Dreptul Mediului

CURSUL I

INTRODUCERE ÎN DREPTUL MEDIULUI

1.1. Noţiunea, trăsăturile şi definiţia dreptului mediului

Din punct de vedere etimologic, cuvântul mediu îşi are originea în latinescul medium care desemnează totalitatea factorilor şi condiţiilor care formează cadrul general în care se desfăşoară viaţa materială a societăţii omeneşti.

Noţiunea de mediu este considerată ca fiind o noţiune fundamentală şi cuprinzătoare prin care se înţelege lumea vie şi cea neînsufleţită, în principiu, aproape tot ce înconjoară omul.

Noţiunea de mediu stă la baza ecologiei ca ştiinţă, definită de biologi ca fiind „studiul relaţiilor complexe, directe sau indirecte, dintre animale şi mediul lor organic şi anorganic”.

Ecologia este definită în doctrina de specialitate ca fiind ştiinta ecosistemelor şi a relaţiilor dintre acestea, cu rol în stabilirea de legături între societatea umană şi mediu.

În documentele internaţionale nu există o definiţie foarte clar formulată cu privire la mediu, iar legislaţiile interne ale statelor conferă acestui concept semnificaţii şi dimensiuni diverse, pornind de la definiţii parţiale şi până la definiţii mai globale.

În cazul României, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 91/2002, aprobată prin Legea nr. 294/2003 , defineşte în mod explicit mediul ca fiind „ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei, aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv valorile materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului”.

În sistemul de drept românesc, dreptul mediului poate fi definit ca fiind o ramura distinctă de drept, formată din totalitatea normelor juridice care reglementează relaţiile dintre persoane stabilite în legatură cu protecţia şi dezvoltarea mediului.

Din aceasta definiţie, putem contura următoarele trăsături specifice dreptului mediului:

- este o ramură de drept distinctă în sistemul nostru de drept;

- este o ramură de drept formată din norme juridice specifice, ce prezintă trăsături comune;

- normele de dreptul mediului reglementează relaţiile sociale formate în procesul de prevenire a poluării, ameliorarea şi dezvoltarea mediului, sancţionarea faptelor poluante, etc.

1.2. Dreptul mediului ca ramură autonomă a dreptului

1.2.1. Recunoaşterea apariţiei unei noi ramuri de drept

Evoluţiile sociale, economice, politice şi legislative din ultimele decenii, dinamica dreptului şi tendinţa ce se manifestă în sfera dreptului şi anume aceea de conturare a unor noi ramuri de drept, distincte, au determinat recunoaşterea dreptului mediului ca ramura de drept autonomă în sistemul de drept.

Dreptul mediului a apărut şi s-a dezvoltat având în vedere sarcini imediate şi de perspectivă încredinţate de societate, în funcţie de nevoile de protecţie a diferitelor elemente ale mediului ameninţate de dezvoltarea şi diversificarea industriei, de extinderea urbanizării şi modernizarea profundă în toate sferele vieţii sociale, de dezvoltarea agriculturii şi a transporturilor, înmulţirea surselor de poluare şi sporirea gradului de nocivitate şi persistenţă a acestora.

Importanţa deosebită ce se acordă soluţionării problemelor de mediu a impus o legislaţie distinctă care treptat s-a constituit într-un subsistem juridic propriu, pentru desemnarea căruia, în literatura de specialitate se folosesc diferite denumiri ca: „dreptul mediului înconjurător", „dreptul protecţiei naturii şi mediului", „dreptul ecologic", „dreptul ambiental", „dreptul mediului", etc.

1.2.2. Obiectul dreptului mediului

Ca ramură distinctă a sistemului de drept, dreptul mediului reglementează acele relaţii sociale care iau naştere în procesul de protecţie, conservare şi dezvoltare a calităţilor naturale ale mediului.

Specificul obiectului reglementării juridice constă în legătura directă a relaţiilor sociale reglementate de normele dreptului mediului cu protectia mediului, care este o activitate umană conştientă, fundamentată ştiinţific, îndreptată spre realizarea unui scop concret, constând în prevenirea şi combaterea poluării şi menţinerea şi îmbunătăţirea condiţiilor de mediu.

1.2.3. Metoda de reglementare

Metoda de reglementare în dreptul mediului constă în poziţia sau atitudinea pe care statul o alege pentru reglementarea relaţiilor sociale de mediu. Relaţiile sociale privind protecţia şi dezvoltarea mediului sunt reglementate prin norme imperative, obligatorii, de la care nu se poate deroga. Caracterul imperativ vizează toate normele, atât cele preventive şi defensive, cât şi cele represive şi reparatorii care reglementează raporturile juridice de mediu.

Statul intervine în mod autoritar şi direct în reglementarea juridică a raporturilor sociale de mediu datorită faptului ca protectia şi dezvoltarea mediului reprezintă o problemă de interes naţional.