Teoria Generală a Dreptului

Cunoasterea cât mai deplina si cât mai exacta a realitatii interioare si

a celei înconjuratoare constituie o preocupare constanta a fiintei umane.

Atunci când aceasta cunoastere duce la acumularea unui anumit volum de

notiuni reunite pe baza unor principii (legitati) fundamentale formînd un

sistem unitar de concepte si de judecati (rationamente), respectiv la o teorie

închegata, apare stiintai.

Stiinta constituie un ansamblu sistematic si unitar de cunostinte

veridice despre realitatea obiectiva (exterioara omului) si cea subiectiva

(interioara fiintei umane)ii pe care le reflecta în mod generalizat si

abstractiii. Cum realitatea se manifesta prin multiple si variate forme sau

fenomene, de o diversitate si complexitate deosebita pe masura cunoasterii

ei tot mai aprofundate, si stiinta este nevoita sa abordeze în mod

corespunzator, prin scindarea si gruparea cunostintelor, formele de

manifestare ale unor domenii particulare ale realitatii.

Obiectul de cercetare - în general, criteriul principal de constituire

al unei stiinte (sau ramuri a acesteia) - îl reprezinta tocmai un anumit

domeniu determinat al realitatii în vederea descoperirii propriilor principii

sau reguli (legitati) ce guverneaza numai fenomenele specifice

respectivului domeniu si formularii de previziuni fundamentate referitoare

la evolutia fenomenelor studiate. De altfel, în general, stiintele au aparut si

s-au dezvoltat sub influenta determinanta a nevoilor practice ale societatii

contribuind la cunoasterea realitatii cu scopul final de aplicare a

descoperirilor rezultate la nevoile vietii practiceiv.

Totalitatea stiintelor formeaza sistemul general al stiintelor. Daca

adoptam o grupare a stiintelor dupa criteriul principalelor forme de miscare

ale materiei, vom deosebi stiinte despre natura, stiinte despre societate

(sociale) si stiinte despre gândire (teoria cunoasterii). Stiintele despre

societate, în sensul cel mai larg al notiunii, reprezinta un grup de stiinte

care studiaza societatea, respectiv legitatile dezvoltarii sociale în cele mai

diferite domenii ale acesteia si ale caror efecte se manifesta prin si asupra

activitatii umane. In cadrul stiintelor despre societate se pot distinge mai

multe ramuri cum sunt, de exemplu, stiintele politice, stiintele economice,

stiintele istorice, stiintele juridice, etc.,fiecare din ele abordând, în mod

specific, un anumit domeniu al realitatii sociale (politice, economice,

istorice, juridice, etc.).

Particularitatea stiintelor juridice, în comparatie cu celelalte stiinte

despre societate, consta în faptul ca ele studiaza, pe de o parte, necesitatile

care determina aparitia si manifestarea dreptului si a statului, cât si, pe de

alta parte, actiunea normelor juridice, ca reguli specifice de conduita

umana si, mai ales, efectele încalcarii lorv.

Atât dreptul cât si statul sunt cele mai importante mijloace si,

respectiv, structuri de conducere si organizare sociala, stiintele juridice

contribuind la cunoasterea lor aprofundata, oferind metode si principii

necesare perfectionarii celor doua elemente esentiale ale suprastucturii

sociale, motiv pentru care aceste stiinte ocupa un loc important în cadrul

stiintelor despre societate, atât sub aspect teoretic, cât mai ales sub aspect

practicvi.

§2.Clasificarea stiintelor juridicevii

Intocmai ca si în alte ramuri ale stiintelor despre societate si stiintele

juridice reprezinta un complex unitar si sistematizat de cunostinte, întrucât

studiul dreptului si al statului - care formeaza obiectul lor de cercetare - nu

se poate reduce doar la o singura modalitate de abordare. Intr-adevar, acest

studiu se poate înfaptui printr-o cercetare de ansamblu, de maxima

generalitate, a celor doua fenomene sociale, fie printr-o cercetare istoricoevolutiva

ori printr-o cercetare exclusiv limitata a normelor si institutiilor

juridice dupa obiectul raporturilor sociale reglementate.

In acest sens stiintele juridice se clasifica în urmatoarele mari grupe

principale dupa cum ele se ocupa cu:

- studierea statului si dreptului în general, fie la nivelul unei

anumite societati istoric determinate (de exemplu,

antichitatea), fie la nivelul tuturor societatilor care au

cunoscut aceste institutii- ceea ce este cazul teoriei

(generale a) statului si dreptului;

- studiul statului si/sau dreptului, precum si a conceptiilor

politico-juridice în evolutia lor istorica generala sau

concreta ceea ce este cazul stiintelor juridice istorice si

doctrinei politico- juridice;

- studierea în mod grupat, dupa obiectul lor de reglementare, a

normelor juridice si a raporturilor juridice aferente lor,

ceea ce este cazul stiintelor juridice de ramura.

In sfârsit, mai exista, fara a fi însa stiinte juridice, dar alaturate

acestora, asa numitele stiinte auxiliare stiintelor juridice care contribuie,

de regula, la asigurarea cunoasterii celor mai bune conditii de edictare a

normelor, de prevenire a încalcarii lor si de aplicare eficienta a diferitelor

categorii de reguli juridice.