Subiectii Dreptului Comercial

Imagine preview
(5/10 din 2 voturi)

Acest curs prezinta Subiectii Dreptului Comercial.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 7 pagini .

Profesor: Tighineanu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Drept

Cuprins

1. Noţiuni generale ale subiecţilor de drept comercial
2. Persoana fizică ca subiect de drept comercial
3. Persoana juridică ca subiect al dreptului comercial

Extras din document

Istoria dreptului a înregistrat, în milenara sa existenţă, cazuri care ni se par astăzi ciudate, inexplicabile, privitoare la conceptul subiectelor de drept: unele fenomene ale naturii sau animale erau tratate ca fiinţe titulare de drepturi şi obligaţii în raporturi juridice determinate. Aşa, de exemplu, Darius, regele Persiei, după ce marea îi înghiţise corăbiile în cursul expediţiei în Sciţia, ordonă să se bată valurile în semn de sancţiune, în Evul Mediu, sunt cunoscute cazuri când se judecau animalele (câinii, porcii etc). Concepţia modernă a dreptului nu mai reţine asemenea situaţii, omul fiind singurul în măsură să participe la raporturi juridice în calitate de subiect. Această participare nu rezultă, însă, în mod natural, ea este o calitate pe care o acordă statul, fiind detaliat reglementată prin normele de drept.

Este adevărat, în unele situaţii normele de drept au în vedere pagube provocate de animale sau lucruri, stabilind răspunderi sau prohibiţiuni în conduita oamenilor în relaţiile lor reciproce cu privire la bunuri sau animale. Aşa, de exemplu, art. 1411 şi 1412 din Codul civil stabilesc, în acest sens, că pentru fapta animalului răspunde proprietarul sau cel care se serveşte de animal, iar pentru prejudiciile cauzate prin surparea construcţiei răspunde proprietarul acesteia.

Din aceste fapte nu se poate, în nici un caz, trage concluzia că normele de drept creează drepturi şi instituie obligaţii animalelor sau lucrurilor şi că acestea pot să apară ca subiecte de drept.

Subiecte ale raportului juridic, respectiv şi ale activităţii de întreprinzător nu pot fi decât oamenii, fie individual, fie grupaţi în forme organizate.

Subiecte ale dreptul comercial sunt persoanele fizice şi juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător, adică au dobândit, prin înregistrare sau prin alt mod stabilit de lege, calitatea de întreprinzători.

Deoarece dreptul comercial încorporează şi normele de drept public, au calitatea de subiecte şi persoanele juridice de drept public care înregistrează, autorizează, licen-ţiază, supraveghează, controlează etc. persoanele care desfăşoară activitate de întreprinzător, deţinând în aceste raporturi o poziţie dominantă.

3.2. Persoana fizică ca subiect de drept comercial

Conform legislaţiei în vigoare, persoana fizică este omul privit individual, ca titular de drepturi şi obligaţii. Persoana fizică are dreptul să practice activitatea de întreprinzător, fără a constitui o persoană juridică, din momentul înregistrării de stat în calitatea de întreprinzător individual (Cod civil al RM, art. 26, alin. 1) Odată cu adoptarea legii cu privire la proprietate, fiind repusă în drepturile omului proprietatea privată, pentru prima dată în RMoldova îşi găseşte oglindire dreptul persoanei fizice de a practica activitatea de întreprinzător, stipulat în legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi.

Pentru ca persoana fizică să fie recunoscută ca subiect al dreptului comercial, trebuie să dispună de capacitatea juridică care, la rândul său, se împarte în capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu. Conform art. 18 al Codului civil al R.M. - capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii civile se recunoaşte, în egală măsură, tuturor persoanelor fizice. Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice apare la momentul naşterii şi încetează odată cu moartea. Spre deosebire de capacitatea de folosinţă, capacitatea de exerciţiu presupune aptitudinea persoanei de a dobândi prin fapta proprie şi de a exercita drepturile civile, de a-şi asuma personal obligaţii civile şi de a le exercita. Capacitatea de exerciţiu apare la 18 ani. Pornind de la dispoziţiile Codului civil al R.M., se permite practicarea activităţii de întreprinzător, până la atingerea vârstei de 18 ani, în trei cazuri, şi anume: conform art. 20 al Codului civil al R.M. minorul dobândeşte prin căsătorie capacitatea deplină de exerciţiu. Al doilea caz este atunci când este recunoscută capacitatea de exerciţiu deplină a minorului care a atins vârsta de 16 ani, dar care lucrează în baza unui contract de muncă sau cu acordul părinţilor, tutorilor, curatorilor, practică activitatea de întreprinzător (cazul al treilea).

Specific pentru recunoaşterea statutului de întreprinzător al individului constituie faptul că persoana fizică trebuie să fie înregistrată la organele de stat competente.

Fără înregistrarea de stat, desfăşurarea activităţii de întreprinzător este interzisă şi se sancţionează administrativ şi penal. Capacitatea persoanei fizice înregistrate ca întreprinzător individual are un spaţiu mai extins decât până la înregistrare.

În legătură cu extinderea capacităţii, legea instituie o prezumţie a profesionalismului în efectuarea de operaţiune, punând în sarcina întreprinzătorului obligaţii suplimentare ce privesc protecţia drepturilor consumatorului, mediului, desfăşurarea afacerilor în limitele concurenţei loiale.

Dreptul persoanei fizice de a practica activitatea de întreprinzător rezultă din capacitatea de folosinţă a persoanei fizice, care se recunoaşte în măsură egală tuturor persoanelor fizice. Capacitatea de folosinţă a persoanelor fizice este universală, incluzând în sine posibilitatea de a dobândi şi exercita orice drepturi şi obligaţii civile. Reieşind din caracterul universal al capacităţii de folosinţă, întreprinzătorul individual poate dispune, în baza dreptului de proprietate, de orice bun, cu excepţia bunurilor care sunt scoase din circuitul civil sau care se află în proprietatea exclusivă a statului.

Întreprinzătorul individual. Conform art. 26 Cod Civil al R.M., persoana fizică are dreptul să practice activitatea de întreprinzător, fără a constitui o persoană juridică, din momentul înregistrării de stat în calitate de întreprinzător individual sau în alt mod prevăzut de lege.

Indiferent de faptul că legislaţia în vigoare conţine dispoziţii ce reglementează în mod diferit aceleaşi relaţii, putem menţiona că persoana fizică, ca întreprinzător individual, poate desfăşura activitatea de întreprinzător doar dacă:

a) a înregistrat o întreprindere individuală (Legea, nr. 845/1992);

b) a înregistrat o gospodărie ţărănească (Legea, nr. 1353/2000);

c) a dobândit patenta de întreprinzător (Legea, nr. 93/1998).

O altă posibilitate a persoanei fizice de a desfăşura activitatea individuală de întreprinzător, reieşind din legislaţia în vigoare, nu există.

Întreprinderea individuală este întreprinderea care aparţine cetăţeanului, cu drept de proprietate privată, sau membrilor familiei acestuia, cu drept de proprietate comună.

Din dispoziţiile art. 13 alin. (2) şi ale art. 14 din Legea cu privire la antreprenori-at şi întreprinderi nr. 845/1992 reiese că întreprinderea individuală este o activitate, metodic organizată, a unui individ care presupune repetiţia profesională a actelor potrivit unei organizări sistematice, bazate pe anumite mijloace materiale.58 Altfel spus, întreprindere individuală este activitatea persoanei fizice care practică activitatea de întreprinzător în nume propriu şi din cont propriu, administrează personal afacerile, emite independent decizii, asigură întreprinderea cu cele necesare şi poartă răspundere pentru rezultatele ei.

Pentru constituirea întreprinderii individuale, persoana fizică, având capacitate de exerciţiu deplină, întocmeşte o decizie de fondare, care trebuie supusă procedurii de autentificare, pentru a oficializa intenţia fondatorului de a efectua afaceri şi a asigura eventualii creditori de răspunderea nelimitată a fondatorului.

O persoană poate fonda o singură întreprindere individuală. Decizia de fondare a întreprinderii individuale trebuie să conţină:

- datele de identificare a fondatorului: numele, prenumele, data şi locul naşterii, cetăţenia, domiciliul, numărul actului de identitate;

Fisiere in arhiva (1):

  • Subiectii Dreptului Comercial.doc