Teoria generală a dreptului

Capitolul I

Obiectul teoriei generale a dreptului si metodele acestuia

1. Importanta studierii dreptului

Conceptul “statul de drept” este o notiune care prezideaza orice dezbatere

publica, astfel ca studierea acestui concept are o importanta covarsitoare atat

pentru intelegerea lui cat si pentru dezvoltarea societatii noastre.

Dreptul - după cum vom vedea pe parcursul cursului - este un ansamblu de

reguli de conduită obligatorii ce consfinţesc anumite drepturi, libertăţi şi obligaţii

ale oamenilor în relaţiile lor reciproce, a căror respectare este asigurată, la nevoie,

de către forţa publică.

Orice comunitate umană, încă de la primele colectivităţi, a simţit nevoia unei

organizări, a unei discipline, fără de care convieţuirea ar fi imposibilă. S-au format

inevitabil anumite reguli, norme, obiceiuri a căror respectare era necesară

colectivităţii respective şi care la început era asigurată de şeful familiei, apoi în

gintă, în trib de şeful de gintă, trib, direct sau împreună cu sfatul bătranilor, pentru

ca apoi să se creeze un organism special chemat să aplice şi să asigure respectarea

acestor norme. Acest organism întruchipa puterea publică şi era constituit ca ceva

distinct de colectivitatea respectivă, care s-a chemat pe rand cetate (civitas polis)

apoi republică sau imperiu, cu timpul a căpătat denumirea de stat.

Evoluţia societăţii umane a confirmat dictonul "ubi societas, ibi ius" ("unde

este societate, acolo este şi drept"). Omul este o fiinţă politică - "zoon politikon" -

spunea Aristotel. El trăieşte în societate, fiind o fiinţă socială. Deci omul, ca fiinţă

socială, trăieşte într-o colectivitate în care se formează în funcţie de anumite

situaţii complexe diferite norme de conduită care la început sunt mai simple,

rudimentare, pentru ca apoi în societatea modernă şi mai ales în cea contemporană,

legislaţia să ia o extindere foarte amplă, cerută de viaţa socială, de transformările

care au loc, de nevoile dezvoltării vieţii sociale. Nu fară temei se vorbeşte azi,

uneori, chiar de o inflaţie legislativă în numeroase ţări.

Desigur că apariţia şi dezvoltarea dreptului se produce în funcţie de epoca

istorică, de condiţiile economice, sociale, politice, culturale, naţionale din fiecare

ţară.

Tocmai de aceea este necesar şi important a se studia dreptul, condiţiile care

influenţează modificarea, transformarea lui, pentru a-i determina direcţiile

dezvoltării sale viitoare, modalităţile potrivite pentru a asigura aplicarea,

respectarea lui, precum şi asigurarea drepturilor şi libertăţii membrilor societăţii,

ale oamenilor.

Statul de drept a apărut ca o replică la abuzul de putere la statul absolutist şi

societatea ierarhizată cu privilegiile feudale, în urma revoluţiilor burgheze,

democratice, care au aşezat la temeliile puterii "declaraţiile drepturilor şi

libertăţilor omului".

Acest concept urmăreşte să înlăture arbitrariul şi fărădelegea, să asigure

siguranţa juridică a cetăţeanului, garanţia domniei legii, astfel ca fiecare cetăţean să

fie conştient de faptul că demnitatea sa, drepturile şi libertăţile sale sunt asigurate

prin lege, în caz de violare a lor, indiferent că încălcarea se produce de către un

organ al puterii publice, de către un funcţionar de stat, sau de către un alt cetăţean,

justiţia va interveni, îl va apăra şi repune în drepturi şi va sancţiona pe cel care a

atentat la interesele sale legitime.

Nu in ultimul rand trebuie mentionat ca fiecare dintre noi sîntem implicaţi în

nenumărate raporturi sociale cu caracter juridic, ceea ce solicită cunoaşterea şi

aplicarea corectă a normelor juridice.

Iată aşadar că, odată cu apariţia dreptului, apare şi necesitatea studierii

dreptului, cunoaşterea fenomenului juridic avînd de-a lungul istoriei o evoluţie

complexă ce a dus la formarea ştiinţei juridice ca element de sine stătător în

sistemul ştiinţelor în general, al celor sociale în special.

2. Sistemul stiintelor juridice si locul teroriei generale a dreptului in acest

sistem

Ca fenomen social, ştiinţa trebuie privită atât ca un sistem de cunoştinţe, cât

şi ca un sistem generator de noi valori spirituale.

Ştiinţele, în general, se clasifică în ştiinţe ale naturii, ştiinţe despre societate

şi ştiinţe despre gândire1.

Pentru a plasa ştiinţa dreptului în ansamblul ştiinţelor, trebuie să ne referim

la două trăsături esenţiale ale obiectului său: a) dreptul este un fenomen social, un

produs al vieţii în societate şi b) obiectul ştiinţei juridice are caracterul unei reguli,

al unei norme a acţiunii generale2. Pornind de la aceste trăsături, deducem că ştiinţa

dreptului aparţine grupului ştiinţelor despre societate, şi anume subgrupului

ştiinţelor normative, care au la bază ideea de finalitate şi caută ceea ce trebuie să

fie, nu fapte, ci soluţii.

Ştiinţa dreptului este o ştiinţă normativă în dublu sens: este o ştiinţă cu

privire la norme deoarece fragmentul din realitatea socială pe care-1 studiază este

reprezentat de normele juridice , dar şi o ştiinţă ce degajă o linie de conduită.

Obiectul ştiinţelor juridice îl constituie studierea dreptului, a fenomenului

juridic în toată complexitatea sa: dreptul ca ansamblu de norme, drepturile

subiective, relaţiile juridice şi ordinea de drept din societate, conştiinţa juridică ş.a.

Ansamblul disciplinelor juridice se constituie într-un sistem al ştiinţelor

juridice în cadrul căruia se pot distinge, în funcţie de sfera şi modul de abordare a

studiului dreptului, trei grupe şi anume: a) ştiinţele juridice teoretice, globale; b)

ştiinţele juridice de ramură şi c) ştiinţele juridice istorice3.Unii autori4 includ in

aceasta clasificare si grupa stiintelor auxiliare(participative) care fara a face parte

propriu-zis din sistemul ştiinţei dreptului, sunt totusi indispensabile cunoaşterii

unor fenomene juridice sau corectei aplicări a normelor juridice5.