Ecologie

Ecologie şi protecţia mediului

Ecologia este stiinţa despre gospodărirea naturii.

Termenul de „ecologie” a fost definit pentru prima dată în anul 1866 de către biologul german Ernst Haeckel

Ecologia studiază relaţiile complexe ale omului şi ale celorlalte vieţuitoare cu mediul înconjurător planetar

Ecologia – ştiinţă pluridisciplinară

Ecologia foloseşte cunoştiinţele unor discipline ale ştiinţelor naturii precum: biochimia, fiziologia, geografia, meteorologia, genetica, fizica, cibernetica, climatologia, morfologia.

Obiectul de studiu al Ecologie îl constituie studiul relaţiilor, interacţiunilor dintre lumea vie ca sistem biologic major şi mediul său de viaţa natural şi/sau modificat

Ecologia a luat naştere în a doua jumătate a secolului XIX ca urmare a unor necesităţi economice ale societăţii umane

În acestă perioadă industria şi agricultura s-au dezvoltat vertiginos atrăgând după sine apariţia unor probleme majore legate de mediu

Exploatarea neraţională a resurselor naturale, defrişarea pădurilor în avantajul creşterii suprafeţelor agricole, creşterea demografică a populaţiei umane şi dezvoltarea intensivă a industriei, au dus la modificarea substanţială a climei şi solului

În acest context a apărut necesitatea soluţionării problemelor legate de ameliorarea solurilor degradate, s-a impus nevoia studierii relaţiilor dintre plante şi sol, precum şi a multiplelor probleme legate de protejarea mediului înconjurător în vederea menţinerii sănătaţii omului şi asigurării vieţii pe Terra

Ea studiază în principal:

• relaţiile dintre vieţuitoare (plante şi animale) cu mediul lor. Raporturile dintre organisme şi mediul înconjurător

• nivelurile de organizare (populaţii, biocenoze, ecosisteme, biosfera)

corelaţiile dintre mediul înconjurător şi treptele supraindividuale

relaţiile ce se stabilesc între organisme şi diverse comunităţi

fluxul de materie, energie şi informaţie care străbate un ecosistem bine delimitat

Direcţiile de cercetare şi ramurile ecologiei

În ecologie se disting trei direcţii sau ramuri de cercetare:

autoecologia care studiază relaţiile unei specii sau indivizi cu mediul lor de viaţă (factori biotici şi abiotici)

sinecologia care se ocupă cu interrelaţiile factorilor de mediu cu populaţiile din cadrul biocenozei precum şi interrelaţiile dintre biocenoze în cadrul biosferei

demecologia care studiază impactul demografic asupra mediului înconjurător

Noi ramuri de ecologie aplicată:

Ecologia animală - se ocupă cu studiul animalelor dintr-o biocenoză şi a relaţiilor intra sau interspecifice, precum şi acţiunea factorilor abiotici, producţia secundară, structura şi dinamica populaţiilor, distribuţia indivizilor într-un habitat, productivitatea unor grupe de animale de interes economic etc.