Teoria Generală a Dreptului

CAPITOLUL I

SISTEMUL ŞTIINŢEI DREPTULUI. LOCUL TEORIEI GENERALE A DREPTULUI ÎN SISTEMUL ŞTIINŢEI DREPTULUI

1. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND ROLUL ŞTIINŢEI. SISTEMUL ŞTIINŢELOR SOCIALE. ŞTIINŢA DREPTULUI ÎN SISTEMUL ŞTIINŢELOR SOCIALE

Ştiinţa este un sistem de cunoştinţe despre natură, societate şi gândire, cunoştinţe obţinute prin metode corespunzătoare şi ex¬primate în concepte, categorii, principii şi noţiuni.

Ca fenomen social aparte şi ca formă specifică de activitate umană, ştiinţa nu poate fi privită doar ca un sistem de idei, reprezentări, teorii (imagine statică), ci şi ca un sistem care se dezvoltă, produce continuu noi cunoştinţe, ca valori spirituale (imagine dinamică).

În general, din numeroasele analize şi clasi¬ficări făcute de-a lungul timpului sistemului ştiinţei, se poate accepta clasificarea trihotomică în:

- ştiinţe ale naturii

- ştiinţe despre societate

- ştiinţe despre gândire.

Scopul ştiinţelor despre societate este acela de a cunoaşte legile generale ale existenţei şi dezvoltării societăţii, de a studia formele istorice de organizare socială şi modalităţile specifice de manifestare a diverselor componente ale realităţii social-umane (politice, etice, juridice etc.)

După unii autori, ştiinţele sociale alcătuiesc următorul tablou:

a) ştiinţele care au ca obiect activităţile umane şi îşi propun să stabilească legile şi relaţiile funcţionale corespunzătoare. În cadrul lor se utilizează observaţiile sistematice, experimentale, studiile statistice etc. Aici intră: economia, politologia, psihologia, sociologia, demografia, lingvistica etc.

b) ştiinţele care-şi propun reconstituirea şi interpretarea trecutului - ştiinţele istorice.

c) ştiinţele care delimitează lumea dominată de norme, obligaţii şi atribuţii, care studiază aspectele normative ale activităţii umane – ştiinţele juridice, etica etc.

d) cercetarea epistemologică a ştiinţei, ca disciplină filosofică socio-umană. Aceasta abordează activitatea cognitivă ca o activitate esenţial umană .

Fiind o ştiinţă despre societate, dreptul este ştiinţă social¬ umană.

Ştiinţa dreptului (ştiinţele juridice) studiază legile existenţei şi dezvoltării statului şi dreptului, instituţiile politice şi juridice, formele lor concret-istorice, corelaţia cu celelalte componente ale sistemului social, modul în care instituţiile politico-juridice in¬fluenţează societatea şi suportă, la rândul lor, influenţă socială .

Dreptul – ca fenomen normativ – reprezintă o tentativă de disciplinare, de coordonare a relaţiilor sociale, în vederea promovării unor valori larg receptate de societate, cum ar fi: proprietatea, siguranţa juridică şi securitatea libertăţilor individuale, societatea civilă etc. Ştiinţa dreptului formulează principiile generale în baza cărora dreptul îşi structurează un mecanism adecvat – eficient şi adaptat permanent la scara omului real, concret – de influenţare a comportamentului, în temeiul unor cerinţe valorice.

Ca ştiinţă explicativă, ştiinţa drep¬tului studiază natura juridicului, caracteristicile sale structurale, raporturile cu alte ştiinţe, legăturile interne ale sistemului juridic. În felul acesta, dreptul, ca şi celelalte ştiinţe sociale, reprezintă o generalizare a experienţei umane într-un anumit sector de activitate şi conţine o serie de date verificate şi sistematizate, un complex de noţiuni, categorii, concepte şi principii, dar şi un ansamblu meto¬dologic, în baza căruia fenomenele pot fi studiate, investigate.

Ştiinţa dreptului nu se opreşte la studiul normei juridice, a jurisprudenţei, contractului etc., ea supune unui amplu proces ex¬plicativ contextul social-cultural în care apar şi îşi duc viaţa normele şi instituţiile juridice, colaborând în acest proces cu toate ştiinţele sociale – economia politică, istoria, sociologia, demogia, statistica etc.

2. SISTEMUL ŞTIINŢEI DREPTULUI

(ŞTIINŢELOR JURIDICE)

Complexitatea fenomenului social-juridic determină o struc¬turare a eforturilor de cercetare a acestuia.

În evoluţia sa milenară, ştiinţa dreptului a înregistrat un per¬manent proces de specializare, proces în care s-au cristalizat valorile ce constituie obiect specific de cercetare.

Sistemul ştiinţei dreptului (ştiinţelor juridice) este alcătuit din următoarele părţi:

- Teoria generală a dreptului;

- Ştiinţele juridice de ramură;

- Ştiinţele juridice istorice;

- Ştiinţele ajutătoare (participative).