Ecologia Așezărilor Umane

Prin dezvoltarea societăţii se ajunge la un ecosistem al aglomerărilor sociale implementat într-un ecosistem natural. Într-un oraş apar fenomene biogeoclimatice, fenomene sociale şi fenomene specifice mediului urban.

Ecosistemul unei aşezări, îndeosebi oraşul este un ecosistem deschis, cu schimb de materie, energie şi informaţie între acesta şi mediu.

- Ecologia aşezărilor umane are la bază teoria generală a sistemelor, care poate analiza într-un limbaj neutru ecosistemul antropic (secundar).

- Ecologia aşezărilor umane studiază ecosistemele

- Noosfera, ca geosferă, aparţine momentului om în evoluţia biosferei, reprezentând acţiunea şi modificarea biosferei pe baza unor decizii conştiente (noos – cugetare în limba greacă).

- Noosfera, numită de geografi antroposfera, reprezintă geosfera, a cărei structură şi dinamică depinde de activitatea conştientă a omului

Ecosistemul urban (oraşul) constituie un „sit” cu numeroase probleme, unde se întrunesc şi se regăsesc consecinţele impactului uman asupra geosferelor Terrei.

- Oraşul reprezintă o componentă a tehnosferei cu cea mai mare densitate demografică şi tehnologică, ceea ce conduce la o viaţă socială foarte intensă.

- Oraşul constituie modelul aşezărilor umane.

Ecosistemul urban

- Ecosistemul urban trebuie studiat sub aspectul „triadei metodologice” şi anume:

***substanţial, prin „intrările” de materii prime, bunuri de consum, alimente realizate în afara lui şi „ieşirile” prin produsele rezultate din prelucrarea materiilor prime şi deşeuri;

***energetic, cantitatea de energie consumată pe cap de locuitor din toate activităţile din ecosistem;

***informaţional, respectiv tot ce este legat de domeniul desfăşurării activităţii, al reglării vieţii interne şi externe.

Particularităţi ecologice ale aşezărilor umane

Caracteristicile geografice specifice ale aşezărilor umane

- Poziţia geografică

- Substratul geologic

- Relieful

- Clima

- Solul

Caracteristicile demografice ale ecosistemelor umane

- Populaţia reprezintă componenta principală a ecosistemelor umane şi care acţionează în două moduri asupra mediului înconjurător: prin trăsăturile şi procesele legate de viaţa propriu-zisă (consum de alimente şi apă, respectiv eliminare de toxine) şi prin activităţile desfăşurate pentru asigurarea subzistenţei (industrie, agricultură, transporturi, consum de materii prime şi de energie etc.).

Capacitatea de susţinere (suport)

- Capacitatea de susţinere (suport) este presiunea pe care o exercită populaţia asupra mediului; se referă la numărul de indivizi dintr-o specie oarecare pe care un anumit mediu (habitat) îl poate susţine (suporta) într-un interval nelimitat de timp. Atunci când nivelul maxim suportabil al populaţiei este depăşit, baza de resurse începe să scadă, pentru ca ulterior să scadă şi numărul de indivizi.

- Controlul creşterii populaţiei constituie una din modalităţile rezolvării capacităţii de suport, discutată şi studiată tot mai mult în cercurile unor instituţii internaţionale.

Caracteristicile economice ale aşezărilor umane

- Resursele energetice

- Resursele minerale şi alte materii prime

- Transporturile şi rolul lor în ecosistemele umane

Tipurile de ecosisteme umane

- Ecosistemele umane se pot raporta la două coordonate de bază, sub aspectul configuraţiei lor morfologice pentru a putea fi clasificate, şi anume la timp (sub aspect istoric) şi la spaţiu (teritoriu).

- Formele concrete de existenţă a ecosistemelor umane în etapa actuală, care se găsesc în toate ţările, indiferent că sunt dezvoltate sau în curs de dezvoltare, pot fi: cătunul, satul şi comuna, denumite oarecum arbitrar ecosisteme rurale, şi oraşul, municipiul. metropola, conurbaţia, megalopolisul, considerate ecosisteme urbane.

Unele diferenţieri între ecosistemele umane rurale şi cele urbane sunt evidente în majoritatea zonelor geografice

- aşezările rurale sunt legate preponderent de producţia agro zootehnică la care se mai adaugă preocupările artizanale şi de industrie locală;

- în aşezările rurale, individul şi respectiv comunitatea sunt legate mult de condiţiile de mediu atât prin folosirea pământului ca mijloc de producere a bunurilor materiale cât şi prin faptul că procesul muncii se desfăşoară la câmp, sub „cerul liber”;