Cuprins
- Introducere 3
- Capitolul 1 3
- Utilizarea controlului integrat al daunatorilor în agricultură 3
- Capitolul 2 10
- Influenta variatiei factorilor de mediu asupra populatiilor de daunatori 10
- 2.1 Factori climatici 11
- 2.2 Factori edafici 17
- Capitolul 3 18
- Componentele programelor de control integrat al daunatorilor 18
- 3.1 Controlul biologic 18
- 3.2 Controlul chimic 30
- 3.3 Folosirea speciilor, soiurilor si hibrizilor de plante rezistente 39
- 3.4 Metode mecanice 42
- Capitolul 4 43
- Metode şi tehnici de investigaţie a populaţiilor şi comunităţilor de insecte din agrosisteme 43
- 4.1 Echipamentul şi metodele de colectare 46
- 4.2 Metode utilizate în studiul comunităţilor din sol şi litieră 55
- 4.3 Metode utilizate în studiul comunităţilor din covorul vegetal 61
- 4.5 Colectarea probelor 66
- 4.6 Prepararea si conservarea insectelor 68
- Capitolul 5 77
- Prognoza si avertizarea 77
- 5.1 Prognoza 78
- 5.2 Avertizarea 81
Extras din curs
Introducere
Capitolul 1
Utilizarea controlului integrat al daunatorilor în agricultură
În ultimele decenii abordarea problemei managementului integrat al daunatorilor (Integrated Pest Management sau IPM) s-a extins ca urmare a necesităţii rezolvării problemelor complexe ce se nasc în urma presiunii economice asupra segmentului agricol de productie. Scopul programelor de management integrat este reducerea numarului daunatorilor şi implicit a pierderilor importante cauzate culturilor agricole.
Intre 1940 si 1950 o serie de probleme au fost generate de utilizarea extensiva a pesticidelor, in principal aparitia unor varietati de daunatori rezistente la insecticide si disparitia unor populatii de pradatori ai acestora. Pe baza studiilor desfasurate la Universitatea Berkeley din California a fost lansata ideea controlului integrat. Aceasta idee combina utilizarea controlului biologic cu utilizarea unor pesticide selective impotriva afidei, Therioaphis maculate, rezistenta la compusii chimici folositi anterior. Noua tehnica folosita a permis reinstalarea unor specii pradatoare si parazitoide in cultura si de asemenea compusii chimici folositi au redus din efectivele populatiilor de daunatori. Aceste rezultate au generat principala caracteristica a controlului integrat, cea de utilizare a metodelor biologice cu 3
cele chimice astfel incat cele din urma sa nu afecteze potentialul de control biologic existent in natura.
V. M. Stern, R. F. Smith, R. van den Bosch şi K. S. Hagen (1959, în lucrarea “The integration of chemical and biological control of the spotted alfalfa aphid. I. The integrated control concept”) - au definit controlul integrat drept controlul aplicat al dăunătorilor, care combină şi integrează controlul biologic cu cel chimic. Practic, ei au propus folosirea soiurilor rezistente de plante, aclimatizarea unor paraziţi, favorizarea acţiunii unor prădători, stimularea dezvoltării unor ciuperci entomopatogene, asigurarea vigurozităţii plantelor prin irigare, fertilizare, distrugerea buruienilor, tratamentul seminţei, utilizarea de insecticide granulate. Controlul chimic se aplica numai dacă era absolut necesar şi într-un mod în care să dăuneze cât mai puţin celui biologic. În cadrul controlului integrat se pot utiliza atât controlul biologic realizat de factorii naturali, cât şi agenţi biotici manipulaţi sau obţinuţi de om.
Conținut arhivă zip
- Entomologie Aplicata.pdf