Teoria generală a dreptului

NOŢIUNI GENERALE DESPRE DREPT

1.1. Sistemul ştiinţelor juridice

1.1.1. Noţiuni introductive

Ştiinţa este un sistem de cunoştinţe despre natură, societate şi gândire, totalitatea lor formând sistemul general al ştiinţelor. După cea mai generală clasificare putem deosebi aşadar: ştiinţele despre natură (biologia, zoologia, chimia etc.), ştiinţele despre societate sau ştiinţele sociale (ştiinţele juridice, ştiinţele politice, economia, istoria etc.) şi ştiinţele despre gândire (logica lingvis¬tică).

Ştiinţele juridice fac parte din categoria ştiinţelor sociale şi au ca particularitate faptul că studiază pe de-o parte, cauzele care determină apariţia şi manifestarea statului şi dreptului, iar pe de altă parte studiază acţiunea normelor juridice şi consecinţele în¬călcării acestora. Obiectul de cercetare al ştiinţelor juridice este format din studierea statului şi dreptului, ca fenomene sociale.

Prin conţinutul şi obiectul lor, ştiinţele juridice sau ştiinţa dreptului, studiază legităţile existenţei şi dezvoltării statului şi dreptului, instituţiile juridice şi politice, modalitatea prin care acestea sunt influenţate şi influenţează la rândul lor, orânduirea socială, corelaţiile pe care le au cu celelalte componente ale sis¬temului social.

Forma juridică pe care o îmbracă societatea o denumim generic “drept” şi în această accepţiune, dreptul nu este altceva decât forma normativă prin care sunt ordonate relaţiile sociale.

1.2. Clasificarea ştiinţelor juridice

Dreptul, fenomenele juridice pot fi studiate în ansamblu în evoluţia lor istorică, pe ramuri sau instituţii juridice.

Ştiinţele juridice se pot clasifica în următoarele categorii:

a. Ştiinţele care studiază dreptul în ansamblu lui: teoria gene¬rală a dreptului, filozofia dreptului, sociologia juridică etc. Teoria generală a dreptului de exemplu, ca parte integrantă a ştiinţelor juridice, este disciplina juridică care studiază dreptul în ansamblul lui formulând concepte, categorii, principii, noţiuni de bază ale dreptului, care sunt valabile pentru toate ramurile sistemului de drept.

b. Ştiinţele juridice de ramură: dreptul constituţional, civil, penal, familiei, comercial, muncii etc. care studiază ramu¬rile de drept.

Prin ramura de drept desemnăm ansamblul normelor juridice care reglementează relaţiile sociale dintr-un anumit domeniu al vieţii sociale, norme grupate în funcţie de obiectul lor comun de cercetare, de pricipiile şi metodele proprii de cercetare. Obiectul de reglementare este propriu fiecărei ramuri de drept, iar totalita¬tea ramurilor de drept alcătuieşte sistemul dreptului.

Ansamblul lucrărilor ştiinţifice, tratatelor, studiilor, despre normele juridice care formează o ramură de drept, alcătuiesc ra¬mura ştiinţei respective: ramura ştiinţei dreptului penal, civil, procesual, penal, cooperatist, financiar etc.

Ramurile de drept sau ramurile ştiinţei dreptului pot fi privite la nivelul unei singure ţări, sau pe plan mondial. Ramura ştiinţei dreptului comercial spre exemplu, poate fi privită ca ramură a ştiinţei universale, incluzând totalitatea ramurilor acestor ştiinţe pe plan mondial, sau ca ramură a ştiinţei dreptului comercial dintr-o singură ţară, care firesc, va purta numele acelui stat (ex. ramura ştiinţei dreptului comercial englez)

c. Ştiinţele juridice istorice studiază dreptul în evoluţia lui cro¬nologică. Ele îl pot cerceta având în vedere un domeniu mai larg sau mai limitat, îl studiază pe anumite ramuri sau in¬stituţii juridice, într-o ţară sau în dezvoltarea lui istorică ge¬nerală (ex. istoria dreptului românesc, german sau istoria dreptului civil francez, ori evoluţia istorică a instituţiei juri¬dice a căsătoriei, a proprietăţii etc).

Studiul ştiinţelor juridice istorice este important pe de o parte, pentru faptul că, priveşte fenomenul juridic în evoluţia lui istorică şi face dovada legăturilor existente cu instituţiile juridice vechi, iar pe de altă parte, pentru faptul că, relevă existenţa unei deter¬minări a evoluţiei dreptului de legile generale ale dezvoltării so¬ciale.

În ceea ce priveşte poporul român, istoria dreptului face proba continuităţii lui pe acest teritoriu prin existenţa unor instituţii ju¬ridice, a unor instrumente juridice asemănătoare utilizate atât în Ţara Românească, cât şi în Transilvania sau Moldova.