Teoria Constituției

Capitolul I

Noţiuni generale despre Constituţie

§1. Noţiunea de regim constituţional

- Experienţa istorică dovedeşte că fiecare stat îşi stabileşte modul de orga¬nizare şi exercitare a puterii în constituţie, atât guvernanţii cât şi cei guvernaţi văzând în acest act politico-juridic Legea fundamentală a ţării, Legea supremă, Pactul fundamental. Potrivit teoriei clasice a dreptului constituţional, orice stat are în mod necesar o constituţie. Nu interesează, din acest punct de vedere, dacă constituţia se prezintă ca un ansamblu de tradiţii sau practici cutumiare sau ca un document (ca un înscris) adoptat potrivit unei proceduri speciale.

- Dintr-o perspectivă istorică se poate spune că fiecare stat a avut o consti¬tuţie în sens material, cu alte cuvinte, un ansamblu de cutume constituţionale ca¬re stabileau, printre altele, modul de exercitare a puterii.

- Precizările făcute în legătură cu tradiţia cutumiară constituţională şi raporturile ei cu normele constituţionale cuprinse într-un document, se circumscriu proble¬ma¬ticii conceptului de regim constituţional. Acest concept poate fi definit dintr-o dublă perspectivă:

a) o perspectivă materială;

b) o perspectivă formală.

- Din punct de vedere material regimul constituţional exprimă ansamblul de re¬guli care reglementează organizarea şi conducerea unui stat într-o anumită etapă de dezvoltare a sa.

- Din punct de vedere formal, regimul constituţional exprimă exteriorizarea sau obiec¬tivarea ansamblului de reguli care reglementează organizarea şi con¬du¬ce¬rea unui stat într-un document politico-juridic (constituţie).

- Uneori se consideră, în mod greşit, că au un regim constituţional numai state¬le în care s-au adoptat constituţii scrise. În realitate toate statele au o constituţie, adică anumite reguli de organizare. Se poate presupune cu uşurinţă că primele colectivităţi social-umane orga¬nizate politic şi-au fixat anumite reguli de comportament gu¬ver¬namental (re¬guli de reglementare a raporturilor conducători-supuşi) prin obi¬ceiuri care, prin multi¬plicare şi având acelaşi obiect de reglementare, au format treptat ceea ce denumim constituţia cutumiară.

- De ce fiecare stat modern are în mod necesar o Constituţie? Deoarece, într-un stat de drept, guvernanţii nu exercită puterea decât în virtutea unor prerogative stabilite într-un act prin care sunt învestiţi cu anumite atribuţii (cu anumite funcţii). O asemenea învestire se face prin intermediul constituţiei. Cu alte cuvinte, gu¬ver¬nan¬ţii (organismele care exercită cele trei puteri – legislativă, executivă şi jude¬cătorească) deţin prerogativele în baza constituţiei sau a unui act normativ cu valoare constituţională şi nu a unei legi ordinare sau chiar organice. De asemenea, constituţia conţine principiile generale de drept aflate la baza întregului sistem juridic şi, nu în ultimul rând, drepturile şi libertăţile publice.

§2. Noţiunea de constituţie

- Din punct de vedere etimologic, cuvântul constituţie provine din substantivul latin constitutio, care înseamnă dispoziţie, ordin. În sistemul de drept roman, consti¬tuţia (constitutiones principum) însemna edictul semnat de împărat care cuprindea decizii cu un caracter general privind diferite domenii de activitate şi a cărui forţă juridică era supe¬rioa¬ră celorlalte acte juridice adoptate de autorităţile publice ale imperiului.

- Unele state feudale au înscris în documente anumite reguli fundamentale privind raporturile între guvernanţi şi guvernaţi care urmau să prevaleze, cu va¬loare de principiu de conduită politică şi juridică, faţă de cutumele existente, pre¬cum şi faţă de comportamentul monarhilor ulterior semnării acestora. Ne referim în acest sens la Magna Charta engleză din 1215, la Bula de Aur emisă de regele maghiar Andrei al II-lea în 1222, Bill of Rights din 1629 ş.a.

- În Evul Mediu prin Charte sau Bule monarhii recunosc privilegii pentru nobili şi sunt siliţi de aceştia să-şi limiteze puterea în favoarea lor, reuniţi în Adunări de stări.

- În general, constituţia scrisă se prezintă sub forma unui document politico-juridic, având mai multe sau mai puţine articole şi care este adoptat direct de popor sau de reprezentanţii acestuia, potrivit unei proceduri speciale şi solemne.

- Pentru a căpăta însuşirile unei constituţii, documentul la care ne-am referit trebuie să întrunească anumite condiţii de fond şi de formă.

- Constituţiile au caracter politic, iar docu¬mentul în care ele sunt înscrise, are un caracter politic. Aceasta este o con¬diţie de fond a oricărei constituţii.

- Caracterul normativ al dispoziţiilor consti¬tu¬ţionale reprezintă o altă condiţie de fond a constituţiei. Caracterul normativ al dispoziţiilor constituţionale decurge, îndeosebi, din ne¬ce¬sitatea de a conferi consistenţă şi caracter general-obligatoriu normelor poli¬tice, precum şi de a asigura respectarea acestora sub sancţiunea legii.

- Din punct de vedere al formei sale, constituţia este o lege prin care se stabilesc între altele, principiile generale de guvernare, ca şi principiile generale ale legislaţiei, cu alte cuvinte, ale reglementării juridice a raporturilor sociale.

- Al doilea element formal constă în supremaţia constituţiei. Într-adevăr, consti¬tuţia este o lege supremă din punct de vedere juridic în raport cu toate celelalte acte normative.

- Experienţa constituţională a statelor lumii permite constatarea că Legea Supremă a oricărui stat – constituţia – este un act politico-juridic fundamental, inspirat de o anumită filozofie politică şi socială şi adoptat de naţiune sau în numele ei, pentru a stabili forma de stat, modul de organizare şi de funcţionare ale puterilor statului şi ra¬por¬turile între acestea, principiile generale ale ordinii juridice a societăţii, precum şi drepturile şi îndatoririle cetăţenilor, act care este adoptat şi modificat potrivit unei proceduri speciale.

- În doctrina constituţională franceză se face o distincţie clară între „consti¬tuţia politică” şi „constituţia socială”. În această concepţie, constituţia politică ar reglementa strict statutul puterii, cadrul juridic de obţinere prin proceduri electo¬rale democratice la care se recurge periodic, a puterii şi de exercitare a aces¬teia. Constituţia socială ar defini obiectivele statului, proiectele dezvoltării sociale viitoare ale unei anumite naţiuni.

- În literatura de specialitate se face uneori distincţia între constituţia în sens ma¬terial şi constituţia în sens formal. În sens material, constituţia reprezintă an¬sam¬blul dispoziţiilor legale cuprinse în diferite acte normative, indiferent de na¬tura şi forma lor, care reglementează înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea (com¬petenţele) organismelor statului care exercită puterea politică

- În sens formal, consti¬tuţia este un document scris, adoptat potrivit unei proceduri speciale şi solemne, care conţine dispoziţii legale referitoare la instituirea şi exercitarea puterii şi a căror forţă juridică este superioară celorlalte norme de drept.