Fitosociologie

Fitosociologia, ştiinţa comunităţilor vegetale

Flora - Vegetaţia

Plantele sunt reprezentate în natura prin FITOINDIVIZI

Fiecare fitoindivid prezintă:

- anumite preferinţe ecologice

- o anumită poziţie pe scara filogenetică

- funcţii bine definite în reţelele trofice

Fitoindivizii formează FITOPOPULAŢII deoarece nu pot trăi izolat

Fitopulaţia se caracterizează prin:

- areal propriu

- flux de gene între componenţi

- genofond propriu

- autoreglare în timp şi spaţiu

FITOPOPULAŢIA reprezintă nivelul de bază la care au loc procesele evolutive primare şi obiectul oricărui studiu taxonomic sau ecologic

Fitopopulaţiile diferitelor specii se reunesc pe baza:

- exigenţelor ecologice asemănătoare

- complementarităţii modului de exploatare a resurselor din mediu

- interferenţelor fitogeografice

→FITOCENOZE

- comunităţi vegetale

- structură mozaicată

- ansambluri relativ stabile

Flora unui ţinut reprezintă enumerarea şi descrierea tuturor speciilor care cresc în el, cercetate sub aspect pur geografic şi independent de abundenţa fiecărei specii în parte

Vegetaţia unui ţinut este reprezentată prin covorul vegetal care-l acoperă, fiind alcătuită din întovărăşirea în cantităţi şi proporţii diferite a speciilor consitutive ale florei, unele dintre ele jucând un rol considerabil, altele fiind împrăştiate în mulţimea celor abundente

Studiile floristice se referă la analiza idiotaxonomică a plantelor care cresc într-o anumită regiune, urmărind evidenţierea şi inventarierea taxonilor vegetali, respectiv diversitatea şi variabilitatea acestora din regiunea dată

Studiile floristice actuale nu se rezumă numai la enumerarea speciilor ci şi la:

interpretarea diversităţii floristice în funcţie de comportamentul ecologic al speciilor

originea lor geografică

particularităţile lor adaptative

valoarea economică

cariotipul

Astfel se poate presupune că dacă regiunea studiată va cuprinde mai multe tipuri de ecotopuri, diversitatea floristică va fi mai mare, cu cât ambianţa cenotică va fi mai diversificată, cu atât fluxul genetic va fi mai intens, iar variabilitatea genotipică şi fenotipică mai accentuate, iar cu cât regiunea studiată se află mai aproape de interferenţa unor căi de migraţie sau la contactul a doua sau mai multe regiuni geografice, cu atât bogăţia floristică va fi mai mare.

Astfel, nu mai putem privi flora ca fiind un tot abstract ci rezultanta ecologico-genetico-istorică dintr-un spaţiu cenotic şi fitogeografic dat

Studiile floristice deci nu se rezumă la colectarea întâmplătoare şi identificarea fitoindivizilor respectivi ci şi la cercetări sistematice organizate în teritoriu, observaţii la nivel populaţional, prelucrări complexe ale informaţiei şi interpretări sintetice şi sistemice

Studiile de vegetaţie au la bază cunoaşterea florei, dar ele privesc complexele de specii reunite în staţiunile teritoriului cercetat, comunităţile vegetale aşa cum apar în natură: păduri, pajişti, tufărişuri, buruienişuri, etc.

Denumirile toponimice de tipul stejărete, gorunete, cerete, făgete, molidişuri, jnepenişuri, alunişe, zmeurişuri, păpurişuri, etc oferă fitosociologului primele informaţii pentru reconstituirea istoriei vegtaţiei naturale din teritoiul analizat

Deşi se poate crede că în studiile de vegetaţie, pentru definirea unei grupări vegetale au foarte mare importanţă speciile dominante, care şi imprimă fizionomia grupării respective, lucrurile nu stau aşa.

De exemplu, dacă comparăm un făget din Munţii Apuseni cu unul de pe coasta dalmată, vom constata că există mari diferenţa în structura acestora, chiar dacă în ambele formaţiuni predomină fagul – Fagus sylvatica

De aici se desprinde concluzia ca fiecare grupare vegetală are o individualitate proprie, dată de prezenţa speciilor cu importanţă fitogeografică deosebită, chiar dacă ele nu sunt în acelaşi timp şi dominante.

Astfel, vegetaţia nu mai apare ca o simplă caracterizare fizionomică, ci ca o componentă de bază a peisajului unei regiuni, componentă complex structurată, dinamică, condiţionată ecologic, antropic şi istoric, îndeplinind importante funcţii eco-protective, productive şi socio-economice

De aici şi necesitatea abordării sub divesre aspecte a studilor de vegetaţie, neurmărindu-se doar o transpunere grafică a realităţii din teren ci şi descifrarea mecanismelor şi cauzelor asocierii plantelor în fitocenoze, a dinamicii trecute şi viitoare, a căilor optime de intervenţie umană în gestionare lor

Flora şi Vegetaţia au sfere diferite de cuprindere, obiect şi şi metode specifice de investigaţie, fără a fi însă rupte una de cealaltă

Borza şi Boşcaiu, 1965 afirmau ca....”ele oglindesc realităţi distincte, care nu trebuiesc confundate niciodată şi nici scindate în mod definitiv şi artificial”

În condiţiile climatului temperat, între flora şi vegetaţia unei regiuni pot exista următoarele raporturi:

- flora poate fi bogată, dar vegetaţia săracă, fapt întâlnit de ex pe stâncăriile calcaroase, unde pe unitatea de suprafaţă se dezvoltă numeroase specii erbacee, dar cu puţini indivizi, fără însă a realiza o închegare puternică a puţinelor tipuri de fitocenoze din care fac parte

- flora poate fi săracă iar vegetaţia bogată, lucru întâlnit de ex în mlaştinile eutrofe (păpurişuri, pragmitete), în comunităţile nitrofile, etc. În aceste situaţii, flora este reprezentată de puţine specii, dar indivizii au o creştere vegetativă foarte bună

- flora este săracă şi vegetaţia tot săracă, adică număr rdus de specii dar şi de fitocenoze, situaţie întâlnită în cazul dunelor de nisip ori pe terenurile sărăturate

- floră şi vegetaţie bogată, situaţie rară la noi dar întâlnită în regiunile tropicale umede, unde vegetaţia se dezvoltă luxuriant, dar şi numărul de specii este foarte mare. La noi asemenea situaţii pot fi întâlnite în Delta Dunării, în special în pădurea de pe grindul Letea

În concluzie, pentru a stabili resursele vegetale ale unei regiuni este necesară atât cunoaşterea florei cât şi a vegetaţiei