Evoluționism

1. INTRODUCERE ÎN EVOLUłIONISM

Conceptul de evolutie este unul dintre cele mai importante din biologia

si ecologia contemporană. Nu există nici o întrebare în stiintele vietii si

disciplinele conexe, la care să se poată răspunde corect, fără a avea în vedere

originea, diversificarea si transformarea vietii pe Pământ.

1.1. Teorii si concepte privind originea si evolutia vietii;

explicarea naturii universului

Dintotdeauna omul si-a pus întrebarea cauzelor existentei, a avut

imboldul de a explica si de a întelege ceea ce este necunoscut sau dificil de

înteles. Orice folclor abundă în date si informatii despre originea si istoria

lumii. Cel mai adesea, existenta lumii a fost considerată ca un fapt de la sine

înteles, întrucât lumea ar exista ca atare dintotdeauna. Despre originea omului

au apărut nenumărate legende. Religii si filozofii, din antichitate si până astăzi,

au adoptat diferite răspunsuri la întrebările legate de cauza si existenta lumii.

Acestea se pot clasifica în trei mari categorii: (1.) o lume care există

dintotdeauna, (2.) o lume neschimbătoare de dată recentă, si (3.) o lume într-o

continuă transformare, adică în evolutie!

1. “Lumea există dintotdeauna”

Cel mai cunoscut sustinător al acestei teze (desi în mod cert nici primul

si nici singurul) este Aristotel. Ca variante alti filozofi considerau lumea

eternă, neschimbată, constantă, eventual recunosteau existenta unor stadii

ciclice, dar care se încheie prin întoarcerea invariabilă la un stadiu anterior,

ancestral. Teoria aceasta a avut putini sustinători, deoarece majoritatea

oamenilor le place gândul existentei unui început.

2. “O lume neschimbătoare, de dată recentă”.

Acesta este punctul de vedere dominant al celor mai multe religii,

inclusiv al crestinismului. Conceptia predominantă din Occidentul Evului

Mediu, până la jumătatea sec. XIX. (având reminescente si în ziua de astăzi),

se baza pe credinta într-o fiintă supremă, atotputernică si atotstiutoare, care a

creat întreaga lume si care conduce destinele. Credinta că lumea a fost

înfiintată de un zeu sau o idee supremă se numeste creationism. Aceasta în

general este asociată cu apoteoza perfectiunii adaptării plantelor si animalelor,

în care totul este mentinut ca atunci când a fost creat. Pornind de la genealogia

biblică, teologii crestini au calculat vârsta lumii, undeva pe la 4004 î.Chr.

Aceste convingeri au intrat într-un evident conflict cu descoperirile

stiintei, fapt care a dus la nenumărate controverse între creationisti si

evolutionisti. Conceptii asemănătoare (si contradictii pe măsură) există în toate

culturile lumii; sunt povesti frumoase cu mare încărcătură morală, pe care le

păstrăm ca parte a mostenirii noastre culturale, dar, când vrem să întelegem

adevărurile vietii, ne îndreptăm spre stiintă.

3. Evolutionismul - transformarea vietii si a Universului în general.

Revolutia stiintifică a apărut în sec. XVII, când tot mai multe descoperiri

intrau în conflict cu convingerile vechi. Cercetările lui Copernic au relevat

faptul că nu toate afirmatiile biblice trebuie luate ad litteram. Apar numeroase

explicatii contradictorii si necesitatea dezvăluirii unor cauzalităti, nelămurite în

cărtile religioase.

Cercetările geologilor din sec. XVII si XVIII dezvăluie uriasa vârstă a

Pământului; descoperirea fosilelor atestă disparitia speciilor, neagă existenta

invariabilitătii si stabilitătii Creatiei. Apar totodată numeroase teorii care

încearcă să păstreze echilibrul printr-un compromis explicativ. Dar dovezile si

descoperirile au devenit covârsitoare, iar natura schimbătoare a lumii nu a mai

putut fi contestată, având ca rezultat propunerea si adoptarea celei de-a treia

conceptii despre lume.

Evolutionismul afirmă că lumea este într-o continuă schimbare. La fel

cum dezvoltarea unui individ duce de la ou la adult, la fel se consideră că

lumea vie, ca un întreg, a trecut de la organismele cele mai simple către cele

mai complexe.

Primul care a prezentat această idee a fost J. B. Lamarck. El a preluat

termenul de evolutie, aplicat initial de Ch. Bonnet la dezvoltarea oului, si l-a

transferat asupra dezvoltării lumii vii. După Lamarck evolutia semnifică

trecerea de la simplu la complex, de la inferior la superior.

Mai târziu, după aparitia Darwinismului, s-a ajuns la consensul conform

căruia evolutia înseamnă modificarea în timp a însusirilor populatiilor de

organisme. Cu alte cuvinte, populatia este unitatea evolutiei. Gândirea

evolutionistă s-a răspândit în a doua jumătate a sec. XVIII si prima jumătate a

sec. XIX, nu numai în biologie, ci si în lingvistică, filozofie, sociologie,

economie si alte ramuri ale cunoasterii. Totusi, o lungă perioadă a fost o

conceptie minoritară în stiintă. Elementul central, punctul de cotitură al

gândirii, si aparitia conceptiilor demonstrative stiintifice, sunt legate de

Charles Darwin si de teoria acestuia, cunoscută mult timp sub denumirea de

darwinism (astăzi numită simplu si generic evolutionism).

E. Mayr (2004) consideră aparitia si consacrarea darwinismului, ca

evenimentul de cea mai mare revolutie intelectuală a omenirii. Darwin a

postulat evolutia, a prezentat dovezi coplesitoare si explicatii pentru aceasta,

care nu implicau nici un fel de puteri supranaturale sau mistice. În afara teoriei

I. Sîrbu - Evolutionism (note de curs si seminarii) - 2009 6

evolutiei ca atare, Darwin a mai propus alte 4 teorii, despre mecanismele si

cauzele acesteia. Socul universal a fost publicarea cărtii Originea speciilor

(1859); se presupune că aceasta singură a determinat laicizarea stiintei.