Teoria generală a dreptului

Curs I

Teoria generalǎ a Dreptului este filozofia Dreptului.

Coerciție – constrângere

Dreptul desemneazǎ ansamblul regulilor asigurate şi garantate de cǎtre stat care au ca scop organizarea şi disciplinarea comportamentului uman.

Privitor la apariția Dreptului (originea Dreptului), se confruntǎ douǎ mari concepții:

- una majoritarǎ şi care considerǎ cǎ Dreptul a apǎrut o datǎ cu statul (fiindcǎ numai statul a putut asigura Dreptului organe specializate in crearea şi impunerea normelor). Noi optǎm pentru aceastǎ concepție.

- o concepție susținutǎ de unii mari antropologi potrivit cǎrora Dreptul apare inaintea statului, incǎ din societǎțile tribale.

Noțiunea de Drept are mai multe semnificații:

Drept obiectiv – reprezintǎ ansamblul normelor legale care prefigureazǎ scopurile generale ale societǎții. Se mai numeşte şi Drept pozitiv când desemneazǎ totalitatea normelor juridice aflate in vigoare intr-un stat.

Drept subiectiv – desemneazǎ facultatea (posibilitatea) unui subiect de a-şi formula, apǎra şi valorifica un anumit interes, legalmente protejat.

Factorii de configurare (influențare) a Dreptului:

Mai multe categorii de factori influențeazǎ in mod evident atât crearea cât şi aplicarea Dreptului:

1. Cadrul natural, format din mediul geografic, factorii biologici, factorii demografici, influențeazǎ in mod evident crearea şi executarea Dreptului.

2. Cadrul social – politic influențeazǎ de asemenea crearea şi executarea Dreptului.

3. Factorul uman, calitatea acestuia influențeazǎ de asemenea actul legislativ dintr-o țarǎ.

Curs II

Esența Dreptului constǎ in voința generalǎ oficializatǎ, adicǎ voința majoritǎții exprimatǎ in legi. Altfel spus, o lege trebuie sǎ exprime mǎcar voința majoritǎții cetǎțenilor din acel stat.

Tipologia Dreptului:

Din punctul de vedere al succesiunii orânduirilor sociale, avem urmǎtoarele tipuri istorice de Drept:

- Dreptul sclavagist

- Dreptul feudal

- Dreptul burghez

- Dreptul socialist

Din punctul de vedere al nivelului de civilizație juridicǎ, identificǎm mai multe familii de Drept:

1. Familia Dreptului romano-german (este Dreptul utilizat in statele europene continentale)

2. Familia Dreptului anglo-saxon (aplicabil in Marea Britanie, in SUA şi in majoritatea fostelor colonii engleze)

3. Familia Dreptului musulman (fundamentalist sau laic)

4. Familia Dreptului Extremului – Orientului (hindus, chinez, japonez)

5. Familia Dreptului Africii Negre

6. Familia Dreptului Uniunii Europene

Principiile generale ale Dreptului: sunt ideile conducǎtoare ale conținutului tuturor normelor juridice, adicǎ ele sunt regulile fundamentale care diriguesc crearea şi aplicarea Dreptului.

Principiile generale sunt importante nu doar in crearea şi aplicarea Dreptului ci şi in perfecționarea acestuia. De asemenea, in Dreptul Privat (Dreptul Civil, Comercial), acolo unde legea tace, dar judecatorul este obligat sǎ dea o soluție, el o va da pe baza principiilor generale ale Dreptului.

Specialiştii menționeazǎ urmǎtoarele principii generale ale Dreptului:

- asigurarea bazei legale de funcționare a statului

- principiul libertǎții şi egalitǎții

- principiul rǎspunderii (responsabilitǎții)

- principiul democrației

- principiul echitǎții (corectitudinii) şi al justiției

Funcțiile Dreptului: sunt acele direcții fundamentale ale acțiunii mecanismului juridic.

Identificǎm urmǎtoarele funcții ale Dreptului:

1. Funcția de instituționalizare (Dreptul asigurǎ cadrul de funcționare legalǎ a intregului sistem de organizare socialǎ)

2. Funcția de conservare şi apǎrare a valorilor fundamentale a societǎții (de ex: Dreptul ocroteşte şi garanteazǎ ordinea constituționalǎ; proprietatea şi rolul individului in societate).

3. Funcția de conducere a societǎții - Dreptul este mijlocul cel mai eficace de realizare a scopurilor social-politice ale statului (deci statul conduce prin intermediul actelor normative).

4. Funcția normativǎ (Dreptul creazǎ norme juridice)

Curs III

Norma juridicǎ

Norma juridicǎ este o regulǎ generalǎ şi obligatorie de conduitǎ al cǎrui scop de a asigura ordinea socialǎ şi care poate fi aplicatǎ chiar şi prin constrângere.

Trǎsǎturile normei juridice:

1. Norma juridicǎ are caracter general şi impersonal : aceasta inseamnǎ cǎ in principiu norma se aplicǎ tuturor si pe intreg teritoriul țǎrii, in mod difuz, adicǎ nu se adreseazǎ unei persoane.

Existǎ situații in care:

- unele norme işi pastreazǎ caracterul general deşi nu se aplicǎ pe intreg teritoriul țǎrii sau nu se aplicǎ asupra tuturor cetǎțenilor ci numai asupra unor categorii.

- norma juridicǎ rǎmâne generalǎ chiar dacǎ reglementeazǎ conduita unor organe unipersonale.

2. Norma juridicǎ are caracter tipic (norma are formǎ standardizatǎ şi promoveazǎ o conduitǎ codificatǎ, standardizatǎ şi ea.

3. Norma juridicǎ reprezintǎ un raport intersubiectiv (fiindcǎ norma reglementeazǎ relațiile dintre oameni).

4. Norma juridicǎ are caracter obligatoriu – indiferent de domeniile in care acționeazǎ sau de forța lor juridicǎ toate normele juridice au caracter obligatoriu. Caracterul obligatoriu provine din garanțiile pe care statul le dǎ normei cǎ ea va fi aplicatǎ chiar şi prin constrângere (exigibilitate). Menționǎm cǎ obligativitatea unei norme nu decurge din frecvența cu care se aplicǎ norma şi nici din forța lor juridicǎ diferitǎ.

Structura normei juridice:

Vorbim de douǎ structuri ale normei juridice:

• o structura logicǎ (formalǎ);

• o structurǎ tehnicǎ (redirecționalǎ)