Hidrologie

Locul hidrologiei şi hidrogeologiei între ştiinţele mediului

Hidrologia – este disciplina care se ocupă de studiul proprietăţilor generale ale apelor de la suprafaţa scoarţei terestre, ale mişcării şi distribuţiei apei pe pământ, legile generale care dirijează procesele din hidrosferă, atmosferă, litosferă şi biosferă, precum şi prognoza evoluţiei elementelor hidrologice, în vederea folosirii raţionale a acestora în economie.

Subdomenii ale hidrologiei:

Potamologia – se ocupă cu studiul apelor curgătoare;

Limnologia – studiază geneza, evoluţia şi proprietăţile unităţilor lacustre;

Glaciologia – studiază răspândirea zăpezilor permanente şi a gheţarilor, geneza şi mişcarea lor, tipurile de gheţari;

Oceanologie – se ocupă cu studiul marilor şi oceanelor

Hidrometria – se ocupă cu organizarea posturilor şi staţiilor hidrometrice din reţeaua de râuri, lacuri, mlaştini, ale unui bazin hidrografic, cu metodele şi măsurătorile hidrometrice (niveluri, debite, temperatură, chimism, etc.)

Hidrogeologia – este o ramură a geologiei care se ocupă cu distribuţia şi dinamica apei subterane în sol şi în roci permeabile din crusta terestră.

Domenii de aplicare a hidrologiei şi hidrogeologiei:

Alimentări cu apă pentru diverşi utilizatori (industrie, agricultura, consum menajer, etc.);

Amenajări piscicole;

Amenajări hidrotehnice;

Navigaţie.

Apa

Apa în natură:

apa de ploaie - poate prezenta dizolvate anumite impurităţi de tipul: CO2, NH3 sau chiar H2S, SO2- ca urmare a contactului prelungit cu aerul;

apele subterane – au cea mai variată compoziţie dintre toate apele naturale;

Apele din râuri - au o compoziţie variabilă. Sunt în general slab mineralizate. Conţin Ca2+ şi HCO3- şi mai rar SO42- şi Cl-.

Apele mărilor şi oceanelor - sunt puternic mineralizate. Mările interioare au concentraţii în săruri, fie mai mari (Marea Mediterană), fie mai mici (Marea Neagră - în special NaCl) comparativ cu apele oceanelor. Sărurile apei de mare conţin 89 cloruri, 10 sulfaţi, 0,2 carbonaţi.

Răspândirea apei pe glob

Apa ocupă 361,3 mil. km2 ceea ce reprezintă 70,8 % din suprafaţa globului. Din volumul total de apă, 97,3% îi revin apei sărate în timp ce din totalul apei dulci 77,30% revin gheţarilor, 22,40% apelor subterane şi doar 0,36% lacurilor, râurilor, etc.

Din volumul total al apelor subterane, 8,467 milioane km2 corespund acviferelor situate până la adâncimea de 200 m (Scrădeanu, 2005). Din datele UNESCO rezultă că numai 0,63% din volumul total de apă al globului este disponibil pentru om.

Circulaţia apei în natură se realizează sub influenţa a doi factori:

evaporare;

gravitaţie.

Mare parte din schimbul de apă (80 – 90%) are loc deasupra oceanului

Circuitul hidrologic este un sistem deschis în care radiaţia solară este principala sursă de energie. Trecerea apei dintr-o stare de agregare în alta este asociată cu schimbarea energiei termine a acesteia.