Calitatea Vieții

CALITATEA VIEŢII ŞI MEDIU ÎNCONJURĂTOR

CURS 1 şi 2

1. Noţiuni introductive

Pentru început este necesară clarificarea unor noţiuni, şi anume cele de calitate, viaţă şi mediu.

Prin substantivul calitate se înşelege: totalitatea însuşirilor şi laturilor esenţiale în virtutea cărora un lucru este ceea ce este, deosebindu-se de celelalte lucruri; însuşire (bună sau rea), fel de a fi (bun sau rău); caracteristică pozitivă, însuşire bună.

De asemenea calitatea este o categorie filozofică prin care se desemnează sistemul însuşirilor esenţiale ale unui obiect, ale unui fenomen etc., în virtutea cărora el este obiectul, fenomenul dat şi nu altul; sinteza laturilor şi însuşirilor esenţiale ale obiectelor, fenomenelor sau proceselor; însuşire (bună sau rea);

Substantivul viaţă printre altele la mod, fel, ansamblu de condiţii materiale şi morale ori mediu în care se desfăşoară existenţa unei fiinţe sau a unei colectivităţi; totalitatea actelor săvârşite de cineva în timpul existenţei sale; ceea ce este necesar pentru existenţa zilnică a cuiva; trai (zilnic).

Noţiunea de mediu, environment este deja cunoscută aşa că nu o sa insit asupra ei.

2. Omul fiinţă socială

Apartenenţa la grup. Grupul în care trăieşte şi îşi desfăşoară activităţile fiecare individ apare ca fiind un cadru propice care vine in intampinarea satisfacerii trebuintei de comunitate si de exprimare a sentimentului de apartenenta. Aici fiecare se afla in compania celorlalti, interactiunile dintre ei fiind adevarate supape prin intermediul carora, descarcandu-se tensiunile interne ale trebuintei, individul traieste bucuria apartenentei sale la grup. Acest sentiment este, in fond, liantul care mentine si intensifica relatiile dintre membrii colectivului, conferindu-i acestuia o dimensiune sociala, cu rol “coercitiv” (care are puterea, dreptul de a constrânge, constrângător) intrinsec asupra lor.

Modul in care este satisfacuta aceasta trebuinta (pentu indivizii care au nevoie de aşa ceva) se va rasfrange asupra calităţii vieţii mai târziu.

Interrelatiile dintre membrii grupului conduc spre o organizare structurala interna a acestuia, in care fiecare influenteaza si este influentat de ceilalti. Aceste relatii pot fi mai intense sau mai putin intense, mai stabile sau mai putin stabile, punandu-si amprenta în final asupra calităţii vieţii.

Urmărirea dinamicii grupului surprinde totalitatea transformarilor care au loc in interiorul colectivului, transformari care-i imprima acestuia o anumita traiectorie, referitor la calitatea vieţii. Este vorba de evolutia grupului ca intreg, ca unitate de sine statatoare si nu de anumite modificari izolate ce se produc in interiorul sau.

Individul stabileste relatii interpersonale inca din copilarie cu mama, cu familia sa, in timp ce pe masura dezvoltarii sale procesul de socializare se amplifica. Relatiile individului cu grupurile sociale in care se va integra de-a lungul existentei sale vor exercita o importanta deosebita, atat asupra evolutiei sale, ca persoana in permanenta devenire, cat si asupra randamentului activitatii desfasurate, toate acestea conducând în cele din urmă la anumite valori ale parametrilor calităţii vieţii la un moment dat.

Viata colectiva in societate dezvolta, treptat si gradat, valori, norme, convingeri, care exercita atat influente cat si constrangeri asupra indivizilor.

Interactiunea de acest gen este un aspect, o forma din multitudinea si varietatea relatiilor interpersonale dintr-un grup. Putem enumera urmatoarele tipuri de relatii interpersonale:

- relatii de intercunoastere;

- relatii de intercomunicare;

- relatii socio-afective;

- relatii de influentare.

a. Relatii de intercunoastere

Deriva din nevoia psihologica de a dispune de unele informatii cu privire la celalalt, in felul lui de a fi, la personalitatea acestuia. Elementul central, inceputul si sfarsitul acestui tip de relatii interpesonale, il constituie imaginea indivizilor unul despre celalalt si despre ei insisi. Cu cat informatiile de care dispune un individ despre ceilalţi la un moment dat sunt foarte diverse si consistente, cu atat universul dinamic al interactiunilor respective este mai viguros.

b. Relatii de intercomunicare

Apare ca o rezultanta a ceea ce resimt oamenii, atunci cand intra in interactiune, nevoia de a se informa reciproc, de a face schimb de informatii, de a comunica. Grupul, ca univers al comunicarii constituie pentru indivizi un univers deschis provocarilor informationale, cu schimburi de mesaje, cu aprecieri frecvente si intense la adresa situatiei procesului de intercomunicare din interiorul grupului.

Comunicarea in interiorul grupului poate fi privita critic din urmatoarele puncte de vedere:

- modelele comunicarii interpersonale in grup;

- contextul in procesul de comunicare interpersonala;

- aspecte particulare ale negocierii in procesul de comunicare interpersonala;

- aspecte nonverbale ale comunicarii interpersonale.

Relevant pentru relatiile de intercomunicare sunt situatiile de perturbare a comunicarii: filtrarea informatiilor, blocajul efectiv, bruiajul, distorsiunea etc. Nesolutionate in timp util, asemenea fenomene se pot transforma in situatii de criza, cu efecte asupra calităţii vieţii.

c. Relatii socio-afective preferentiale

Sunt rezultatul interventiei unei nevoi de tip interpersonal ce are in vedere schimbul de emotii, sentimente si structuri de tip afectiv-simpatetice (relatii de simpatie si antipatie, de preferinte si de respingere reciproca intre membrii unui grup social).

Atractia interpersonala are la baza o serie de emotii ce pot fi intelese ca modificari organice, fiecare dintre aceste modificari avand drept cauza un proces fiziologic. Emotiile provin din atitudini rapide si pripite, cu un grad mare de dezorganizare.

Din punct de vedere structural, emotiile au tendinta de a se combina intre ele. Prin aportul experientei socio-interactionale, ele se alipesc starilor de constiinta si creeaza impresia de armonie sau de conflict intre anumite parti ale personalitatii. Aceasta imagine interioara este proiectata de foarte multe ori sub forma unor “goluri personale” care solicita in plan exterior o completare, o complementaritate, in plan relational.

Caracteristicile fundamentale ale relatiilor afectiv-simpatetice in cadrul unui grup sunt spontaneitatea, sinceritatea, disproportia dintre amploarea afectiunii si cauza, nevoia de reciprocitate in schimburile afective pozitive si supraevaluarea trairilor atunci cand le constientizeaza.

Nu trebuie pierdute din vedere influentele mediului social al grupului, nici cele ale modului de evaluare a comportamentelor interpersonale, asupra afectivitatii indivizilor. Lipsirea grupului de afectivitate poate conduce la efecte negative incalculabile in planul capacitatilor interactionale ale indivizilorelevilor. Relatiile afectiv-simpatetice sunt o conditie pentru dezvoltarea personalitatii indivizilor.