Subiecte examen psihologie juridică

1.Complexitatea cauzală a fenomenului infracţional

O viziune coerentă asupra dinamicii şi interacţiunii elementelor întregului ansamblu de factori care concură la producerea actului infracţional nu poate oferi decât o concepţie sistemica asupra conduitei şi manifestărilor psihocomportamentale.

Înţelegerea apariţiei fenomenului infracţional şi al evoluţiei sale pînă când se concretizează în act infracţional, presupune apelarea la unele noţiuni şi concepte aparţinând principiilor conexiunii şi determinismului. În concordanţă cu pricipiul conexiunii originea şidinamica fenomenului infracţional nu poate fi rezultatul unui factor monocauzal si nici al mai multor factori, ci numai al interacţiunii dintre aceşti factor, care îi dă configurarea şi care are un caracter obiectiv.

Graniţele dintre posibilul şi imposibilul infracţional sunt relative, deoarece evoluţia stărilor de manifestare are un caracterconcret şi reprezintă expresia conţinutului intern şi al variabilităţii gamei care favorizează ori suprimă unele direcţii.

Necesitatea fenomenului infracţional este modalitatea de existenţă ori de manifestare a unor stări, proprietăţi, raporturi sau tendinţe criminogene, circumscrise la nivelul factorilor biopsihosociali, luaţi în interactiunea lor, decurgând din natura internă a acestora şi, în condiţii constante, se desfăşoară ca inevitabilitate, intr-un anumit fel bine precizat.

Fenomenul care precede şi provocă producerea unui alt fenomen se numeşte cauză şi care, din perspectivă criminologică, are drept conţinut interacţiunea factorilor factorilor biopsihosociali ce determină, în mod necesar, infracţiunea. Cauza este condiţia necesară fără de care un anumit comportament nu s-ar manifesta şi totodată ea precedează efectul fiind invariabil urmată de acelaşi efect.

Efectul reprezintă fenomenul sau procesul care succede cauza şi a cărui producere estedeterminată de aceasta. Intre cauză şi efect se stabileşte un raport de necesitate.

Dificultatea dezvăluirii relaţiilor cauzale în determinarea fenomenului infracţional derivă din faptul că acestea se corelează cu întreaga reţea a celorlalte relaţii prezente în structura şi dinamica sa. Pentru facilitarea decelării lor, indeosebi la nivelul faptelor penale concrete, teoreticienii şi practicienii sunt preocupaţi de izolarea relaţiilor cauzale din universul relaţiilor posibile, oprindu-se îndeosebi la mobilurile şi raporturile pe care se fundamenteză latura subiectivă a infracţiunii studiate. Orice infracţiune devine astfel punctul de intersecţie dintre lanţurile cauzale care este, în acelaţi timp, determinat si determinator , având atât valoare de cauză, cît şi valoare de efect.

În etiologia infracţională se împletesc cauzele interne ce ţin de natura umană, sicială a persoanei şi cauzele externe ce vizează diverşi factori culturali, economici , juridici etc. Ponderea, în cazul infracţiunilor concrete, o deţin însă cauzele interne care au o importanţă specifică mai mare în raport cu cele externe.

Actul infracţional antrenează în grade diferite , practic toate structurile şi funcţiile psihice începând cu cele cognitiv-motivaţionale şi terminând cu cele afectiv-volitive, implicate fiind şi activităţile ca şi însuşirile psihice.

2.Fazele actului Infracţional

Pînă la luarea hotărîrii de a comite infracţiunea, psihicul infractorului este dominat de perceperea şi prelucrarea informaţiilor declanşatoare de motivaţii ale căror polaritate se structureză după modelul unor sinteze aferent –evolutive, servind deliberărilor asupra mobilului comportamentului infracţional. În calitate de pas iniţial al formării mobilului comportamental infracţional se situează trebuinţele a căror orientare antisocială este de o importanţă fundamentală, întrucît prin prisma acestora se percepe situaţia externă.

În faza preinfracţională se constituie premisele subiective ale săvârşirii faptei, determinate atât de predispoziţiile psihice ale făptuitorului, cât şi de împrejurările favorizante cu valenţe declanşatoare. Această fază este marcată de o puternică tensiune interioară find evaluate in special condiţiile de risc precum şi miza pusă în joc. Capacitatea de proiecţie şi anticipare a consecinţelor influenţează în mare măsură actul decizional.

Faza infracţională propriu-zisă constă în apariţia proceselor de analiză şi sinteză a datelor despre locul faptei şi de structurare a acestora într-o gamă de variante concrete de acţiune . Planul de acţiune în această fază are o reprezentare mentală.

Odată definitivată hotărârea de a comite infracţiunea, latura imaginativă a comiterii acesteia este sprijinită de acţiuni concrete cu caracter pregătitor. Astfel în faza deliberării comportamentul infractorului este de expectativă, după luare hotărîrii acesta se caracterizează prin activism,. Trecerea la îndeplinirea actului se asociază cu trăirea unor stări emoţionale intense. Lipsa de control asupra comportamentului în timpul operării, o caracteristică a unei activităţi normale, poate genera o serie de erori, lacune care ulterior, fiind exploatate, vor contribui la identificrea autorului.

Elementul caracteristic psihologiei infractorului după săvârşirea faptei este tendinţa de a se apăra, de a se sustrage identificării, învinuirii şi sancţiunii.

În faza a treia –faza postinfracţională- avem o serie de acţiuni cu o configuraţie foarte variată, conţinutul său fiind determinat în mare măsură de modul în care s-a desfăşurat faza anterioară. Comportamentul infractorului în această fază est reflexiv-acţional, întreaga lui activitate psihică fiind marcată de viziunea panoramică a celor petrecute la locul săvîrşirii faptei.

Fuga de la locul unde s-a produs o infractiuni şi grija de a-şi procura un alibi nu este un indiciu clar al culpabilitatii. Se cunosc cazuri când persoane care întâmplător au asistat sau au descoperit o infracţiune, nu rămân la locul faptei pentru a nu fi suspectate sau citate ca martor. Asemenea comportare este tipică recidiviştilor, care în urma antecedentelor penale ar fi uşor invinuiţi.

In urmărirea scopului, infractorii nu ezită in a întrebuinţa orice mijloc care i-ar putea ajuta: minciuna, perfidia, atitudini variate pomind de la ideea de a inspira compătimire pentru nedreptatea ce li se face sau pentru situaţia în care au ajuns "siliţi de împrejurări" şi până la aroganţă faţă de anchetator sau chiar intimidarea acestuia.

Procesarea informaţiilor referitoare la evenimentele petrecute, determină, la nivel cerebral apariţia unui focar de excitaţie maximă, cu acţiune inhibitorie asupra celorlalte zone, şi în special asupra celor implicate în procesarea acelor evenimente care nu au legătură cu infracţiunea, iar la nivel comportamental dominantă defensivă.