Subiectele Dreptului Internațional

1. Preliminarii

Dreptul internaţional reprezintă ansamblul de reguli şi principii ce reglementează relaţiile şi conduita statelor între ele. Dreptul internaţional este privit deseori în sensul de drept internaţional public, adică reglementând problemele drepturilor dintre mai multe naţiuni ori chiar dintre naţiuni şi cetăţeni sau subiecţi aparţinând altor naţiuni. Spre deosebire de dreptul internaţional public privit mai degrabă ca un völkerrecht, dreptul internaţional privat priveşte controversele dintre persoane fizice şi juridice în calitate de particulari apărute în cadrul unor relaţii ce depăşesc limitele unei singure naţiuni.

Dreptul internaţional este înrădăcinat în acceptul statelor de a constitui un sistem aplicabil în relaţiile dintre ele. În acest context cutuma internaţională şi tratatul internaţional reprezintă sursele primare ale dreptului internaţional. Dreptul internaţional cutumiar se formează prin conduita statelor de a urma anumite practici generale şi de valoare în afara unei obligaţii legale, dar considerând că aceste practici reprezintă dreptul. Cutuma internaţională a fost codificată în urma dezbaterilor în cadrul Congresului de la Viena, adoptându-se în acest sens Convenţia privind dreptul tratatelor (Viena, 1969). Dreptul internaţional convenţional rezultă din înţelegerile internaţionale (International agreements) ce se pot stabili în numeroase forme de către părţile contractante prin manifestarea lor de voinţă. Statele pot deasemenea crea cutume internaţionale prin practica unor conduite generale ce sunt întâlnite în mod repetat devenind larg recunoscute şi acceptate.

Evoluţia dreptului internaţional şi multitudinea de reglementări în materia relaţiilor internaţionale, natura convenţională a majorităţii reglementărilor sale au determinat o anumită ierarhizare a izvoarelor sale în ce priveşte aplicabilitatea acestora. Astfel, există puncte de vedere potrivit cărora, pornind de la enumerarea din art. 38 al Statutului Curţii Internaţionale de Justiţie, ar rezulta că instanţa va aplica în primul rând dispoziţiile tratatului, iar în lipsa lui o regulă cutumiară de drept internaţional. Cu toate acestea, punctele de vedere nu sunt unanime cu privire la această ierarhizare, existând şi opinia potrivit căreia regula cutumiară şi cea convenţională au o autoritate egală în dreptul internaţional. Se consideră, totodată, că părţile pot oferi prioritate în aplicarea uneia dintre cele două surse juridice, pe bază de înţelegere. Totuşi, există anumite reguli de drept internaţional recunoscute de comunitatea internaţională peremptorii, nepermiţând vreo derogare. Asemenea reguli vor putea fi schimbate doar prin apariţia unor noi norme peremptorii de ius cogens, în dreptul internaţional public.

Specific reglementărilor internaţionale, indiferent de natura cutumiară sau convenţională, este că acestea sunt create în principal de către aceleaşi subiecte ce vor fi destinatarii acestor norme. Sigur că, realizarea, adoptarea şi eficienţa juridică a normelor de drept internaţional presupun declanşarea unui proces complex, în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea numeroase persoane, instituţii şi organisme juridice, dar numai anumitor subiecte le vor fi aplicabile regulile de drept internaţional.

În literatura de specialitate se arată că orice entitate juridică ce participă la raporturile reglementate de dreptul internaţional are calitatea de subiect de drept internaţional. Aceasta presupune ca entităţile participante la „viaţa internaţională” să aibă aptitudinea de a fi titulare de drepturi şi de obligaţii recunoscute de dreptul internaţional, precum şi de a îndeplini actele juridice aferente. În acest sens, este notoriu faptul că statele sunt subiectele principale şi originare ale dreptului internaţional, dar potrivit teoriei pluralităţii subiectelor de drept internaţional, statelor subiecte directe şi nemijlocite, li se alătură şi alte subiecte de drept internaţional, de la caz la caz, cum sunt: organizaţiile internaţionale, beligeranţii şi naţiunile care luptă pentru eliberare naţională. Deasemenea există numeroase studii prin care sunt scoase în evidenţă anumite elemente de fond sau formă caracteristice reglementărilor dreptului internaţional şi prezente în raporturile la care participă societăţile transnaţionale şi persoanele fizice.

Cu privire la această tendinţă de lărgire a sferei subiectelor dreptului internaţional public, considerăm că se impune scoaterea în evidenţă a două idei: pe de o parte, faptul că această tendinţă are un determinism preponderent intrisec, dinlăuntrul mecanismelor juridice ale dreptului internaţional public, iar pe de altă parte reglementările ce alcătuiesc această ramură a dreptului reprezintă una din expresiile principale de manifestare a suveranităţii statelor în planul politicii externe şi implicit în cel al relaţiilor internaţionale. În legătură cu primul aspect, ideea evolutivă şi de valoare este elocvent subliniată de celebrele cuvinte ale lui Savigny: „Dreptul nu trebuie creat, ci se crează singur, ca un fenomen natural, precum limba, arta, literatura populară”. Cel de-al doilea aspect este consacrat atât de literatura de specialitate , cât şi de practica internaţională, afirmându-se în numeroase rânduri că „dreptul de a intra în angajamente internaţionale este un atribut al suveranităţii de stat.”