Teorie generală a dreptului

Creare a dreptului.Tehnica legislative.Tehnica juridica.

1.NOTIUNEA,OBIECTUL DE STUDIU AL TEORIEI GENERALE A STATULUI SI DREPTULUI.

TGD este o stiinta sociala,politica si juridica care studiaza,in baza unui ansamblu de teorii,conceptii,notiuni cu privire la drept si intr-o oarecare masura la stat,legitatile generale si speciale referitoare la aparitia,evolutia si functionarea dreptului,in general.TGD este o stiinta sociala deoarece studiaza dreptul,ca fenomen social ce exista intr-o comunitate umana.TGD face o analiza profunda a relatiilor sociale,economice,politice si de alta natura,privite in dinamica lor,in raport de normele juridice pe care le reglementeaza.TGD reprezinta o disciplina fundamentala a sistemului stiintelor sociale se ocupa de cercetarea legilor generale ale vietii juridice si a categoriilor si notiunilor generale valabile pentru intreaga stiinta juridica,cum sint categoriile de drept,norma juridica,raporul juridic,izvor de drept,raspundere juridica etc.TGD a mai fost caracterizata ca fiind nucleul central al stiintei dreptului de la care pornesc practic toate stiintele juridice ,insa totusi ea nu constiuie o stiinta complexa a dreptului.

Teoria generală a dreptului se opreşte - în explicitarea elementelor componente ale dreptului - asupra a ceea ce este esenţial, asupra a ceea ce constituie legătura interioară a relaţiei juridice şi, explicând procesul logic al apariţiei şi dezvoltării ei, delimitează şi precizează ce este statul şi dreptul, care sunt raporturile dintre ele, care este locul şi rolul lor în sistemul raporturilor sociale, care este trecutul, în ce constă prezentul şi prin ce se caracterizează perspectivele evoluţiei lor. în felul acesta, teoria generală a dreptului nu are propriu-zis drept obiect prezentarea cunoştinţelor parţiale ale diferitelor ştiinţe juridice de ramură, ci este chemată să extragă din materialul bogat oferit de celelalte ştinţe juridice ce este esenţial, arătând şi explicând, pe această cale, ce este dreptul, care sunt originea şi formele lor concrete de manifestare. lată de ce, teoria generală a dreptului este o ştiinţă generală despre stat şi drept, al cărei obiect îl constituie studiul problemelor complexe ale apariţiei şi dezvoltării în diferite etape istorice a dreptului ca fenomen social, care joacă un rol important în reglementarea relaţiilor sociale.Rolul şi funcţiile statului au constituit un obiect principal de studiu şi analiză în lucrările marilor gânditori ai lumii, care s-au concentrat asupra fenomenului juridic, îndeosebi asupra contribuţiei dreptului la reglementarea raporturilor sociale, la organizarea societăţii omeneşti, mai ales după apariţia relaţiilor politice-statale. Charles Louis de Secondat Montesquieu a explicat pe larg rolul statului în apărarea şi garantarea* libertăţii politice. "Deşi toate statele au, în general, acelaşi scop, anume conservarea lor, fiecare stat are pe lângă aceasta şi scopul său particular"79. Astfel, Roma avea drept scop lărgirea hotarelor; Marsilia avea drept scop comerţul; scopul legilor iudaice era religia; scopul Chinei era liniştea publică; cel al insulei Rhodos era navigaţia; al Poloniei, independenţa fiecărui particular, etc80. Marele gânditor se opreşte însă, pe larg, în analiza efectuată, asupra apărării şi garantării libertăţii politice, observând locul şi rolul ce a revenit orânduirii de stat a Angliei în acest domeniu81.Jean Jacques Rousseau definea guvernământul sau administraţia supremă "exercitară legitimă a puterii executive"82, iar pentru ca "statul să aibă un bun echilibru, trebuie ca totul să fie compensat, să existe echilibru între produsul sau puterea guvernământului"83. După opinia lui Rousseau, rolul statului constă în a asigura un raport corespunzător între autorităţile publice şi cetăţeni. Dânsul consideră că "guvernământul, ca să fie bun, trebuie să fie mai puternic cu cât poporul este mai numeros"84. Pe de altă parte, "creşterea statului punând în faţa deţinătorilor autorităţii publice mai multe ispite şi posibilităţi de a abuza de puterea lor, cu cât guvernământul trebuie să aibă mai multă forţă pentru a stăpâni poporul, cu atât suveranul trebuie să aibă şi el mai multă forţă pentru a putea stăpâni guvernământul"85.

2.METODELE DE CERCETARE STIINTIFICĂ A STATULUI SI DREPTULUI(LOGICA,COMPARATIVĂ,ISTORICĂ,SOCIOLOGICĂ,EXPERIMENTALĂ,CANTITATIVĂ).

Metoda logica..In cercetarea dreptului, a fenomenului juridic, toate ştiinţele juridice se folosesc de categoriile, legile şi raţionamentele logice.M.L nu este o cale catre obiect un mod automat de aflare a acestuia,ci un mod de exprimare a obiectului,de formulare a unui rezultat.Despre importanta aplicarii logicii in cercetarea dreptuluine spune insasi faptul ca ea apare ca o disciplina aparte. Logica e stiinta despre regulile intelectului.Aplicarea M.L in studierea problemelor dreptului e deosebit de utila,deoarece puterea de stat,sistemul de organe statale sint stabilite in conformitate cu un model rational,in activitatea de elaborare a dreptului trebuie sa aiba un character logic. Este cunoscut că dreptul este, prin excelenţă, o ştiinţă deductivă, iar inima deducţiei este silogismul. Experienţa demonstrează că numeroase fenomene juridice pot fi clarificate şi explicate prin folosirea logicii. La această metodă se recurge în procese complexe, cum sunt: elaborarea dreptului; interpretarea normelor juridice; stabilirea şi calificarea faptelor; aplicarea normelor juridice.Experienţa confirmă faptul că metoda raţională sau logică este specifică în general ştiinţelor normative12. Logica juridică este folosită pentru a înţelege logica normelor, a conduitei de urmat în relaţiile sociale13, adică a ceea ce este permis, interzis, obligatoriu, recomandat etc. De asemenea, într-un sens larg, logica juridică este folosită în elementele constructive de argumentare juridică. După cum se ştie, teoria argumentării, a demonstraţiei este o importantă componentă a logicii juridice. Logica juridică se întâlneşte atât în analiza construcţiei tehnice a dreptului, cât şi a valorilor pe care le ocroteşte.Logica juridică are o contribuţie majoră în construcţia coerentă a dreptului, aşa încât prin normele emise să nu se contrazică, ca urmare a unor inadvertenţe juridice14.Aristotel face consideraţii interesante asupra rolului metodei logice în procesul dovedirii faptelor15, în constatarea stării de fapt16, în combaterea argumentelor adversarului17, etc. Astfel, în privinţa "constatării stării de fapt", dânsul observă că "aproape că nu există nici o deosebire între silogisme din premise necesare şi silogisme care nu fac decât să constate o stare de fapt"18. Metoda sociologică-încă de la începutul acestui secol: observaţia; sondajul; ancheta; interviul; chestionarul, ca metode sociologice, au devenit instrumente obişnuite ale cercetării fenomenelor juridice.