Teoria Generală a Dreptului

Subiect (1)Drept subiectiv.Drept obiectiv.Dreptul ca ştiinţă.Dreptul ca artă.

CAPITOLUL I

TERMINOLOGIE INTRODUCTIVĂ. CARACTERELE ŞI PRINCIPIILE GENERALE ALE DREPTULUI

Ştiinţa dreptului constă în analiza profundă a realităţilor (relaţiilor) sociale, economice, politice şi de altă natură privite în dinamica lor în raport cu normele juridice care le reglementează.

Ştiinţa dreptului se ocupă cu analiza normelor juridice în raport cu cerinţele şi năzuinţele din care s-au născut.

1. Dreptul subiectiv

Într-un prim sens, prin drept se întelege prerogativa sau posibilitatea participantului la raportul juridic de a face sau a nu face ceva, ori de a pretinde altor subiecte de drept să i se dea ceva, inclusiv posibilitatea acestuia de a apela la forţa de constrângere a statului în vederea respectării prerogativelor sale.

Astfel, dreptul apare ca o putere a subiectului, recunoscută de lege, referitoare la conduita sa ori a altor persoane, putere ce este folosită în vederea fructificării prerogativelor pe care i le conferă legea.

În acest caz, dreptul este legat de titularul lui, motiv pentru care se numeşte subiectiv. Având în vedere faptul că acelaşi titular, în acelaşi timp, se bucură de mai multe prerogative, doctrina foloseşte sintagma drepturi subiective.

În funcţie de conţinutul lor economic, drepturile subiective se împart în -drepturi patrimoniale (ce pot fi evaluate în bani şi dintre care cel mai important este dreptul de proprietate) şi

-drepturi personal – nepatrimoniale (dreptul la viaţă, la libertate, la liberă circulaţie.

Exemple cu privire la frecvenţa folosirii termenului cât şi în privinţa conţinutului termenului în accepţiunea sa de drept subiectiv:

1. am dreptul să mă căsătoresc, întrucât am împlinit vârsta de 18 ani (din domeniul dreptul familiei);

2. am dreptul să mă înscriu în anul II de studii întrucât am promovat primul an (din domeniul dreptului administrativ);

3. am dreptul să petind preţul pe lucrul vândut şi predat (din domeniul dreptului civil);

4. am dreptul să pretind salariul pe luna expirată întrucât am fost prezent, am lucrat în toate zilele lucrătoare îndeplinindu-mi obligaţiile de muncă, etc.).

Aşadar termenul drept se foloseşte frecvent în această accepţiune, fie în viaţa cotidiana, fie în viata juridica.

Din definiţie şi din exemplele date rezultă că dreptul în accepţiunea sa de drept subiectiv are următoarele trăsături:

• drepturile subiective sunt prerogativele recunoscute unei persoane fizice sau juridice;

• conţinutul acestor prerogative constă în a pretinde ceva de la altcineva;

• drepturile subiective sunt strâns legate de persoana omului (de titularul lor);

fiind legate de titularul lor drepturile subiective sunt întotdeauna prerogative concrete;

• drepturile subiective sunt infinite la număr;

• drepturile subiective pot avea natură juridică diferită în raport de ramura de drept ale cărei norme le reglementează;

• în privinţa conţinutului lor, drepturile subiective sunt limitate totuşi de lege şi de bunele moravuri în sensul că ele există şi pot fi exercitate numai în măsura limitelor date de acestea;

• drepturile subiective constituie o categorie juridică prin mijlocirea căreia titularii lor pot participa la schimburile de valori care cad sub incidenţa reglementării juridice;

Din definiţie şi din exemple rezultă că un drept subiectiv aparţinând unui subiect de drept, de regulă îi corespunde o obligaţie altui subiect de drept (a celui de la care se pretinde să săvârşească ceva) ‘

Dupa gradul lor de opozabilitate, distingem:

a ) drepturi absolute (dreptul la viata)

b)drepturi relative care sunt opozabile unei anumite persoane(dreptul cumparatorului de a primi bunul este opozabil fata de vanzator)

Dupa continutul lor,

a) drepturi patrimoniale,care au caracter economic

b)drepturi nepatrimoniale care nu au caracter economic, al carui continut nu poate fi exprimat in general , in bani

2. Dreptul obiectiv

Într-un alt sens, cuvântul drept desemnează totalitatea normelor juridice create sau recunoscute ca atare de stat.

Spre deosebire de dreptul subiectiv care se referă la prerogativa unui anume subiect, dreptul obiectiv este alcătuit din norme juridice impersonale, care nu se adresează unui subiect determinat.

Trăsături:

• are caracter normativ fiind format din reguli de conduită prin care se stabileşte comportamentul juridic al oamenilor;

• regulile de conduită care alcătuiesc dreptul obiectiv sunt reguli generale (are caracter general);

• regulile de conduită sunt obligatorii întrucât devin norme juridice, în structura lor intră un element specific dreptului, elementul punitiv (sancţionator) datorită căruia asemenea reguli pot fi aduse la îndeplinire cu ajutorul forţei coercitive a statului dacă nu s-au respectat de bunăvoie;

• regulile de conduită ce alcătuiesc dreptul obiectiv sunt impersonale, adică abstracte;

• oricât de multe ar fi, normele juridice sunt totuşi limitate ca număr;

• dreptul obiectiv constituie cadrul de recunoaştere şi de exercitare a drepturilor subiective şi de asumare şi executare a obligaţiilor corelative.

Drepturile subiective sunt reglementate de dreptul obiectiv.

Dreptului obiectiv conţine o anumită componentă numită drept pozitiv, adică totalitatea normelor juridice în vigoare, la un moment dat.