Ecologia si Protectia Mediului

Imagine preview
(9/10 din 2 voturi)

Acest curs prezinta Ecologia si Protectia Mediului.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 62 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Ecologie

Cuprins

PARTEA I
NOŢIUNI DE ECOLOGIE GENERALĂ Pag.
Capitolul 1. INTRODUCERE 4
1.1. Definiţii şi istoric 4
1.2. Dezvoltarea ecologiei în tara noastră 4
Capitolul 2. SISTEME BIOLOGICE 5
2.1. Semnificaţia conceptului de sistem în eco¬logie. 5
2.2. Clasificarea sistemelor 5
2.3. Sisteme studiate de ecologie 5
Capitolul 3. FACTORII ECOLOGICI 6
3.1. Factorii abiotici 6
3.1.1. Factorii climatici 6
3.1.2. Factorii geografici (orografici) 9
3.1.3. Factorii mecanici 10
3.1.4. Factorii edafici 10
3.2. Factorii biotici 10
3.2.1. Relaţii homotipice 11
3.2.2. Relaţii heterotipice 11
Capitolul 4. STRUCTURA ECOSISTEMELOR 12
4.1. Structura trofică a ecosistemului 12
4.2. Structura biochimică a ecosistemelor 15
Capitolul 5. FUNCŢIILE ECOSISTEMULUI 16
5.1. Funcţia energetică 16
5.2. Funcţia de circulaţie 18
5.2.1. Circuitul carbonului 19
5.2.2. Circuitul azotului în natură 20
5.2.3. Circuitul fosforului 21
5.2.4. Circuitul apei în natură 22
PARTEA a II a
ECOLOGIE AGRICOLĂ . SISTEME DE AGRICULTURĂ 23
Capitolul 6. ECOLOGIE AGRICOLĂ 23
6.1. Definiţie şi istoric 23
6.2. Ecosistemele agricole şi funcţionalitatea lor 23
6.2.1. Specificitatea ecosistemelor agricole 23
6.2.2. Tipuri de ecosisteme agricole 24
6.2.3. Ecosistemele agricole şi alimentaţia omenirii 25
Capitolul 7. SISTEME DE AGRICULTURĂ 25
7.1. Ipoteze asupra originii agriculturii 25
7.2. Forme de trecere la agricultură 26
7.3. Evoluţia sistemelor agricole 26
7.3.1. Sisteme de agricultură tradiţionale 26
7.3.2. Sisteme de agricultură moderne 26
7.3.3. Sisteme de agricultură durabilă 28
PARTEA a III-a
DETERIORAREA SI PROTECŢIA MEDIULUI 32
Capitolul 8. DETERIORAREA ECOSISTEMELOR PRIN POLUARE 32
8.1. Poluant. Poluare. Substanţe poluante 32
8.2. Clasificarea poluării 32
8.3. Poluarea aerului 33
8.3.1. Poluanţii gazoşi 33
8.3.2. Ploile acide 34
8.3.3. Deteriorarea stratului de ozon 35
8.3.4. Efectul de seră 35
8.4. Poluarea apei 36
8.4.1. Consumatorii de apă şi sursele de poluare 36
8.4.2. Principalii poluanţi ai apelor 36
8.4.3. Poluarea apei prin produsele utilizate în agri¬cultură 37
8.4.4. Eutrofizarea apelor 37
8.4.5. Poluarea termică a apei 38
8.4.6. Prevenirea şi combaterea poluării apei 39
8.5. Poluarea solului 39
8.5.1. Poluarea cu îngrăşăminte chimice 40
8.5.2. Poluarea cu pesticide 40
Capitolul 9. BIODIVERSITATEA ŞI CONSERVAREA BIODIVERSITĂŢII 42
9.1. Biodiversitatea – o problemă globală 42
9.2. Valoarea biodiversităţii 43
9.2.1. Valori economice directe 43
9.2.2. Valori economice indirecte 44
9.2.3. Valori opţionale 45
9.2.4. Valoarea existenţială 46
9.3. Tipuri de biodiversitate 46
9.4. Conservarea biodiversităţii 47
9.4.1. Consideraţii generale 47
9.4.2. Conservarea “in situ” 47
9.4.3. Conservarea “ex situ” 49
Capitolul 10. ORGANISMELE MODIFICATE GENETIC 50
10.1. Obţinerea OGM-urilor 50
10.2. Semnificaţia, pericolele şi evoluţia transgenezei 50
10.3. Plante transgenice 51
Capitolul 11. ALTE CĂI DE DETERIORARE A MEDIULUI 60
11.1 Deteriorarea mediului prin construcţii de baraje şi canale 60
11.2. Deteriorarea mediului prin introducerea de specii în ecosisteme 61
11.3. Deteriorarea mediului prin supraexploatare 61

Extras din document

PARTEA I

NOŢIUNI DE ECOLOGIE GENERALĂ

Capitolul 1

INTRODUCERE

1.1. Definiţii şi istoric

După cum se cunoaşte, primul care a subliniat existenţa principiului interacţiunii în lumea vie a fost savantul Charles Darwin. Exemplul folosit ele el şi citat în toate manu¬ale este edificator: trifoiul roşu este polenizat ele bondari; numărul bondarilor este dependent de distrugerea cuiburiler acestora de către şoareci; numărul şoarecilor este în funcţie de activitatea pisicilor; rezultă că recolta de trifoi depin¬de de numărul şi activitatea pisicilor.

Inspirat din teoria darwinistă, savantul german Ernst Haeckel (1834-1919) a introdus în deceniul al 7-lea al seco¬lului trecut, termenul de “ecologie”. In limba greacă, oicos = casă, gospodărie şi logos=cuvânt, vorba, sens; deci, ecologie= gospodăria (gospodărirea, economia) naturii. Haeckel a definit ecologia: “ ştiinţă a relaţiilor organismelor vii cu mediul lor ambiant, atât organic cât şi anorganic” sau ca “ştiinţă a con¬diţiilor luptei pentru existenţă şi a economiei naturii”.

Prin “economia naturii” a înţeles modul în care se repar¬tizează substanţa vie pe specii, modul cum se produce, cum circulă şi cum se descompuse substanţa vie. Ideea lui Haeckel este integrată în concepţia sistemică.

Conform concepţiei sistemice ecologia se defineşte ca “ ştiinţa a interacţiunilor vieţii cu mediul, pe niveluri supraorganismice sau biologia ecosistemelor”.

Ideea de bază a circulaţiei materiei a fost experimentată încă de Lavoisier în 1792. Mer¬sul natural al descompunerii materiei organice moarte a fost descris exact abia de Pasteur în 1861. De aceea, Lavoisier şi Pasteur sunt consideraţi ca întemeietori ai ecologiei.

Ecologia este solicitată în elaborarea măsurilor ele pro¬tecţie a mediului înconjurător. Este eronată, însă, sinonimia ecologie-protecţia mediului, deoarece ecologia este ştiinţă, nu tehnică.

După E.P.Odum (1971), ecologia este nu numai o ştiinţă, ci şi o concepţie” ea trebuie să fie prezentă în toate acti¬vităţile umane.

1.2. Dezvoltarea ecologiei în tara noastră

Faptul ca Grigore Antipa (1867-1944) a fost elevul si asistentul lui E. Haeckel a facilitat patrunderea principiilor ecologice in tara noastra.

Dintre continuatorii lui Antipa, amintim pe acad.M.Băcescu, acad. N.Botnariuc, care are cercetări vizând limnologia (ecologia apelor continentale) şi anume ecologia unor bălţi din lunca inundabilă a Dunării inferioare.

O altă personalitate deosebită a fost Emil Racoviţă, care a dezvoltat teoriile lui Darwin privind “lupta pentru existen¬ţă”, arătând că aceasta nu are tendinţa de a produce modificări adânci, ci are ca rezultat menţinerea unui echilibru biologic”. El este considerat de fapt, părintele biospeologiei.

Al.Borza s-a preocupat de ecologia plantelor, Traian Săvulescu a avut preocupări privind interacţiunile dintre plantele teres¬tre şi fungi, iar A.Popovici-Bâznoşeanu.

Dintre specialiştii români care au contribuit şi contribuie prin lucrările lor la cunoaşterea şi dezvoltarea ecologiei agricole, menţionăm: Ioan Puia de la USAMV Cluj-Napoca, B.Stugren.

Desigur, numărul oamenilor de ştiinţă români care au abor¬dat probleme de ecologie este mult mai mare iar aria preocupă¬rilor extrem de diversă, demonstrând interesul integrării în circuitul ştiinţific mondial.

Capitolul 2

SISTEME BIOLOGICE

2.1. Semnificaţia conceptului de sistem în eco¬logie.

Şi substanţa vie, ca întregul univers, este organizată în sisteme.

Conceptul de “sistem” reprezintă ansamblul de elemente, identice sau diferite, aflate în interacţiune, constituind un întreg organizat. Exemple: sistemul solar, organismul viu, sis¬temul de lucrare a solului etc.

Elementele care compun sistemul pot fi obiecte (exemplu: planetele în sistemul solar), fenomene, simboluri, elemente teh¬nologice.

In sistemul biologic elementele componente ale sistemului sunt: atomii, moleculele, celulele, ţesuturile, organele, organismele, po¬pulaţiile etc.

Conform concepţiei sistemice, întreaga materie vie sau nevie, este organizată în sisteme ierarhizate şi în interacţiune: orice sistem este alcătuit din subsisteme şi, la rândul său, este o parte (un subsistem) în cadrul unui sistem mai cuprinză¬tor.

2.2. Clasificarea sistemelor

In univers materia apare sub forma de substanţă si energie.

Substanţa este alcătuită din molecule şi atomi fiind în acelaşi timp şi purtătorul material al energiei.

Toate sistemele sunt grupate în 3 clase după comportarea lor în schimbul de substanţă şi energie cu mediul.

Sistemele izolate – nu schimbă cu mediul materie nici sub forma de substanţă şi nici sub formă de energie. Sunt sisteme realizate numai teoretic pentru experienţe conceptuale asupra transformărilor fizice ale materiei în condiţii de stare nein¬fluenţată prin variaţiile mediului.

La sistemele izolate, energia totală a sistemului reprezintă o valoare cons¬tantă. Starea de invariabilitate cea mai probabilă a unui ase¬menea sistem se realizează cu valoare maximă a entropiei. Ex.: o fiolă închisă ermetic şi introdusă într-un bloc de plumb cu pereţi foarte groşi.

Sistemele închise – schimbă cu mediul materie numai sub formă de energie. De exemplu: un vas cu apă, închis ermetic, cedează sau primeşte căldura mediului înconjurător. În natură nu se găsesc sisteme absolut închise.

Sisteme deschise – schimbă cu mediul materie şi sub for¬ma de energie şi sub formă de substanţă. Ecosistemele, de exemplu, un lac de câmpie, un ţărm de mare, un recif de coralieri, o pădure, sunt sisteme deschise.

2.3. Sisteme studiate de ecologie

Orice sistem este alcătuit din sub¬sisteme şi face parte dintr-un sistem mai vast.

Dintre sistemele studiate de ecologie menţionăm:

Organismul sau individul care reprezintă un mod fundamental de organizare a materiei vii si are ca lege specifica METABOLISMUL (anabolism si catabolism), functie esenţială a indivizilor.

Populaţia

Populaţia reprezintă totalitatea indivizilor din aceeaşi specie, care trăiesc pe un teritoriu bine delimitat si este treapta cea mai simpla de organizare a sistemelor vii supraindividuală (merii dintr-o plantatie; toate insectele de Anthonomus pomorum din plantatia respectivă).

Biotopul

E.P.Odum (1971) a definit biotopul, locul (spaţiul) de trai al unui organism sau al unei comunităţi. Ele mentele componente ale biotopului provin si apartin litosferei, hidrosferei si atmosferei. Particularitatile fiecărui biotop conditionează existenta unui anumit tip de biocenoză.

Biocenoza.

Termenul de biocenoză (lb.greacă, bios=viaţă;koinos=comun) reprezintă un sistem (grupare) de indivizi biologici din dife¬rite specii ataşaţi unui anumit biotop. Exemplu de biocenoză într-o plantatie de măr: populaţie de meri, o populatie de A. pomorum (gărgăriţa florilor de măr), o populatie de V. inaequalis (rapăn), o populatie de Sonchus arvensis (buruiană anuală) etc.. Toate acestea alcătuiesc biocenoza din livada respectivă.

In cadrul biocenozei, speciile formează conexiuni elemen¬tare binare (între două specii) numite biosisteme. De exemplu, planta de măr – A. pomorum.

Fisiere in arhiva (1):

  • Ecologia si Protectia Mediului.doc

Alte informatii

curs pt horticultura UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ CLUJ - NAPOCA