă persoană pentru a realiza concilierea (medierea reglementată de legea 192/2006, concilierea din dreptul muncii sau tranzacţia extrajudiciară).

Modurile jurisdicţionale de soluţionare a conflictelor cuprind în primul rând justiţia statală înfăptuită prin instanţele judecătoreşti, dar şi o justiţie privată, sub forma arbitrajului, însă tot sub controlul instanţelor judecătoreşti.

Etimologic, prin act jurisdicţional se înţelege actul prin care magistratul "spune" legea, adică aplică legea. În plus, magistratul are şi aşa-numitul imperium, adică puterea de executare silită exprimat prin forţa executorie.

Cadrul legal al exercitării profesiilor juridice

Formele profesiilor juridice sunt:

- magistrat, cu variantele: judecător, procuror, magistrat, asistent, asistenţi judiciari şi personalul de specialitate juridică asimilat magistraţilor;

- avocat;

- notar;

- consilier juridic;

- executor judecătoresc;

- personal auxiliar.

Statutul magistraţilor este reglementat de:

- Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară;

- Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor (denumit, în continuare, Statut);

- Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii;

- Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor adoptat prin Hotărârea C.S.M. nr. 328/2005.

Profesia de avocat este reglementată de:

- Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi executarea profesiei de avocat;

- Statutul profesiei de avocat din 25 septembrie 2004;

- Codul deontologic al avocatului din Uniunea Europeană.

Activitatea notarială este reglementată de:

- Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi activităţii notariale;

- Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995;

- Statutul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România;

- Codul deontologic al notarilor publici.

Statutul consiliului juridic este reglementat de:

- Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic;

- Statutul profesiei de consilier juridic;

- Codul deontologic al consilierilor juridici.

Activitatea executorului judecătoresc este reglementată de:

- Legea nr. 188/2000;

- Statutul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.

În cazul executorilor avem o categorie aparte, executorii bancari (Legea bancară nr. 58/1998 şi Statutul Corpului Executorilor Bancari).