Cuprins
- Capitolul I Noţiuni generale privind obligaţiile civile şi comerciale
- Capitolul II Contractul de vânzare-cumpărare civilă şi comercială
- Capitolul III Contractul de locaţiune şi varietăţile sale
- Contractul de locaţiune
- Contractul de închiriere a locuinţelor
- Contractul de arendare
- Capitolul IV Contractul de mandat civil şi comercial
- Capitolul V Varietăţi de contracte comerciale subsumate categoriei de mandat fără reprezentare
- Contractul de comision
- Contractul de consignaţie
- Capitolul VI Contractul de donaţie
- Capitolul VII Împrumutul de folosinţă
- Capitolul VIII Împrumutul de consumaţie (mutuum)
- Capitolul IX Caracterizare generală a altor contracte civile şi comerciale
- Contractul de depozit
- Contractul de report
- Contractul de cont curent
Extras din curs
Dreptul civil reprezintă dreptul comun faţă de alte ramuri de drept, în special pentru ramurile de drept privat
Dreptul comercial este o ramură de drept privat care reglementează raporturile patrimoniale sau nepatrimoniale din sfera activităţii de comerţ, considerate de lege fapte de comerţ, care se nasc, de regulă, între persoane care au calitatea de comerciant şi care se află pe poziţie de egalitate juridică.
Dacă subiectele raporturilor juridice civile sunt persoanele fizice şi/sau persoanele juridice, cărora nu li se cere o calitate specială, în cazul raporturilor juridice comerciale, cel puţin una dintre părţi trebuie să aibă calitatea de comerciant.
Prin săvârşirea, cu caracter profesional, a unor fapte de comerţ obiective, dintre cele enumerate la art. 3 din Codul comercial, persoana care le săvârşeşte dobândeşte calitatea de comerciant, în conformitate cu dispoziţiile art. 7 din Codul comercial, potrivit cărora „sunt comercianţi aceia care fac fapte de comerţ, având comerţul ca profesiune obişnuită, şi societăţile comerciale.”
Au calitatea de comerciant persoanele fizice care săvârşesc fapte de comerţ ca profesiune obişnuită şi societăţile comerciale.
Devenind comerciant, toate actele şi faptele juridice ale persoanei respective sunt prezumate a fi comerciale şi sunt supuse legii comerciale, potrivit art. 4 din Codul comercial.
Dispoziţiile art. 4 din Codul comercial instituie o prezumţie de comercialitate pentru toate obligaţiile comerciantului, prezumţie care poate fi răsturnată, dar numai prin dovedirea fie a caracterului civil al obligaţiei, fie a caracterului necomercial al acesteia, care rezultă din însuşi actul săvârşit de comerciant.
Aplicarea prezumţiei de comercialitate tuturor actelor şi operaţiunilor comerciantului are drept consecinţă supunerea acestora regimului juridic special al obligaţiilor comerciale, guvernat de reguli speciale, derogatorii de la dreptul comun.
În conformitate cu prevederile art. 56 din Codul comercial, „dacă un act juridic este comercial numai pentru una dintre părţi, toţi contractanţii sunt supuşi, încât priveşte acest act, legii comerciale, afară de dispoziţiile privitoare la persoana chiar a comercianţilor şi de cazurile în care legea dispune altfel.” Aşadar, chiar dacă, prin încheierea de acte juridice cu comercianţii, necomercianţii nu devin comercianţi, totuşi actul juridic respectiv, cu excepţiile prevăzute de lege, va avea natură comercială, va fi supus legii comerciale, iar litigiile cărora le dă naştere vor fi de competenţa instanţei comerciale.
Art. 942 din Codul civil defineşte contractul ca fiind „acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânşii un raport juridic.”
Esenţa contractului constă în realizarea acordului de voinţe al părţilor, astfel încât contractul nu se poate forma în lipsa consimţământului uneia dintre părţi.
Dispoziţiile noului Cod civil privind definiţia, clasificarea şi încheierea contractelor (art. 1166-1200)
Conținut arhivă zip
- Suport Curs Contracte Civile si Comerciale.ppt