Evaluarea Impactului Asupra Mediului

1.1. Introducere

În ultimii 30 ani s-a constatat o creştere remarcabilă a interesului în ceea ce priveşte problema mediului ambiant – în susţinerea şi în managementul mai bun al dezvoltării în armonie cu mediul.

De la originea sa, 1969 in Statele Unite care pentru prima dată au introdus ca obligatoriu studiul de mediu (NEPA), evaluarea impactului de mediu (EIM) a cunoscut un progres excepţional. Multiple acorduri şi convenţii cer realizează EIM. Actualmente, toate ţările industrial dezvoltate au introdus proceduri legale şi cadrul administrativ pertinent pentru aplicarea lor. Cât priveşte ţările în curs de dezvoltarea, la început au fost impuse să introducă procedurile EIM de catre băncile multilaterale de ajutorare şi dezvoltare, la insistenţa Băncii Mondiale. În particular, după summetul Planetar de la Rio, s-a insistat asupra elaborării planurilor naţionale de acţiuni şi agendele 21 naţionale, adoptarea codurilor de mediu care prevăd EIM, cât şi implementarea structurilor de investiţii şi procedurile administrative necesare pentru a le face eficace. În plus, ţările şi băncile de împrumut, multe întreprinderi au adoptat, de asemenea, coduri de bune practici şi îşi asumă responsabilitatea de mediu privilegiind realizarea auditurilor interne de mediu. Mai pe scurt, organismele internaţionale, intra-naţionale şi întreprinderile recunosc deja importanţa evaluării consecinţelor proiectelor de dezvoltare asupra mediului înainte de realizarea acestor proiecte. Este mult mai usor sa preintampini consecintele decat sa le repari. Multiple probleme de mediu de origine antropică afectează lumea contemporană: deşertificarea, poluarea şi degradarea apei, aerului şi solului, diverse forme de macro-poluări (ploi acide, distrugerea stratului de ozon, efectul de seră), degradarea habitatelor şi a ecosistemelor, cât şi pierderea biodiversităţii – sunt deja recunoscute la scară mondială. Aceste calamităţi au provocat multiple discuţii între naţiuni. Să ne amintim de Conferinţa Naţiunilor Unite de la Stockholm (1972), crearea Comisiei Mondiale de Mediu şi Dezvoltarea (1983), Summitul Planetar de la Rio (1992), cel de la Johannesburg (2002) şi negocierile care au precedat semnarea Convenţiilor respective.

Având scopul de a raţionaliza intervenţiile umane, toate Declaraţiile care au putut fi elaborate si adoptate la reuniunile şi summiturile internaţionale insistă asupra luării în vedere (a ţine cont de) problemele de mediu la etapa adoptării oricăror proiecte, programe, planuri ori politici. Studiul de impact asupra mediului (EIM) face parte din instrumentele privilegiate care permite a ţine cont de acest fapt.

În esenţă, fiecare din marele angajamente, după Rio, au făcut apel explicit la EIM. Se regăsesc aceleaşi elemente în Agenda 21, capitol 8.3 care enunţă: „obiectivul de ansamblu este de a restructura procesul decizional în scopul integrării complete a considerentelor socio-economice şi a întrebărilor de mediu şi de a obţine o mai largă participare a publicului”.

Două din Convenţiile majore legate de mizele mari de mediu (Diversitatea biologică şi Schimbarea Climei) fac un apel explicit la utilizarea EIM pentru a înţelege efectele activităţilor antropice privind obiectul convenţiei respective. Convenţia de la Rio de Jeneiro privind diversitatea biologică în articolul 14, „Studiul de impact şi reducerea efectelor nocive”, precizează că:

Fiecare parte contractantă, în măsura posibilităţii:

a) adoptă proceduri care să permită a cere evaluarea impactului asupra mediului a proiectelor care ea le-a propus şi care sunt susceptibile de a dăuna sensibil diversităţii biologice în vederea de a evita şi de a reduce la minim astfel de efecte şi de a permite publicului de a participa la aceste proceduri;

b) adoptă dispoziţiile dorite pentru ca să se ţină cont cum se cuvine de efectele de mediu a programelor sale şi politicilor care pot să afecteze sensibil diversitatea biologică.

Modul concret de luare în consideraţie a mediului în deciziile de investiţii nu decurge din sursă. Numeroase discuţii au avut loc în asociaţiile profesionale şi ONG-uri anume privind modul de considerare a chestiunilor ce ţin de biodiversitate în evaluările impactelor de mediu.

Convenţia Cadru Schimbarea Climei în secţiunea angajamente, articolul 4 aliniatul f, precizează că părţile semnatare:

ţin cont, în măsură posibilităţilor, de consideraţiile legate de schimbările climatice în politicile lor şi acţiunile sociale, economice şi de mediu, şi utilizează metode potrivite, de exemplu studii de impact, formulate şi definite pe plan naţional, pentru a reduce la minim efectele prejudiciabile pentru economie, sănătatea publică şi calitatea mediului a proiectelor ori măsurilor care ele le întreprind în vederea atenuării schimbărilor climatice ori de adoptare la aceste schimbări.

Planul de acţiuni, adoptat la Johonnesburg, preconizează de asemenea în numeroase rânduri utilizarea EIM. De exemplu, în secţiunea 135 se stipulează: „a elabora studii de impact asupra mediului şi a promova utilizarea lor la o scară mai mare, ca instrument naţional esenţial de a ajuta la luarea deciziilor pentru proiectele care sunt susceptibile de a avea efecte negative importante asupra mediului”. Se cere efectuarea EIM în cazul proiectelor ce ţin de domeniile turismului, mineritului, de gestiunea resurselor marine şi de costiere, ca şi pentru „promovarea responsabilităţii ecologice şi sociale şi a transparenţii în lumea afacerilor” şi pentru „a face ca comerţul, mediul şi dezvoltarea să se sprijine mutual în scopul de a realiza o dezvoltare durabilă.”